Sindicatul din povești

Într-o zi, și-a spus Cenușăreasa:

-Am atât de multe calități,

și eu curăț de cenușă casa!

Pline-s basmele de nedreptăți...

A trântit, deci, mătura sub sobă,

și-a scos șorțul și-a zis răspicat:

-Am să plec câteva luni, de probă,

la un autor mai delicat!

Și-a plecat de-a dreptul în pădure,

unde a-ntâlnit-o pe Scufița,

care culegea niscaiva mure:

-Ce-i cu tine? - a-ntrebat fetița.

Când a auzit ce vrea să facă,

a-nceput Scufița să îi spună:

-Uite, eu n-am timp deloc de joacă,

numai la cărat mâncare-s bună,

umblu prin pădure singurică

și cu lupul mă-ntâlnesc mereu...

Cui îi pasă că mi-e tare frică?

Nu-i prea bine nici în basmul meu!

Chiar atunci, le-a răsărit în față

lupul, cu-o privire furioasă:

-Văd că mă bârfiți de dimineață.

Credeți voi că viața mea-i frumoasă??

Ați uitat cumva de vânător

și de capra aia cu trei iezi?

Dac-aș întâlni vreun autor,

l-aș înfuleca de nu te vezi!

În curând, atrași de gălăgie,
au venit și cei șapte pitici,
supărați că toată lumea-i știe
nespălați, prostuți și foarte mici.
Lângă ei a apărut îndată
Albă ca Zăpada și-a șoptit
că nu-i o-ntâmplare minunată
când mănânci din mărul otrăvit.

Tot plângându-se de-acestea toate,
au decis eroii răspicat
că așa deloc nu se mai poate -
trebuie să-și facă sindicat!

Au scris o petiție prin care
le-au cerut povestitorilor
să își ceară imediat iertare
când fac nedreptăți eroilor.
Altfel - au spus personajele -
toată lumea trebuie să știe
că vor părăsi poveștile
și se vor ascunde pe vecie.

Printr-o oarecare întâmplare,
a ajuns petiția la mine
și-am decis ca despre fiecare
personaj să scriu numai de bine.

Astfel am ajuns eu, fără veste,
membră-n sindicatul din poveste.