Și iar mi-e toamnă, iar sunt nor,
sunt colț de munte și mă dor
când îmi înfig în stele ceața
și pun sub lacăt dimineața.
Mi-e frunză de din dos de soare
și întuneric scurs în mare;
sunt scoică fără cochilie
și strugure uitat în vie.
Mă plouă luna și mi-e iar
clepsidră goală-n calendar.
Mă-nchid sub gene și mă scriu -
sunt toamnă iar și mi-e târziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu