M-a locuit odată un copil
și a făcut din mine primăvară;
mai trece prin odaia mea tiptil
când mi se pare că-i prea multă seară.
Nu știu pe unde umblă, și nici cum
se-ntoarce uneori să mă mai vadă -
i-aș scrie-n mine capătul de drum,
să-mi scoată ramurile din zăpadă.
Îl văd la geam când râsul nu mă vrea
și-n vis îl văd când noaptea e prea noapte.
Îi las mereu un loc pe perna mea
și-i simt mirosul de cireșe coapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu