S-ar putea zice
că pentru copii
toate-s pitice -
floricelele de pe câmpii,
fructișoarele de pe rămurele,
steluțele frumușele,
păturica, pătuțul, lingurița,
pantalonașii și rochița.
Toate, toate
cele văzute și nevăzute
sunt alintate
și par necrescute.
Așa credem noi,
cei mari din casă,
că facem pentru voi
lumea mai frumoasă -
vorbind peltic
și făcând să pară, ca-ntr-o poveste,
orice lucru mai mic
decât este.
Când mai creșteți puțin,
cuvintele își revin:
mămica e mamă,
scămița e scamă,
bunicuța-i bunică
și vorba nu mai e peltică.
Doar în povești, știm bine,
alintătura nu ține -
Făt-Frumos nu-i prințișor,
dihania urâtă nu-i zmeușor,
Cosânzeana nu-i Ilenuța
și nici Baba-Cloanța nu-i băbuța.
Gândiți-vă cum ar fi
dacă s-ar povesti
că iezii au fost mâncați cu spor
de un lupușor,
sau că bălăurașul scuipa,
când se enerva,
un piculeț de focușor.
Ei, și-acum, dac-am sfârșit
de vorbit,
poate-ați flămânzit.
Așa că mergeți să beți un pic
de lăptic
și să înmuiați în el
un biscuițel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu