În alb și negru caii trec pe pod,
nu-i zi, nu-i noapte în căruțe mici,
sub scânduri, fânul se visează bici,
să-i ardă lumii nările de glod.
Bucăți de aer s-au făcut granit
și s-au topit în ochii fără vis,
în lung de drum, nimicul s-a deschis –
sub coviltire, timpul s-a oprit.
Au frâie caii, nu mai știu de zbor,
asfaltul le-a urcat până la șei.
E greu pământul, îngerii sunt grei,
și oamenii tot cad din cerul lor.
Mai smulge-ți câte-un fir cărunt,
mai fă-ți un ceai cu miere multă,
pune-ți cerceii și ascultă:
50 s-au dus, 50 mai sunt!
Vopsește-ți părul roz-bombon,
fă-ți rochii scurte cu bretele,
e vremea marilor mărgele,
e timpul de jucat șotron.
Iar dacă vezi un rid nătâng,
dă-o-n pustii de oglinjoară!
Orice durere să te doară
la șapte văi de cotul stâng.
………………………………..
………………………………..
Prietenă, în fiecare zi
să râzi frumos și să-ți zâmbească viața,
să-ți fugă de-ntuneric dimineața
și-n vrajă de poveste să te știi.
Acum să-nceapă anii cei mai buni,
să-ți plouă-n fața casei apă vie
și-un colț de suflet din copilărie
să-ți fie leacul când mai vin furtuni.
Iar dacă vreo zăpadă vrea să treacă
de ușa ta ca să-ți ascundă vara,
cheamă prietenii s-alunge seara
și, lângă ei, tristețile să tacă.
