Pe urma șoptită a gândului meu
părelnic răsare
un colț de cărare
spre locul acela în care sînt eu -
un capăt de zare
cu fața spre soare,
prin care mai trece, zâmbind, Dumnezeu.
Nu-i dreaptă, nu-i dreaptă cărarea din mine,
se rupe, coboară
spre altfel de țară,
în care e toamnă și vântul mă ține
de tâmpla ce zboară,
și-o face să doară.
Departe-i acolo, și ziua nu vine.
Pe urma șoptită a gândului meu
un drum se tot rupe în mine mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu