Te-ai întrebat vreodată ce nu văd
când toate-s între noi așa departe,
când prin păduri se plimb-un fel de moarte
și crește-n lupi mirosul de prăpăd?
Mi s-a îmbolnăvit în ochi ceva
sau inima ți s-a făcut străină,
sau poate nu-i în noi destulă vină
de-a fi lăsat iubirea să ne bea.
Tot mai puțin ești vraciul meu de lupi
și nimeni liniștiți nu mi-i mai ține
când vârcolaci se fac și rup din tine,
iar tu din mine luna rea n-o rupi.
Și dacă mai adulmecă prăpăd
când taci prea mult și luna-i tot mai mare,
te-ai întrebat vreodată ce mă doare
și-n tine ce nu pot deloc să văd?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu