Mă tace tata

De Crăciun nu se deschid morminte,

steaua-i numai pentru nou-născut,

în adânc, muriții dorm cuminte,

vindecați de noi și de trecut.

S-au ascuns și s-au făcut altare

și din ei cresc rădăcini de flori,

nu mai are loc în calendare

iarna lor fără colindători.

Leru-i ler se-aude în ninsoare

pentru prunc născut din Dumnezeu.

Tace mama ta în altă zare,

sub un tei mă tace tatăl meu.

………………………………..

În clopotnițe e dimineață

și-n copii durerea s-a trezit.

După porți cu lacăte de gheață

învierea s-a înzăpezit.

Parcă n-a mai nins

Ninge mult, cum parcă n-a mai nins

în adâncul lumii niciodată,

nici în seara-n care s-a aprins

într-un nou-născut lumina toată.

În livezi, copacii dorm cuminți

presimțindu-și muguri sub ninsoare

și-n icoane albe cu părinți

cresc zăpezile a vindecare.

Nasuri mici pândesc, lipite-n geam,

dintre nori pe Moș Crăciun să-l vadă

iar sub tei cu promoroacă-n ram

crucile sunt oameni de zăpadă.

Ninge mult, cum parcă n-a mai nins

peste case și peste morminte

și sub plite focul s-a aprins.

Iarna râde-n laptele fierbinte.

Ne vom ascunde

Când vrea să ne destrame vântul

ne facem ziduri pe pământ,

iar când ne va chema pământul,

din noi vor crește mori de vânt.

Coboară în fântână cerul

să nu ne-nghită guri de ger,

iar când ne va cunoaște gerul,

vom fi și noi fântâni în cer.

Ne caută-n izvoare ceasul

și-i cerem timpului popas,

iar când ne va găsi popasul,

vom fi doar ape fără ceas.

Se-adăpostesc în nori părinții

și ning în noi cu ochi de sfinți,

iar când și noi vom ninge sfinții,

ne vom ascunde în părinți.