Țărm

M-a sărutat azi vara pe-o aripă

și mi-a lăsat în prag miros de mare

ascuns, cu amintirea lui de sare,

în zborul unui pescăruș de-o clipă.

Sub tălpi am îngropat nisip fierbinte

din care doi copii făceau castele,

și-adorm frumos, pe țărmul frunții mele,

ca să visez un mâine care minte.

Ascultă vântul

Ascultă vântul și închide ochii,

să poți vedea copilul care-ai fost

în verile când toate aveau rost

și curcubeie se plimbau pe rochii.

Cu suflet dinainte de păcate

întinde palma, ca să prinzi în ea

un dor de tine dintr-un colț de stea

în care bucurii găseai în toate.

Mai urcă-te-n cireșii din livadă,

și-agață-te de cer ca un hoinar;

cu visul tău de alb în buzunar

mai fă în curte oameni de zăpadă.

În pragul frunții cheam-o iar pe mama

să-i spui că te-ai lovit și că te doare,

iar ea să te dezgroape din ninsoare

când iarnă ești și te apucă teama.

Împacă-te cu marea și pământul

și fii copilul care-ascultă vântul.

Așteptând

Între noi nu mai circulă niciun tramvai,

s-a lăsat peste toate un fel de ceva

ca o umbră de ger dintr-o iarnă mai rea,

când pustiu era cerul și tu nu ningeai.

Au murit între stații fărâme din noi,

în prea multe morminte ne-am tot îngropat,

nu mai cresc alte aripi pe umerii goi

și la ora-nvierii am întârziat.

E banală povestea și suntem banali,

toți își poartă tramvaiele moarte în ei –

ne ascundem și noi printre mulți hibernali,

așteptând deziernarea din floarea de tei.

Să fie vară

Să fie vară în cireșii toți

și-n zarzărul din mijlocul grădinii,

în trandafiri să vină niște hoți

ca să le fure pe-nserate spinii.

Să doarmă-n luna plină vârcolaci

și ielele să uite să mai joace

când vine noaptea și te temi să taci,

iar frigul nu se teme să te-mbrace.

Copacii să-nflorească licurici

și să zâmbească-n somnul ei livada

sub râsete gălbui de stele mici,

în tine când se-adună iar zăpada.

Poet

Nu-i lumea asta gura ta de Rai

și nu te iartă pietrele din drum;

când vrei să zbori, țărâna vrea să stai,

să-ți crească-n vârful aripilor scrum.

Mărinimos, sau prea răzbunător,

a odrăslit în tine Dumnezeu

un colț de zare, să îl faci cocor

și strigăt de blestem, și panaceu.

Te-a adăpat cu cer la rădăcini,

dar a uitat să-ntrebe dacă vrei

să-ți zgârie lumina minți cu spini

și din otrava nopții lor să bei.

Cu dor de noapte și de dimineți,

în visul tău de zbor și de pământ

te naști mereu, și pentru-atâtea vieți

te rupi de tine și te faci cuvânt.

Un copil

M-a locuit odată un copil

și a făcut din mine primăvară;

mai trece prin odaia mea tiptil

când mi se pare că-i prea multă seară.

Nu știu pe unde umblă, și nici cum

se-ntoarce uneori să mă mai vadă -

i-aș scrie-n mine capătul de drum,

să-mi scoată ramurile din zăpadă.

Îl văd la geam când râsul nu mă vrea

și-n vis îl văd când noaptea e prea noapte.

Îi las mereu un loc pe perna mea

și-i simt mirosul de cireșe coapte.

Moș Crăciun fără stilist

Răsfoindu-și ziarul într-o seară, 

Moșul a citit o-nștiințare

că va-ncepe, chiar din primăvară, 

să se toarne-un film și - ce-ntâmplare! -

n-au găsit actorul cel mai bun

ca să joace-n rol de Moș Crăciun.

Plictisindu-se îngrozitor

până la Ajunul următor,

și-a zis Moșul: „Pentru Dumnezeu!

Cine-ar fi mai bun în rolul meu

decât eu?”

Când l-a auzit Doamna Crăciun,

a pufnit-o râsul și i-a spus:

-Cred că alți actori pe lume nu-s...

Du-te, dar să vii până-n Ajun!

Deci s-a prezentat Moșul voios

să dea probă pentru rol. Dar când

l-a văzut regizorul intrând,

l-a privit destul de curios

și i-a zis: - Ne pare rău de tot,

nu ești pentru rolul ăsta bun.

Moșul s-a mirat: -Dar eu chiar pot

să-l joc bine. Sunt chiar Moș Crăciun!

A zâmbit regizorul blajin:

-Mda... te-ai costumat destul de bine,

însă uită-te și tu puțin -

ai ceva cam mult roșu pe tine

și i-ar deranja pe spectatori.

Ai și barba cam exagerată,

și burtica... hm... e cam umflată...

Noi vrem altceva de la actori.

Moșului nu îi venea a crede:

-Dar așa sunt eu! Sunt Moș Crăciun!!

-Mda... - a zis regizorul - se vede

că nu înțelegi ce vreau să spun.

Noi turnăm un film modern, în care

Moșul face sport, deci burtă n-are,

ține cură, e ecologist

și e îmbrăcat doar de stilist.

Așadar, ne pare foarte rău,

dar vezi bine că nu-i cazul tău...

Când s-a-ntors Moșul la Polul Nord,

Doamna ar fi râs, dar l-a văzut

că era grozav de abătut

și i-a spus: -Măcar suntem de-acord -

fără styling și fără dietă,

niciodată n-o să fii vedetă.

Sunt numai un copac

Sunt numai un copac cu o chitară

și sunt, ca toți copacii, trecător;

în câte-o zi, în frunze-mi crește vară,

în alta, toate crengile mă dor.

Mi-e cântecul agheasmă și ninsoare,

mi-e rugă și iertare și soroc,

iubirea mă și naște, mă și moare –

sunt lemn de cruce și sunt lemn de foc.

În umbra mea, secunda se oprește

și iarba tace, și izvoru-i mut.

Dar când lumina nu mă înflorește,

pădurea mă transformă în trecut.

O lume-n carnea mea își sapă scară

cu treptele în cer și pe pământ.

Sunt un copac născut dintr-o chitară

și CÂNT.

Dar azi

De mâine, vom vorbi iar despre noi

și despre ce ne-am spus de-atâtea ori,

vom crește frunze în copacii goi

și luna o vom scutura de nori.

Vom comanda o vară cum n-a fost

și vom lăsa bacșiș un ieri tăcut,

vom scoate substantivele din post

să ne învețe tot ce n-am știut.

Un tribunal nebun va judeca

procesul nefirescului război,

iar inculpații – umbra mea și-a ta –

de mâine vor vorbi iar despre noi

Dar azi e ziua noastră de pustiu,

stă fiecare în tranșeea lui,

sunt goi copacii, doar deșertu-i viu

și iarna asta e a nimănui.

De-a joaca

Și când pleci, să stingi lumina,

ca să-mi pară că nu-s trează

și că doarme și rutina

în sertarul de sub vază

și în florile din vază.

Și când pleci, nu-nchide geamul,

să-mi trimit plânsul pe-afară,

dar să nu uit să-i pun hamul

să-l aduc ‘napoi spre seară,

să-l aduc ‘napoi spre seară.

Să nu iei, când pleci, valiza

care-a fost cu noi la mare -

am ascuns sub haine briza

pentru moartea viitoare,

pentru viața viitoare.

Și când pleci, să pleci departe,

ia și cheia, ia și ușa,

lasă-mi mie doar păpușa

desenată pe o carte

dintr-o vreme de departe.