E toamnă nouă printre frunze vechi
și nu-i niciuna gata s-o primească
în nopți când stelele mai ies să pască
pe cerul cu cireșe la urechi.
În ochii ploii se ascund povești
prin care trec copii cu vara-n pleoape
și, când te vezi că nu mai ești aproape,
te-aduni sub tâmple și te recitești.
Mai vor copacii să miroase-a tei
și să se plimbe prin păduri de mână,
și-n Carul Mare de mai sus de stână
mai crește iarbă crudă pentru miei.
Prin frunze vechi se naște toamnă nouă,
tu scrii ceva - și-n cartea ta nu plouă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu