duminică, 18 noiembrie 2018

Se-ntâmplă



Se-ntâmplă prea multă cădere din rai,
pământu-i prea greu, sau e cerul departe,
se stinge și focul, gonit de vătrai
când sfinții adorm, înveliți într-o carte.

Pe suflete cresc amintiri de copaci
din care-a tăiat ore goale securea
și iarna din ei te învață să taci,
și pentru tăceri te condamnă pădurea.

Se zboară întors, ca în ceas de război,
înfig pescăruși aripi reci în țărână,
iubiri se-aliniază pierdute-n convoi
și raze de soare se vând pe sub mână.

E raiul departe, e mult de urcat
și scara se rupe prea des sub picioare.
Dar râde-un copil, și în el e curat,
iar cerul se-ndură, coboară-n izvoare.





joi, 15 noiembrie 2018

Câteodată



Mi-e câteodat-așa de greu pământul
și n-am atâtea aripi să mi-l poarte,
le-am mai pierdut cu ploaia și cu vântul
când mă știam de mine prea departe.

Mai vine câte-o iarnă și îmi lasă
bilete înghețate-n tocul ușii;
mă tot gândesc să-i spun că nu-s acasă
și să m-ascund în degetul mănușii.

Dar ne cunoaștem de prea multă vreme –
îi iau ninsoarea și mi-o pun pe umăr,
apoi aștept tăcerea să mă cheme
în zile-n care nu mai știu să număr.

Parcă-i bolnav și cerul pe-nserate,
când nu mă mai cunoaște nici cuvântul
și-au înnoptat și leacurile toate.
Mi-e câteodată fără rost pământul…



luni, 5 noiembrie 2018

Fântâni



Bat clopote-ntr-o margine de noapte,
nu știu ce-anunță, poate nu-i nimic,
sau poate cineva a plâns un pic
la rădăcina dinților de lapte.

Nici ceasurile nu mai știu să meargă,
se-nvârt în vene până amețesc,
și merii din livezi îmbătrânesc
tot încercând de ploaie să se șteargă.

Icoane nu se mai opresc să plece,
își fac alte biserici în pământ
și crește-n locul lor câte-un mormânt
de care nicio vară nu mai trece.

Și sfinții ar pleca, dar nu se-ndură –
mai stau în noi copii care iubesc,
iar în căsuțe de șotron mai cresc
fântâni din care cerul nu se fură.







duminică, 4 noiembrie 2018

Eu m-am născut cu iarna și cu vara (pentru Nicu Zotta)




Eu m-am născut cu iarna și cu vara
să fiu în viața voastră un popas,
să chem luminile când vine seara
în anotimpul nostru fără ceas.

Mă-nchin zăpezilor neresemnate
și sfinților din resemnate ploi,
îmi cresc în palmă dorurile toate,
iar cântecul mi-e dorul meu de voi.

Am strâns și viață-n glasul meu, și moarte,
uitare fără timp și neuitări,
senin de-o zi și sete de departe,
amărăciuni de rouă și iertări.

Când mi se face toamnă într-o zare
și-n alta ning salcâmii în cuvânt,
chitara mea e leac și dezlegare
de toate nopțile de pe pământ.

Eu m-am născut cu iarna și cu vara
să fiu ninsoare și dezgheț să fiu,
vă stau în suflet când vă strigă seara
și ar fântâni în mijloc de pustiu.

vineri, 2 noiembrie 2018

Cad verbe



Te cheamă către vară iar cărarea,
tac pietrele și doarme dus pământul
și, când se-agață de tăceri doar vântul,
în frunzele de plopi se-aude marea.

Nisipul răscolit îți crește-n pleoape
iar amintirile au gust de sare
și scoicile-au fugit din buzunare
în toamna care nu te mai încape.

Cad verbele odată cu-nserarea,
rămân doar verile ascunse-n valuri
când pașii tăi și-ai ei vorbeau pe maluri.
În frunzele de plopi se-aude marea.

joi, 1 noiembrie 2018

Ceva despre viață



Într-o iarnă, te voi condamna
să mă faci din nou cum mă știai –
mi-ai furat mereu câte ceva,
chiar și-atunci când am crezut că-mi dai.

Mi-ai pus aripi, și mi-ai arătat
pescărușii cum să nu-i supun
când îi strigă cerul neumblat,
dar mi l-ai luat pe Moș Crăciun.

Ai deschis ferestre-n tâmpla mea
și prin ele, lumea a intrat,
dar copilul care mă trăia
s-a ascuns, de lume speriat.

Pentru tot ce mi-ai furat cândva
sunt părtașă la păcat și eu –
te-am lăsat. Și pentru fapta mea
am să mă pârăsc lui Dumnezeu.

luni, 29 octombrie 2018

Lasă-mă să ning



Lasă-mă să ning dacă sunt iarnă,
să mă-nzăpezesc sub o lucarnă,
să pun între mine și afară
geamuri duble, și-ntre ele – seară.

Când nu mă mai vrea nicio ninsoare,
lasă-mă să mă-nvelesc în mare,
să scufund corăbiile pline
cu ghețarii adunați în mine.

Nu-mi lua nici noaptea, când sunt noapte
într-o săptămână ruptă-n șapte,
nici mirosul de plăcinte coapte
presimțit în aburul de lapte.

Și Crăciun, și întâmplări cu iele,
toate-s anotimpurile mele -
chiar dacă mi-e frig și mi-e pustiu,
nu pot fi numai ce-aș vrea să fiu.

joi, 25 octombrie 2018

Spune-i




Du-te la ea și spune-i că e toamnă,
că plouă ochi de soare în grădină
și pacea lor de miere îi condamnă
pe trandafiri să fure din lumină.

Fă-o s-audă cum îți cresc în mână
îngeri brumați din alte calendare
în care numai ea era stăpână
și apa era vie în izvoare.

Du-te și spune-i că-i așa frumoasă
cum nicio toamnă n-ar putea să fie,
că doar la ea în suflet ești acasă
și fără voi, pădurea e târzie.



miercuri, 24 octombrie 2018

Dacă l-ai iubi



Dacă l-ai iubi cu verile din tine
timpul ar ploua cu ore fără chei,
s-ar întoarce-n matcă mierea de albine
și-ar fugi prin voi copiii-dumnezei.

Liniștea și-ar sparge măștile de gheață
și le-ar arunca într-un pahar cu ceai,
s-ar spăla cu cer fântânile pe față
și s-ar coace-n voi cireșele de mai.

N-ar mai ști corăbii cum să se scufunde
în oceane-n care moartea ar muri
când în răsărituri teama n-ar pătrunde
 iar în voi tăcerea nu v-ar mai vorbi.

vineri, 19 octombrie 2018

Poezie simplă



M-am scuturat de toamnă toamna asta
cum nopțile se scutură de rouă
și mi-am trimis tăcerile să plouă
peste salcâmi bătrâni jucând canasta.

Se-agață de ferestre dimineața
cu pioleți de soare, ca-ntr-o vreme
când alte dimineți scriau poeme
și-un vis albastru le scria prefața.

E aerul senin și fără vină
ca o mirare de copil cuminte
care te face să-ți aduci aminte
că s-au trezit gutuii în grădină.

Un pui de cer se joacă în fântână
iar timpul a ieșit și el pe-afară -
s-a zăpăcit, crezând că încă-i vară.
Aș vrea ca toamna asta să rămână.