Du-te, suflete, și bea păduri,
nu te mai lovi în colți de stâncă,
fă-te nor și-nvață-te să furi
ploile de mai neplânse încă.
Ai păscut în lanuri de pustiu
petice de buruieni străine
până te-ai făcut și tu neviu
și, de foame, ai mușcat din tine.
Vine iarna, lasă-te să ningi
cu miros de foc încins în munte,
pune-ți cer pe ochi, să nu te stingi
când te-arunci în râuri fără punte.
Te mai desfrunzește câte-un dor
și te-mpinge dezbrăcat în mare
să te prindă scoici în casa lor
și să-ți spele rănile cu sare.
Nu mai știi cum să te rupi din ham
și să-ți vindeci frunzele uscate –
du-te, suflete, cât te mai am,
bea păduri și spală-te de toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu