Într-o zi, și-a spus Cenușăreasa:
-Am atât de multe calități,
și eu curăț de cenușă casa!
Pline-s basmele de nedreptăți...
A trântit, deci, mătura sub sobă,
și-a scos șorțul și-a zis răspicat:
-Am să plec câteva luni, de probă,
la un autor mai delicat!
Și-a plecat de-a dreptul în pădure,
unde a-ntâlnit-o pe Scufița,
care culegea niscaiva mure:
-Ce-i cu tine? - a-ntrebat fetița.
Când a auzit ce vrea să facă,
a-nceput Scufița să îi spună:
-Uite, eu n-am timp deloc de joacă,
numai la cărat mâncare-s bună,
umblu prin pădure singurică
și cu lupul mă-ntâlnesc mereu...
Cui îi pasă că mi-e tare frică?
Nu-i prea bine nici în basmul meu!
Chiar atunci, le-a răsărit în față
lupul, cu-o privire furioasă:
-Văd că mă bârfiți de dimineață.
Credeți voi că viața mea-i frumoasă??
Ați uitat cumva de vânător
și de capra aia cu trei iezi?
Dac-aș întâlni vreun autor,
l-aș înfuleca de nu te vezi!
În curând, atrași de gălăgie,
au venit și cei șapte pitici,
supărați că toată lumea-i știe
nespălați, prostuți și foarte mici.
Lângă ei a apărut îndată
Albă ca Zăpada și-a șoptit
că nu-i o-ntâmplare minunată
când mănânci din mărul otrăvit.
Tot plângându-se de-acestea toate,
au decis eroii răspicat
că așa deloc nu se mai poate -
trebuie să-și facă sindicat!
Au scris o petiție prin care
le-au cerut povestitorilor
să își ceară imediat iertare
când fac nedreptăți eroilor.
Altfel - au spus personajele -
toată lumea trebuie să știe
că vor părăsi poveștile
și se vor ascunde pe vecie.
Printr-o oarecare întâmplare,
a ajuns petiția la mine
și-am decis ca despre fiecare
personaj să scriu numai de bine.
Astfel am ajuns eu, fără veste,
membră-n sindicatul din poveste.
