M-am îmbrăcat cu ultima mirare
pe care mi-a ascuns-o-n pietre vara
și am rămas în trenul meu, din care
încearcă pe furiș să plece gara.
O ploaie cu obraji de balerină
se plimbă prin vagon fără bilet
și când se face ora pentru cină,
adoarme într-o strofă de sonet.
Mă strig o dată și m-aud departe,
acolo unde toamna încă tace,
și mă așez cu ploaia într-o carte
cu frunzele albastre și stângace.
M-am îmbrăcat cu ultima mirare
și am rămas în trenul meu, din care...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu