Și iar e toamnă

E vremea-n care cresc în mine câinii

care-și aduc aminte c-au fost lupi

când vara mea cu iarna ta o rupi

și-n miez de ger se mută miezul pâinii.

În palma ta, m-am dezbrăcat de mine

și mi te-am semănat sub sânul stâng,

acolo unde trenuri vechi se strâng

s-aștepte gara care nu mai vine.

Și iar e toamnă într-o dimineață

în care nici cafeaua n-are gust

și strugurii au evadat din must.

În palma ta, mi-a mai murit o viață.

Se tace mult în frunze și-n castane,

doar lupii urlă un prohod nebun.

Mi-e dor, și nu știu ce-aș mai vrea să-ți spun…

Îmi intră noaptea-n sânge prin piroane.