Examen la Polul Nord

Plictisindu-se-ntr-o vară

Moș Crăciun la Polul Nord,

s-a gândit așa, pe seară,

că nu poate fi de-acord

cu atâta leneveală.

Deci a convocat în grabă

spiridușii-n Marea Sală

și le-a spus: -Să facem treabă!

Hai să ne-apucăm de școală!

Spiridușii, nevricoși,

s-au cam speriat cumva:
-Moșule, suntem nervoși,

nu ne mai emoționa!

Mititeii sunt, cum știți,

harnici foc și inimoși,

dar nicicând n-au fost vestiți

că ar fi și studioși.

Însă Moșul are-un fix -

vrea să fie-nvățător.

Le-a dat foi și câte-un pix

și le-a spus: -Hai, dați-i zor!

În trei ore, comentați

un basm despre subsemnat;

dup-aceea, demonstrați

e=mc pătrat.

Trei ore, cât a durat

acest test de negândit,

spiridușii au oftat,

s-au foit, s-au văicărit

și, într-un final măreț,

i-au dat Moșului trei foi

pe care scria citeț:

„Îți mai bați mult joc de noi?”

Și-au plecat, bodogănind,

să-și vadă de treaba lor.

Moșul a rămas zâmbind:

-Da, am fost învățător!”

Un băiat civilizat

Ieri la școal-am învățat

cum să fiu civilizat

și să știu să mă comport

într-un mijloc de transport:

chiar dacă sunt obosit

și-un loc liber am zărit

și aș vrea să mă așez,

trebuie să i-l cedez

unui om bolnav, sau care

e bătrân și stă-n picioare.

Sau, dacă văd o mămică

ce-are-un bebe în burtică,

eu să o invit mereu

să stea ea în locul meu.

Sau o doamnă oarecare,

dac-o văd că-i în picioare,

mă ridic, că-s cavaler, 

nu stau jos ca un boier.

E frumos ce-am auzit,

dar nu sunt chiar lămurit:

pot vedea o bătrânică

sau o doamnă cu burtică,

dar nu-s eu așa grozav

să ghicesc cine-i bolnav.

Dacă pe-un copil mai mic

îl dor dinții, mă ridic?

Sau dacă pe-un nene-l doare

capul, cum ghicesc eu, oare?

Un băiat de vârsta mea

are-o viață taaare  grea...

Decât să mă-ntreb mereu

cui să-i dau scaunul meu,

am găsit o rezolvare:
cel mai sigur mi se pare

să stau numai în picioare.

Sau, mai bine, merg pe jos,

că-i și mult mai sănătos.

Desenul meu

Astăzi, doamna-nvățătoare

ne-a vorbit despre natură,

iar la ora de pictură

toți am desenat o floare.

Ne-a spus doamna: -Orișicine

are voie să aleagă

floarea care-i este dragă,

s-o picteze cât mai bine.

M-am gândit și mi-am dat seama

că eu n-am flori preferate,

mie-mi par frumoase toate.

Și-atunci, am pictat pe mama.

Iar când doamna a venit

și-a văzut pictura mea,

a râs într-un fel, așa...

Oare s-o fi necăjit?

Înainte de culcare,

mi-a zis mama: -A sunat

doamna ta învățătoare

și mi-a spus ce-ai desenat.

Ce-i cu mama, de ce plânge

și de ce mă pupă-atât

și mă mângâie pe gât?

Of, ce tare mă mai strânge...

Ce-i cu ea, cine-și dă seama?

Zău că n-o-nțeleg pe mama.