M-am rătăcit în tine ca un orb
din care a plecat și Dumnezeu
și mi-a crescut pe piept un ochi de corb
să-nghită tot ce-a mai rămas din eu.
Un clopot ars tușește a potop
și-mprăștie icoane fără cer;
se-adună toamna-n frunzele de plop
și umbra lor mă seamănă cu ger.
Îți spun că plec, tu mă săruți pe spini
fără să vezi că râsul meu de-acum
s-a-nfipt în moarte cu trei rădăcini –
de dor, de foc albastru și de scrum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu