Când pleci, să iei cu tine vara,
s-o tai în pietre mici de râu
pe care să alerge seara
cai albăstrui mușcați de frâu.
Să iei și pașii de pe strada
făcută pentru tu și eu,
și iarna ia-o, și zăpada,
și raiul, și pe Dumnezeu.
Eu am să stau cu ploaia-n mână
și am să tac vorbind de noi
cu apele fără fântână
căzute pe genunchii goi.
Să nu mă crezi când spun că-i parcă
prea mult înec plecarea ta
și n-am în suflet nicio arcă.
Sau crede-mă și nu pleca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu