Alb în roșu

Într-un câmp de lalele roșii,

eu nu sunt decât 

o lalea albă.

De aceea

par mai înaltă decât celelalte

și asta

nu-i tocmai bine - 

vântul mă vede

 pe mine prima, 

ploaia mă plânge 

pe mine prima,

zăpada mă închide

 pe mine prima.

Dar tot pe mine prima

mă sărută și roua proaspătă,

și cerul senin.

Și-atunci - sunt fericită.

Câte-un strop de roșu

îmi atinge, din când în când,

petalele albe

și nu-l mai pot șterge. 

Cu timpul,

se face roz, sau negru

și rămâne la mine

pentru totdeauna.

Așa că mă răzbun și eu

cu zeci de stropi de alb,

care, uneori, se lipesc de petalele

celorlalte flori.

Și-atunci - sunt fericită.

S-ar crede că sunt singură,

pentru că mi-e culoarea 

altfel.

Dar vântul, și ploaia, și zăpada

îmi poartă mereu frunzele

către frunzele din jurul meu, 

care-mi încălzesc degetele,

și-mi șterg ploaia,

și-mi topesc zăpada.

Și-atunci - sunt fericită. 

Într-un câmp de lalele roșii,

eu nu sunt decât

o lalea albă.