Când cerul s-a mutat la mine-n gând
și m-am văzut în ochii lui de ploi,
am auzit himerele plângând
și-am amuțit în degetele moi.
Când cerul s-a mutat la mine-n piept
și m-am cuprins în ochii lui de soare,
am înțeles că trebuie s-aștept
să-nmugurească zâmbetul din floare.
Când m-am uitat în jos, prin palma grea
și ale lumii mi-au părut deșarte,
din vârful degetului mic o stea
mi-a aruncat o rază spre departe,
peste abisul care mă desparte
de zâmbetul adânc din floarea mea.
De-atunci, mi-s ochii mai străini cu plânsul
și pieptul mi-e mai plin de stele,
iar palma nu mai sprijină ascunsul
din norii lacrimilor mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu