Mi se-agață toamna-n frunzele uscate
care-mi cresc pe suflet și pe mâini îmi cresc –
sunt copac de-o vreme, un gutui sunt, poate,
și îmi caut pașii, să mă întâlnesc.
Bate și în mine ceasul din livadă,
am în sânge ore, am pe buze nori
și în ochi am aripi care să mai creadă
că și pomii zboară zboruri de cocori.
Noaptea beau din lună, ziua beau din mine
semne de izvoare, să mai înfloresc,
mi se face toamnă când mi-e dor de tine
și mă spăl cu îngeri când mă rătăcesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu