Cei doi frați și-un verișor
se jucau cu mare spor
în grădină, la răcoare,
să se apere de soare
(mama chiar se cam mira,
fiindcă nu îi auzea
gâlcevindu-se-ntre ei,
cum făceau de obicei).
Dintr-o dată, lui Andrei
i-au venit vreo trei idei
despre ce-ar putea să facă
timpul mai plăcut să treacă :
de exemplu, să-l dezlege
pe Grivei și să-l alerge,
fiindcă stă mereu la poartă -
haide, spuneți, asta-i soartă?
Dacă nu, atunci mai bine
să se ducă la albine,
ca să guste cu plăcere
din rezerva lor de miere.
Sau și mai grozav ar fi
aripi dac-ar construi,
să se urce toți pe scară
și să zboare pân' la gară.
Nici nu-i mare greutate
să-ți faci aripi minunate :
iei din casă trei perdele,
trei cartoane ușurele
și un ghem mare de sfoară.
Le aduci pe toate-afară
și te pui îndat' pe treabă,
foarte-atent și fără grabă :
cu un ac mai mărișor,
coși perdeaua binișor
pe cartonul ușurel,
apoi o vopsești nițel.
Și-uite-așa, foarte ușor,
ești acum gata de zbor.
- Da, Andrei - zice Simina
cuprinzând din ochi grădina
și zâmbind cu viclenie -
dar spune-mi acum tu mie
cum să țină un carton
greutatea unui om?
- Fato, chiar nu știi nimic
și n-am vreme să-ți explic.
Doar un singur lucru-ți spun :
astă seară zbor oricum.
- Da??? Cum zici. Tu ești mai mare
și cel mai isteț, se pare.
Fă-ți aripile îndat'
și te-apucă de zburat.
Eu nu prea am chef să zbor,
că mă doare un picior.
Dar sunt sigură c-ai vrea
să te-admire cineva
cum te-nalți tu ca săgeata.
Așa c-am să-l chem pe tata.
- Hm! Simina, știi ceva?
Mai bine nu-l mai chema,
poate are niște treabă.
Și să zbor nu-i nicio grabă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu