luni, 28 mai 2018

Moș Crăciun fără stilist


Răsfoindu-și ziarul într-o seară, 
Moșul a citit o-nștiințare
că va-ncepe, chiar din primăvară, 
să se toarne-un film și - ce-ntâmplare! -
n-au găsit actorul cel mai bun
ca să joace-n rol de Moș Crăciun.

Plictisindu-se îngrozitor
până la Ajunul următor,
și-a zis Moșul: „Pentru Dumnezeu!
Cine-ar fi mai bun în rolul meu
decât eu?”

Când l-a auzit Doamna Crăciun,
a pufnit-o râsul și i-a spus:
-Cred că alți actori pe lume nu-s...
Du-te, dar să vii până-n Ajun!


Deci s-a prezentat Moșul voios
să dea probă pentru rol. Dar când
l-a văzut regizorul intrând,
l-a privit destul de curios
și i-a zis: - Ne pare rău de tot,
nu ești pentru rolul ăsta bun.
Moșul s-a mirat: -Dar eu chiar pot
să-l joc bine. Sunt chiar Moș Crăciun!

A zâmbit regizorul blajin:
-Mda... te-ai costumat destul de bine,
însă uită-te și tu puțin -
ai ceva cam mult roșu pe tine
și i-ar deranja pe spectatori.
Ai și barba cam exagerată,
și burtica... hm... e cam umflată...
Noi vrem altceva de la actori.

Moșului nu îi venea a crede:
-Dar așa sunt eu! Sunt Moș Crăciun!!
-Mda... - a zis regizorul - se vede
că nu înțelegi ce vreau să spun.
Noi turnăm un film modern, în care
Moșul face sport, deci burtă n-are,
ține cură, e ecologist
și e îmbrăcat doar de stilist.
Așadar, ne pare foarte rău,
dar vezi bine că nu-i cazul tău...

Când s-a-ntors Moșul la Polul Nord,
Doamna ar fi râs, dar l-a văzut
că era grozav de abătut
și i-a spus: -Măcar suntem de-acord -
fără styling și fără dietă,
niciodată n-o să fii vedetă.




























Sunt numai un copac




Sunt numai un copac cu o chitară
și sunt, ca toți copacii, trecător;
în câte-o zi, în frunze-mi crește vară,
în alta, toate crengile mă dor.

Mi-e cântecul agheasmă și ninsoare,
mi-e rugă și iertare și soroc,
iubirea mă și naște, mă și moare –
sunt lemn de cruce și sunt lemn de foc.

În umbra mea, secunda se oprește
și iarba tace, și izvoru-i mut.
Dar când lumina nu mă înflorește,
pădurea mă transformă în trecut.

O lume-n carnea mea își sapă scară
cu treptele în cer și pe pământ.
Sunt un copac născut dintr-o chitară
și CÂNT.

Dar azi




De mâine, vom vorbi iar despre noi
și despre ce ne-am spus de-atâtea ori,
vom crește frunze în copacii goi
și luna o vom scutura de nori.

Vom comanda o vară cum n-a fost
și vom lăsa bacșiș un ieri tăcut,
vom scoate substantivele din post
să ne învețe tot ce n-am știut.

Un tribunal nebun va judeca
procesul nefirescului război,
iar inculpații – umbra mea și-a ta –
de mâine vor vorbi iar despre noi

Dar azi e ziua noastră de pustiu,
stă fiecare în tranșeea lui,
sunt goi copacii, doar deșertu-i viu
și iarna asta e a nimănui.

De-a joaca




Și când pleci, să stingi lumina,
ca să-mi pară că nu-s trează
și că doarme și rutina
în sertarul de sub vază
și în florile din vază.

Și când pleci, nu-nchide geamul,
să-mi trimit plânsul pe-afară,
dar să nu uit să-i pun hamul
să-l aduc ‘napoi spre seară,
să-l aduc ‘napoi spre seară.

Să nu iei, când pleci, valiza
care-a fost cu noi la mare -
am ascuns sub haine briza
pentru moartea viitoare,
pentru viața viitoare.

Și când pleci, să pleci departe,
ia și cheia, ia și ușa,
lasă-mi mie doar păpușa
desenată pe o carte
dintr-o vreme de departe.

Cronică de Vamadus



Despre Vamă ce-ar mai fi de zis?
Că le-a spus Sorin pe toate cele...
Mai rămâne numai de decis
care-au fost în top: bune, sau rele?

Frig a fost ceva, nimic de spus,
dar nici n-o să-l pun la socoteală –
pân’ la urmă, noi, la Vamadus,
n-am avut speranță estivală.

Timpul de năniță – mai deloc
(și la bătrânețe, te cam doare),
dar a fost și ăsta un noroc,
fiindc-am prins un răsărit la mare.

Valurile mării – cam cu nerv
și ca la Crăciun de călduroase,
însă n-am putut să nu observ
c-au intrat în apă vreo cinci-șase.

O chestiune a fost cea mai rea –
pofta de mâncare permanentă.
Și de vișinată. Și cafea.
Și de râs cu voce competentă.

Parcă am uitat să spun ceva...
A! Au fost și niște mofturele –
trei concerte, pentru care-aș da
de trei ori salariile mele.

Nu m-apuc să-nșir cine-a cântat,
că mi-e teamă să nu uit vreun nume,
dar vă spun: nu mi-am imaginat
c-o să fie-așa frumos. Pe bune!

Ca să n-o lungesc pân’ la apus:
mulțumim, Ioana și Alina,
pentru tot ce-a fost la Vamadus,
fiindc-a voastră este toată „vina”!

Lui nea Gică-i mulțumim solemn
pentru Barbă-Neagră și mâncare
și-așteptăm înfrigurați un semn
să venim și vara viitoare.

Minutare



E vremea minutarelor pereche
din gările cu vise pe bilet
la trenuri care duc spre Vama Veche
o vară scoasă de la amanet.

Clepsidre curg în scoicile închise
pe urma pașilor din alte veri;
nisipul tace întrebări promise
și calendarul nu mai are ieri.

Pe mal mor valuri cu priviri sărate
iar cerul s-a mutat în pescăruși,
în mare dorm iubirile uitate
și le mai trec prin vis nori neapuși.

Se-agață înserarea de ureche
ca râsul dintr-o joacă de copii.
E vremea minutarelor pereche
în nopți care-au uitat că sunt târzii.

Ninsoare




Când înfloresc salcâmii, cerul tace,
căci nu-s de-ajuns nici viscol și nici nori
să cheme iernile ca să împace
toată ninsoarea din atâtea flori.

Un fel de iarnă




E-un fel de iarnă nouă în grădină,
copacii-s iarăși albi și, nu știu cum,
răsar pe ramuri sâmburi de lumină
și înflorite cad ninsori pe drum.

În colțul Lunii doarme altă vreme,
prin care un copil trecea râzând
iar primăvara știe cum să-l cheme
dintr-un sertar din margine de gând.

Străină



De-atâta primăvară, s-au topit
sub umăr drumurile către mine
și trenuri fără noimă-au jefuit
secundele de soare dintre șine.

S-au tot născut minute-n calendar
și-au tot murit, din nu știu care vină;
cu ele, mă tot mor și mă nasc iar –
e calea mea, și parcă mi-e străină.

Bilet spre niciodată nu mai iau,
nici gara nu mai stă să mă culeagă –
mi-e dor de mine și mi-e dor să vreau
din mijlocul de cer o stea întreagă.

Mi-a înserat



Mi-a înserat în palmă primăvara
și-a adormit în umbră de cocor
care-a-nvățat să nu-i mai fie dor
de dimineață, când se lasă seara.

Din când în când, cad stele și nu știu
ce caută și ce mirări visează.
Mi-a înserat în palmă, e târziu
și pentru cer, și pentru ora trează.

În ochii Lunii înfloresc tăceri
și în fântâni se-ascund bucăți de noapte;
l-am încuiat în calendar pe ieri,
cu presimțire de cireșe coapte.