S-a stricat toate

La o smucitură mai puternică a trenului, domnul se trezește speriat, aruncându-și instinctiv brațele în lateral, ca să se țină de ceva. Se uită năuc în jur, clămpăne de două ori, cască zgomotos „Eaaaaah!” și își șterge cu palma firișorul de salivă din colțul gurii. Își freacă ochii cu pumnii, mai cască o dată, îi dau lacrimile și iar își șterge ochii, de data asta cu o batistă mare pe care-o scoate din buzunar. Depune în ea conținutul apos al nasului rotund și roșu, o analizează și o îndeasă înapoi în buzunar. Apoi se foiește, gemând, și abia acum dă cu ochii de doamna care stă pe bancheta din față. O măsoară rapid și dă din cap, cu un început de căscat:

-'Nă ziua!

-Bună ziua! - doamna răspunde politicos și coboară ochii în cartea de pe genunchi.

Domnul se uită un timp pe geam, încă somnoros. Dintr-o dată, se răstește:

-Uite, dom'ne!

Ea tresare și îl privește întrebător. Cu ochii tot pe geam, el se răstește iar:

-Toate s-a stricat în țara asta! Toa-te. Știe el, Gore, ce zice.

Doamna se uită și ea la câmpul ars de secetă. Apoi, imprudentă din politețe, întreabă timid:

-Gore este un prieten al dumneavoastră?

Domnul se uită la ea sever, întinzându-i o mână scurtă, grăsulie și păroasă, cu unghii tăiate colțuros:

-Gore Haiduc.

Femeia întinde, moale, mâna, pe care domnul Gore o apucă și o ridică de două ori cu putere, făcând cartea de pe genunchii ei să cadă.

-Vedeți că e jos - o anunță cu umor. 

Apoi trage aer în piept să mai spună ceva, dar se oprește, iar obrajii proaspăt rași și tăiați în două locuri rămân umflați și încep să se înroșească. Aplecându-se să-și ridice cartea, doamna a dat la iveală (fără să vrea, săraca) o porțiune neașteptată de decolteu. Ochii lui rămân pironiți pe porțiunea dezvelită chiar și după ce doamna revine în poziția inițială. Își umezește buzele și își drege vocea cu un „hîgrrr” hotărât:

-Aș putea să știu numele domniței? - întreabă mieros, privind-o adânc.

-Elena Viziteu.

-Și se poate ști unde merge domnița?

-La București - ochii doamnei se lipesc iar de carte.

Domnul Gore se foiește un timp, aruncându-i câte o privire.

-E bună?

Doamna îl privește speriată.

-Cartea. E bună de ceva? 

Ea deschide gura, dar bărbatul se apleacă în față, ridicând coperta spre el și cercetând-o cu un aer critic. 

-„Flori, fete, fi... fițe - fițe?? - și băieți”?... Hă!... Uite, dom'ne, ce mai inventează și ăștia, îți ia un ceas numa' să citești titlu'. Și... despre ce e? - abandonează cartea pe genunchii proprietarei și se trântește pe locul lui.

-Despre viață - răspunde femeia, cu tonul preocupat al finalului de conversație.

Domnul Gore nu se poate mulțumi cu asemenea prezentare.

-Cum „despre viață”? Scrie de politică, de salarii, de pensii? De cum ne fură ăștia? Că, după cum se cheamă, n-aș zice. Auzi: „Flori, fete...” și ce mai era? 

Se apleacă și ridică iar cartea. Acum zărește, printre detaliile de pe coperta verde, ceva care-i atrage atenția. Smulge cartea din mâinile doamnei, aducând-o aproape de ochi.

-Eah! Am știut eu! - analizează îndelung un nud feminin. Eu am spus de când mă știu: scriitorii ăștia la ce folosește? Face ei șuruburi sau altceva? Stă ei opt ore în fabrică, în schimb de noapte și-i mai omoară și patronu'? Nimic, dom'ne, nimic nu face pe lumea asta. Stă-ă și scrie numa' prostii cu de-astea dezbrăcate... Pfu!

Doamna întinde mâna după carte, dar el a deschis-o deja și silabisește, din ce în ce mai sufocat, un pasaj. După o pauză scurtă, tună, împroșcând generos foile cu picături mari de salivă:

-Dom'ne! Dom'nee!! Eu din astea...

Se uită crunt la doamnă:

-Nu mă pot pricepe cum o femeie să citească...! Și mi-era drag, așa... parcă ziceam că dumneata ești mai...

Doamna se intimidează și mai face o încercare:

-Este despre... lucrurile astea se întâmplă... așa este în viață...

-Ce viață, care viață, cucoană? Asta-i viață? Muieri deochiate care... la servici, cu tot felu' de derbedei! Și bărba-su o așteaptă acasă ca prostu', și ele...

Cu vorbele oprite-n gât, domnul Gore aruncă volumul pe banchetă, scoate batista din buzunar și se șterge pe frunte, apoi la gură. Când își mai revine, spune apăsat, cu ochii pe nudul de pe copertă:

-Vezi, dom'ne? Toate, TOA-TE s-a stricat în țara asta.