Ce i-a spus un fulgușor

-Fulgușorule, n-ai vrea

să te-așezi în palma mea?

Nu te-așterne în zăpadă,

că te pierzi, și n-o să vadă

nimeni cât ești de frumos.

Haide, nu te du pe jos!

Vino să te-ntreb ceva:

sus, în cer, în lumea ta

sunt părinți și sunt copii?

Și, acolo de-unde vii,

ai și tu multe probleme,

ai tu școală, ai și teme?

Și te ceartă cineva

când greșești? Hai, spune: da?

Fulgușorul se oprește

pe mânuță și șoptește:

-Sus, în cer, nu-i lumea mea -

eu nu sunt nici nor, nici stea,

sunt un strop micuț de apă

și, când iarna stă să-nceapă,

mă transform în fulgușor.

Dar trăiesc numai cât zbor.

Dup-aceea, în zăpadă

cine poate să mă vadă?

N-am părinți, și tare-aș vrea

să mă certe cineva,

să am școală, să am teme

și-alte sute de probleme...

Pe măsură ce-a vorbit,

fulgușorul... s-a topit.

Iar copilul, întristat,

a-nchis palma și-a plecat

să le spună tuturor

ce i-a zis un fulgușor.