Am mai lăsat un ochi deschis
să văd cum toamnă pe alei
și plouă-n crengile de tei
cu umbre care nu s-au scris.
În celălalt am încuiat
atâta soare, cât să știu
că e departe ce-i târziu
și vara nu s-a terminat.
Sub pleoapa-lacăt vin mereu
și nu sunt ploi în calendar,
și ceasul n-are minutar.
Aici stau numai eu cu eu.
Și-n seri când îmi închid lăcata,
mai trece pe la mine tata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu