Victima de serviciu

În marea înfruntare

dintre Dumnezeu și celălalt,

omul e mereu

victima de serviciu.

Amândoi îi arată

ba sfințenia luminii,

ba prăpastia întunericului
și-l amenință când cu focul iadului,
când cu măreția de neatins a Raiului.
Între ei, omul

niciodată nu știe 

ce să facă.

Și-atunci

își pipăie mereu drumul,

cu ochii abia întredeschiși,

sperând ca pasul următor

să nu-l doară prea tare
și să nu-i smulgă
vreun organ vital.

Iar la sfârșitul călătoriei,

cu privirea țintă către marea poartă,

buimăcit de-atâta mers, se-ntreabă
ce va găsi dincolo :
sfințenia luminii
sau prăpastia întunericului?

Sau...  poate...
pe amândouă?
IAR!?!