Liniște

Ninge peste lume ca de sărbătoare,

ca de liturghie ninge până-n noi,

se ascunde raiul în așa ninsoare,

parcă ne-ar da cerul morții înapoi.

Sfinții stau pe dealuri, prinși în rădăcină,

și în loc de aripi, ramuri le-au crescut,

în icoane albe s-a făcut lumină,

de zăpezi fântâna iernii s-a umplut.

Se trezește noaptea, liniștea-i albastră,

clopotul adoarme lângă clopotar,

omul de zăpadă crește sub fereastră

și se stinge focul între ochi de jar.