Se joacă toamna, tată, în copii
de-a soarele cu față de bunică,
lumina s-a făcut deodată mică
și-a adormit în frunze arămii.
Miroase-a struguri negri speriați
că vine ploaia și-i găsește-afară
în hainele în care a fost vară
și-n care sâmburi torc nevinovați.
În meri e-o presimțire de ninsori
și păsări mari s-au îmbrăcat cu ceață,
în ceaiul de pe foc e dimineață
și mierea are amintiri de flori.
Se joacă toamna roșie în vii
cum se juca și-n mine altădată,
când nu știam că zarea vrea un tată
și plânsul poate plânge și-n copii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu