Mi-e greu de lume și mi-e dor de tine
în fiecare ceașcă de cafea,
când roua cade prea adânc în mine
și parcă beau din dimineața ta.
Îmi plimb tăcerea între minutare,
mă uit pe geam și văd că plouă mult,
sub umăr mă pândește-o înserare
și nici pe mine nu mă mai ascult.
Grădina e răcită și tușește –
a molipsit-o poate vina mea
că liliacul nu mă înflorește
când e prea multă iarnă-ntr-o cafea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu