miercuri, 30 decembrie 2015

O grozavă întâlnire



Cocoțat, cu fală mare,
în sania zburătoare,
Moșul este cam stresat,
fiindcă-i tare-ntârziat.
Anul ăsta, drept să spun,
a pățit multe-n Ajun:
era să fie mâncat 
de un lup înfometat,
apoi un țăran șiret
l-a prădat fără regret
și toate au culminat
când copiii i-au luat 
sania lăsată-n drum.

Dar e totul bine-acum:
renii au șase viteze,
căci vor să recupereze
orele pierdute-aiurea.
Tocmai trec peste pădurea
în care s-a întâlnit
Moșul cu lupul lihnit.
Însă-i pare Moșului
ceva nelalocul lui:
e Ajun, dar nu-i zăpadă!

Aplecându-se să vadă
măcar un fulg rătăcit,
nu știu cum s-a poticnit
și din sanie-a picat
lângă un copac uscat.
Ridicându-se cu greu, 
strigă: -Vai de capul meu!
Ce-ntâmplare-o fi și asta?!
Cred că m-a lovit năpasta.

Renii n-au băgat de seamă
și Moșul degeaba-i cheamă -
zboară iute, ca la carte,
sania-i deja departe.
-Ce să fac? Iar m-am trezit 
prin pădure rătăcit...

O ia Moșu-ncet la pas
și, după aproape-un ceas,
iese din pădurea deasă
pe-o fâșie nisipoasă
și în mijlocul ei vede...
nici n-o să vă vin-a crede:
o ciudată arătare, 
cu un nas grozav de mare,
c-o tichie cam turtită
și o mână-nțepenită,
ochi rotunzi și-ntunecați
și trei nasturi colorați
puși pe-o burtă... de nisip!!
-Aoleu! Mai bine țip,
poate-aude cineva.
Ce-o fi asta, zău așa??

Arătarea, însă, tace,
iar Moșul curaj își face
și se-apropie de ea:
-Stai puțin, dar ăsta... Aaa! -
se apleacă să îl vadă -
ăsta-i un om de zăpadă!!!
Acum înțeleg, aha! -
iarna asta-i fără nea
și vreun copilaș isteț
a făcut un omuleț
din nisip, nu din omăt.
Tare-aș vrea să le arăt
renilor ce poate face
un copil cu mâini dibace...

Dar, privind la omul mut
cât era de abătut,
Moșul s-a gândit să facă
o magie, ca să-i treacă 
supărarea. A pocnit
dintr-un deget și-a șoptit:
-Vino, iarnă, haide, vină
și adu-i în ochi lumină!

Și deodată... dintr-un nor
s-a desprins un fulgușor
apoi alții, duși de vânt,
au pornit către pământ.
Omul s-a acoperit 
cu zăpadă. Și-a zâmbit!

Mai târziu, când au văzut
că stăpânul a căzut,
renii s-au întors să-l ia
și-au găsit un om de nea
stând de vorbă, bucuros,
cu Moșul bun și bărbos
ce-a adus, printr-o magie,
iarna la el pe tichie.

Așa seară de Ajun
n-a mai fost nicicând, vă spun!





































marți, 29 decembrie 2015

Un Ajun ciudat de tot


După ce l-a confundat
un lup mare și ciudat
cu Scufița, Moșu-a dat
peste-un hoț ce i-a furat
sacul plin cu jucării
pentru sute de copii.
Însă, spre norocul lui,
a luat urma hoțului,
sacul și-a recuperat
și cu renii a plecat
spre un sat micuț în care
sania lui zburătoare
a rămas pe-un drumușor,
pregătită pentru zbor.

Dar, la locul stabilit,
Moș Crăciun a înlemnit:
nici urmă de sanie!!!
Doamne, ce pățanie!

Renii s-au uitat la Moșu',
Moșul s-a făcut mai roșu
și-au stat clipe-ndelungate
toți cu gurile căscate.
-De când sunt eu Moș Crăciun
n-am avut așa Ajun:
cu Scufița confundat,
de un hoțoman prădat
și acum - sania lipsă...
O fi luna în eclipsă?
Am văzut vreo mâță rea?
Îmi vrea postul cineva??

Renul Rudolf, enervat,
strigă: -Eu m-am săturat
de bocit. Te rog, mai taci!
Mai bine vedem ce faci.
Sania, zău, nu putea
să dispară chiar așa; 
trebuie să fie-n sat.
Să plecăm la căutat!

Cum a zis, au și pornit,
satu-ntreg l-au scotocit
și, când să se dea bătuți,
au văzut niște puiuți
 de săteni pe-un delușor, 
trăgând sania de zor.
(Deși nu chiar foarte mică, 
sania e ușurică -
spiridușii au stropit-o
cu praf magic și-au vrăjit-o).

Când pe Moșul l-au zărit,
copiii s-au fâstâcit:
-Moșule, noi n-am știut
că-i a ta. Noi doar am vrut
să ne dăm pe derdeluș.

Moșul i-a privit ghiduș
și a scos din sacul mare
daruri pentru fiecare.

Apoi, renii i-a-nhămat,
sacu-n sanie-a urcat
și, uitând că-i obosit,
a zâmbit și a pornit
să-i bucure pe copii
cu dulciuri și jucării.

Dar asemenea Ajun
n-o să-l uite Moș Crăciun...



































luni, 28 decembrie 2015

Moș Crăciun a fost prădat!



După ce s-a rătăcit
prin pădure, necăjit,
Moșul s-a mai confruntat
și c-un lup puțin... ciudat
care, văzându-l în roșu,
a zis că-i Scufița, Moșu'.
A scăpat de lup, și-apoi
a luat drumul înapoi,
îndreptându-se spre-un sat,
unde renii și-a lăsat
să-și tragă puțin suflarea.

Terminându-se cărarea,
Moșul iar s-a rătăcit...
Dar „norocul” i-a zâmbit
când în cale i-a ieșit
un țăran ce căuta
vreascuri pentru soba sa.
-Bine că te văd, om bun -
i-a spus, vesel, Moș Crăciun.
Te-aș ruga să-mi faci un bine: 
să mă iei în sat cu tine,
să-mi găsesc renii degrabă,
fiindcă am atâta treabă!

Omul s-a uitat la el,
a văzut că-i singurel
și i-a mai văzut, în spate,
sacul roș', plin cu de toate...
-Te iau, Moșule, cum nu?
Da' mi-e milă, fiindcă tu
ești bătrân. Nu ți-o fi greu
sacul să-l tot cari mereu?
Vreau și eu să te ajut.

Moș Crăciun, nepriceput,
i-a dat sacu-ncrezător
și-a luat-o la picior.
Dar, privind în urma lui,
omul - ia-l de unde nu-i!
-Aoleu, ce-ncurcătură,
omul ăsta chiar mă fură!!
N-am crezut în viața mea
c-aș păți așa ceva!

Dup-un ceas, înfrigurat,
Moșul a ajuns în sat
și-a găsit renii dormind.
-Ia uite! De când colind
prin pădure, să-i găsesc,
și ei dorm!!! Simt că plesnesc!

Nervos, Moșul i-a trezit
și le-a spus tot ce-a pățit.
Renii s-au topit de râs:
-Moșule, dar astea îs
întâmplări nemaivăzute!
-Mda... așa-i... Dar haideți, iute,
că nu-i timp de povestit -
sacul trebuie găsit.

N-a durat mult acest chin:
hoțul, văzând sacul plin
cu dulciuri și jucării,
și el neavând copii,
l-a lăsat chiar pe cărare,
că era prea greu și mare.

Moșu,-nveselit pe loc
c-a avut așa noroc,
a luat sacul, bucuros,
și s-a-ntors în sat pe jos
să-și ia sania, să plece,
căci trecuse de-ora zece
și știa că-i așteptat.
Și grozav a-ntârziat...




























Moș Crăciun și lupul rău



Cu desaga în spinare,
merge Moșul pe-o cărare
prin pădure, căci se pare
că puțin s-a rătăcit.
Și-i atât de obosit...
Renii-n urmă au rămas
la un prelungit popas,
fiindcă i-au strigat, în cor,
că-s sătui de-atâta zbor.
Și acum e singurel...

Dar deodată, lângă el
dintr-o tufă a sărit
un lup mare și zbârlit:
-Un' te duci, scumpete mică?
Nu cumva la o bunică?

Moșul a rămas trăsnit -
„Lupul o fi-nnebunit??”
-Ce e, lupule, cu tine?
Ești bătrân? Nu mai vezi bine?

Însă lupul dă-nainte:
-Un' te duci, fată cuminte?
Și-n desagă n-ai cumva
ceva ce-aș putea mânca?

-Lupule, n-ar fi mai bine
să te uiți atent la mine?
Am păr alb și barbă mare - 
semăn cu Scufița, oare??

Lupul se uită la Moșu',
îi vede doar fesul roșu
și începe a răcni:
-Crezi că mă poți păcăli?
Ți-ai pus barbă și-ai sperat
că pe lup l-ai înșelat?
Știu, Scufiță, cine-mi ești;
am citit și eu povești.
Dă desag-ncoa', mai bine,
altfel te mănânc pe tine, 
cu barbă, cu păr, cu tot!

-Gata, simt că nu mai pot!
Lupule,-ți mai spun o dată:
dacă-ți semăn eu c-o fată,
ai probleme foaaarte mari.
Mergi și pune-ți ochelari!
De nu, îți promit eu ție:
te transform în jucărie
și sub brad am să te pun
la Scufița, în Ajun!








































sâmbătă, 26 decembrie 2015

Moș Crăciun și viteazul adormit



E-ntuneric, iar în casă
dorm cu toții, liniștit.
Un pisoi pitit sub masă
toarce și e mulțumit -
ziua, toți îl enervează,
căci îl mângâie mereu,
dar acum, el se visează
mare cât un pui de leu!
Uite-l ce puternic este,
admirat de toți în cor,
se și vede-ntr-o poveste -
spaima șoriceilor.
De nimic el n-are frică,
e frumos și e peer-fect;
chiar acum trece-o pisică 
și-i zâmbește cu efect...

Dar deodată-n odăiță
o suflare s-a stârnit
și-l alintă pe blăniță
pe viteazul adormit.
Printre gene, el zărește
două cizme roșii, mari
și, de spaimă, se zbârlește.
„Vai de mine! Hoțul! Sari!!”

Scoțând nasul de sub masă,
vede-un moș pe scaun stând,
cu păr alb și barbă deasă,
un fursec înfulecând.
Iar alături, mmm... mai vede
un pahar cu lapte plin!
„Cine-i moșul? Cin' se crede??
Ia să-l sperii eu puțin!”
Și, pâș, pâș, o ia spre dânsul
cu codița tremurând,
gata să-l apuce plânsul.
Moșul s-a întors, râzând.

Pân'a apuca voinicul
să se-ascundă sub un pat,
s-a trezit plutind pisicul
și în brațe ridicat.
-Hai la Moșu', motănele,
poate vrei puțin lăptic
și vreo două bucățele
din fursecul ăsta mic.
„Aaa! Așa mai vii de-acasă,
Moșule. Chiar te iubesc!
Ia să stăm noi doi la masă,
am ceva să-ți povestesc.”
Și-a-nceput viteazu-a spune,
mieunând pe limba lui,
câte fapte foarte bune
i-a făcut stăpânului.

Povestind și bând lăpticul
dulce, cald și-așa de bun,
a cam adormit pisicul
în brațe la Moș Crăciun.
Dar problema-i că și Moșul
a cam adormit puțin,
până l-a trezit cocoșul
din curtea unui vecin.
A sărit drept în picioare,
renii-l așteptau la geam
supărați nevoie mare,
agitându-se în ham.
-Haide, Moșule, la treabă,
lasă somnul, hai, nu vii?
Urcă-n sanie degrabă,
te așteaptă mulți copii!

A rămas dormind pisoiul,
culcușit în colțul său,
și-a visat că era-n toiul
unei lupte cu un zmeu...




































luni, 21 decembrie 2015

Cea mai cuminte Simină



Moș Crăciun,
 aș vrea să-ți spun
cât de mult te-aștept să vii.

Cred că trebuie să știi
că, atunci când eram mică,
prima dată mi-a fost frică
și am plâns când te-am văzut.
Dar acum am mai crescut
și te-aștept cu nerăbdare.

Ți-am mai scris eu o scrisoare
în care-ți ceream frumos
să-mi aduci un mâț pufos
sau un cățeluș zglobiu,
dar am înțeles și știu
că nu e ușor deloc
să ai cățeluș la bloc.
De aceea, m-am gândit
la ceva mai potrivit:
vreau un Lego de fetițe
cu o plajă mai... de fițe,
și-o cutie de culori,
și două ascuțitori.
Nu-i prea mult ce-ți cer, așa-i?
Deci îmbracă-te și hai,
dar să nu mănânci acasă,
fiindc-ai să găsești pe masă
prăjitură cu magiun
și-un pahar cu lapte bun.

A, să nu uit! Dacă vrei
să-i aduci și lui Andrei
un cadou, adu-ți aminte
că EU sunt cea mai cuminte!
Se cuvine, prin urmare,
să am un cadou MAI MARE.

Doar atât am vrut să-ți spun
și te-aștept, drag Moș Crăciun!





























duminică, 20 decembrie 2015

Colindători



E iarnă iar. Prin gândul meu
trec cete de colindători
vestind mereu
un Dumnezeu
murit în noi de-atâtea ori.

Și cântă, plâng și cântă iar,
curg în alai rătăcitor,
nămeții cresc în jurul lor -
omăt amar.

Să nu mai vină, nu-i mai vreau,
colinda să și-o ducă-n zări;
alte cărări
îmi strigă sufletul să-l dau.

E iarnă iar, și în Ajun
să-mi vină numai Moș Crăciun.























Scrisoare pentru Moș Crăciun


Moș Crăciune, știu că eu
nu-s cuminte chiar mereu;
am făcut, în viața mea,
și câte o faptă rea.
Dar cred că te-ai supăra
dacă-n ziua asta mare
nu ți-aș scrie o scrisoare.
Vreau să știu: tu ce mai faci?
Cu renii cum te împaci?
Ești voios?
Ești sănătos?
Spiridușii-s odihniți
și de treabă pregătiți?

Totdeauna m-am gândit
cât ești tu de obosit
și de-aceea, uite,-aș vrea
să te-ajut și eu cumva -
de ți-e greu să hotărăști
ce cadou să-mi dăruiești,
lasă, nu te chinui, 
îți spun eu ce mi-aș dori:
doar un Lego special
cu-n vehicul spațial,
știi tu, din ăla color,
din „Războiul stelelor”.
Doar atât aș vrea, să știi,
că eu nu-s ca alți copii -
vezi? - eu m-am gândit la tine,
să te-ajut cât pot mai bine.
Dar tu poți să vii și-așa,
fără vreun cadou, ceva,
căci eu am să-ți las pe masă
lapte și o delicioasă 
prăjitură cu bezea,
pentru bucuria ta.

Doar atât am vrut să-ți spun
și să știi tu, Moș Crăciun,
că, în lumea asta mare,
eu te iubesc CEL MAI TARE!

































vineri, 11 decembrie 2015

Moșu' lui Mateiaș


Este Ajunul Crăciunului, satul s-a acoperit de zăpadă, se aud colinde în aproape toate curțile și luminile sunt aprinse peste tot. Bucuria strălucește pe fețele oamenilor și toți așteaptă marea sărbătoare.
Pe o uliță, un băiețel, ascuns într-o haină prea lungă și cu o căciulă care-i cade mereu pe ochi, se luptă cu nămeții. E singur și târâie după el o trăistuță veche, în care a adunat tot ce-a strâns în seara asta: mere, portocale, colăcei, bomboane și felii de cozonac. Din când în când, se oprește, își suflecă mâneca și bagă mânuța în buzunar. Acolo se află comoara lui cea mai de preț: trei hârtii lucioase și netede! Pe primele două le-a primit de la doamna învățătoare și de la nașul lui de botez, un frate de-al mamei. Pe cea mai mare i-a dat-o „tata părintele” - așa-i spun toți copiii din sat preotului cel bătrân, un om tare bun, cu păr alb și barbă stufoasă. Strângând în pumn hârtiile, băiețelul se gândește că așa trebuie să arate Moș Crăciun, exact ca tata părintele. 
Mateiaș nu l-a văzut niciodată pe Moș Crăciun, deși a „tlăit mult pe lumea asta”, cum le spune el tuturor, are aproape 6 ani. Dar a auzit despre el de la mama, care îi povestește în fiecare iarnă despre Moșul cel bun, care vine în Ajun la copiii cuminți și le-aduce tot felul de minunății. L-a auzit odată pe tata spunându-i mamei să „nu-i mai bage-n capu' ăla tot felul de prostii, că ei sunt săraci”. Și-a înțeles Mateiaș că Moșu' nu vine la copiii săraci ca el. I-au spus asta și verișorii lui bogați, și niște copii din vecini, la fel de săraci ca el. Dar el tot îl iubește pe Moșu' cel bun. Și știe sigur că anul ăsta o să vină și la el, doar are atâta avere în buzunar...
Acum se duce acasă. E întuneric și i-a intrat zăpadă în ghetele prea mari, rămase de la fratele lui. Înghețat din cap până-n picioare, e fericit cum n-a mai fost de anul trecut, când s-a îmbolnăvit tare, tare de tot și mama l-a chemat pe tata părintele, care i-a citit dintr-o carte, dar el n-a înțeles nimic. A doua zi, i-a adus tata părintele ceva moale și dulce din cale-afară, făcut de doamna preoteasă, și i-a spus că se cheamă „tort”. O felie mare cât o farfurie, și mama i-a dat-o lui pe toată! Dar n-a putut mânca decât câteva guri, că era prea bolnav. Cred că de asta a plâns mama așa de tare, fiindcă n-a mâncat toată felia. 
Dar uite, cu ce are el în buzunar, o s-o roage pe mama să cumpere tot ce trebuie, ca să facă și ea tort; acum e sănătos, o să poată mânca mult. Nu știe Mateiaș ce înseamnă semnele scrise pe hârtiile din buzunar, dar știe că sunt „bani”. Și mai știe că sunt mulți bani, pentru că-și aduce aminte cum a venit tata bucuros acasă, într-o seară, cu o hârtie din asta în mână. I-a dat-o mamei și mama s-a bucurat și ea, apoi a început să plângă, dar nu ca atunci când a fost el bolnav. Iar a doua zi au mâncat toți ciorbă cu bucăți de carne prin ea și seara i-a dat mama și o ceașcă mare cu lapte. Și le-a ajuns ciorba încă două zile, dar el a văzut că numai în castronelul lui erau bucățele de carne.
Oprit în mijlocul drumului, Mateiaș se gândește la toate astea. Da! Dacă are atâția bani, sigur, sigur vine Moșu' în seara asta și la el. Aaa... Băiatul închide ochii și simte pe limbă gustul acela grozav de dulce. Tortul de la tata părintele l-a făcut pe el sănătos, acum știe sigur asta. 
Stând așa, cu ochii închiși și cu bucuria lui, n-a mai băgat de seamă că ninge mult și că e târziu, și frig, și frig... 


Acum nu se mai aud colinde, nu mai e întuneric, a ajuns acasă și s-a lipit de sobă. Pe masă, mama a pus un tort întreg, maaare de tot, aproape cât masa și-l cheamă să mănânce. Dar el stă cu ochii pe ușă, îl așteaptă pe Moșu'. Oare ce-o să-i aducă? Nu i-a cerut nimic, n-a știut ce să-i ceară. Tare ar mânca niște tort... dar dacă intră Moșu' și el nu-l vede? Stai, ce se-aude? Parcă se-aud niște pași. Da!! Și uite, uite, se deschide ușa și... niște plete albe ca zăpada, și o barbă stufoasă... Moșu'!!! Aaaa...


Venind de la biserică, preotul zărește în mijlocul drumului o grămăjoară aproape acoperită de zăpadă. Ar fi trecut pe lângă ea, dar ceva, nu știe ce, îl face să se oprească și să se apropie. Aplecându-și părul alb și barba stufoasă deasupra ei, vede, cu spaimă, copilul căzut în nămeți. Îngrozit, îl ia în brațe și, cu o putere pe care, la vârsta lui, nu bănuia că o mai are, aleargă cu el acasă. Topită de milă, preoteasa îi scoate hăinuțele și ghetele ude și, înfofolindu-l într-o pijama călduroasă de-a părintelui, îl bagă în pat. Apoi, așezată la capul lui, îi pune comprese cu apă rece și oțet pe fruntea încinsă și se roagă. Părintele a plecat să-i aducă pe părinții copilului, din casa lor de la marginea satului. 
Dimineață, din căldura patului, Mateiaș deschide ochii și o vede pe mama. Mama plânge tot timpul??Cred că de bucurie că a văzut și ea ce a văzut el... Da, sigur de asta. Toropit de febră, cu ochii strălucitori, băiatul șoptește:
-L-am văzut!
-Pe cine, puiu' mamii, pe cine-ai văzut tu? - se apleacă deasupra lui, ca să-l audă mai bine.
-L-am văzut pe Moșu'. Nu mai suntem sălaci. 






























luni, 7 decembrie 2015

Iarnă cu miros de stele



A venit iarna-ntr-o noapte
și-a bătut la geamul meu
mirosind a mere coapte
și-a surâs de Dumnezeu.

Mi-a adus zăpadă multă, 
eu i-am mulțumit râzând.
Hai și tu, vino și-ascultă
fulgi în palma mea cântând!

Vântul suflă peste casă
curcubeu de stele mici;
soba-i caldă, nici nu-mi pasă -
du-te, vântule, de-aici!

Ninge vesel de trei zile
și miroase ca-n Ajun.
A venit iarna, copile,
vrei să-l vezi pe Moș Crăciun?
































sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Numai gândul



Cine să mai știe
de ce-i soare-n vie,
de ce-i floarea floare
și moartea nu moare?

Cine să mai creadă
roua, făr' s-o vadă,
iarna, făr' s-o simtă,
visul, făr' să mintă?

Cine să iubească
plânsul de sub mască,
sarea de sub munte,
apa de sub punte?

Iarba nu întreabă
de ce-o cheamă iarbă,
de ce toamna nouă
o plânge cu rouă.

Numai gândul fiară
a-nvățat să ceară, 
a-nvățat să doară
cu frică de seară.

Gândul nu mai știe
unde-i apa vie
fugită, tiptil, 
în râs de copil.



























joi, 12 noiembrie 2015

Drumuri desculțe



Nu te uita-napoi, n-ai nicio vină
nici pentru noapte, nici pentru lumină;
când amândouă în sprâncene-ți plâng, 
mai fă un pas și-nchide ochiul stâng.

Credeai că iarba-i fără mărăcine
și că prăpastia nu-i pentru tine;
bolnav e râsul, ți s-a-nfipt în piept...
Mai fă un pas și-nchide ochiul drept.

Acum, lumina nu-ți mai arde ochiul,
nu te mai vede-n noaptea rea deochiul,
blestemul din adânc nu-l mai asculți.
Acum e bine
și prin tine
pot crește drumuri de copii desculți.































marți, 10 noiembrie 2015

Ascunsul din ochi



De cândva, în ochiul meu
stă ascuns un Dumnezeu;
îl zăresc în câte-un mâine
și în colțul cald de pâine.

Stă cuminte, nu mă doare;
eu îl dor pe el, uitând
să mă lepăd dintr-un gând,
să miros floarea din floare.

Îmi duc ochiul în oglindă
să prind chipul celui care
întrebările-mi colindă
dintr-o mare-n altă mare.

Dar oglinda nu-mi răspunde
și mă văd în ea doar eu.

Ochiul râde, căci ascunde
în adânc un Dumnezeu.

























vineri, 6 noiembrie 2015

Cum s-a născut povestea


Este seară și e pace
în căsuță la bunica,
în cuptor un măr se coace
și sub pat toarce pisica.

Bunicuța se-odihnește,
bea un ceai de tei cu miere
și strănută, și tușește.
A răcit. Ce neplăcere...

Cineva în ușă bate;
sare de sub pat pisica.
-Cine-o fi așa, pe noapte? -
se miră, tușind, bunica.

Lipa-lip, merge spre ușă
și-o deschide, curioasă.
-Bine te-am găsit, mătușă,
bucuros că ești acasă!

Bătrânica-și potrivește
ochelarii. Și ce vede?
Drept în ochii ei privește
un lup sur. Vă vine-a crede??

-Cu ce treburi pe la mine
așa noaptea, măi băiete?
-Stai că-ți spun. Dar n-ar fi bine
să vorbim mai pe-ndelete?

Cu cei șapte ani de-acasă,
bunicuța îl invită
și-i face un loc la masă.
-N-am gătit, că-s cam răcită,

dar te pot servi îndată
cu un ceai de tei cu miere
și-un fursec cu ciocolată.
-Aș mânca chiar cu plăcere!

Toropit de ceai fierbinte
și de statul lângă sobă,
lupul a căscat, cuminte,
căpătând și chef de vorbă.

A aflat, astfel, bunica
despre cum s-a întâlnit
lupul sur cu nepoțica,
ce-au făcut și ce-au vorbit.

-Și-uite-așa, dragă mătușă,
am aflat eu unde stai.
Dar, când ți-am bătut la ușă,
n-am gândit c-aș vrea un ceai...

Acum nu mai am putere
și nici chef să te înghit.
Fă-mi, mai bine, o plăcere:
dă-mi un pat, că-s obosit.

Bătrânica-i pregătește
un pat cald lângă sobiță,
apoi șade bătrânește
s-o aștepte pe Scufiță.

Când aceasta se ivește
(târziu, căci s-a rătăcit),
bunicuța împletește,
lupul doarme liniștit.

Se cam miră nepoțica
de asemenea mister.
-Poți să crezi? - râde bunica -
i-am dat ceai cu somnifer!!

Chiar atunci bate la ușă
vânătorul, speriat:
-Am crezut, dragă mătușă,
că un lup te-a atacat.

L-am văzut venind încoace
și-am pornit pe urma lui.
Unde este și ce face?
Las' că-i pun eu blana-n cui!

-Nu te speria, nu-i cazul,
doarme ca un pruncușor;
doar atâta e necazul:
sforăie ca un tractor.

Tot gândind la întâmplare,
se distreaz-acum toți trei
că pe lupul rău și mare
l-a învins un... ceai de tei.

Vânătoru-l ia de coadă
și-n pădure îl târăște.
-Nu-l împușc, îl las să vadă:
lăcomia se plătește.

Amețit de somnifere
și prin pietre-așa târât,
tras de coadă cu putere,
lupul... a visat urât:

se făcea că-ntr-o căsuță
mirosind a mere coapte
a-nghițit o bunicuță,
într-un ceas târziu de noapte.

Bunicuța era mică
pentru foamea lui cea rea,
dar noroc cu-o nepoțică -
a mâncat-o și pe ea.

Bucuros a fost o clipă,
dar norocul s-a sfârșit
când a apărut, în pripă,
vânătorul. C-un cuțit!!!

Și-atunci... lupul s-a trezit.

S-a uitat în jur îndată,
buimăcit și-nfricoșat,
și-a șters fruntea transpirată:
-Aoleu, ce-am mai visat!

Tot cu gândul la Scufița
și la coșul cu mâncare,
și-a luat iute tălpășița,
s-a pierdut în codrul mare. 

***

Ce-a făcut el mai departe
nimeni nu a mai aflat.
Dar a apărut o carte 
despre visul lui ciudat.

S-a-ntâmplat că-n timpu-n care
în pădure el dormea,
chiar alături, pe cărare,
un povestitor trecea

și l-a auzit, se pare,
cum țipa prin somn, uimit.
Și-uite-așa, din întâmplare,
o poveste s-a ivit...









































marți, 3 noiembrie 2015

Pe care aripă?



Marele scriitor s-a oprit
în infinitul lui o clipă
și s-a gândit
pe care aripă
să-ți mai dea ceva de citit.
Locuri goale mai sînt
pentru litere de pământ,
a rămas și câte un colț stingher
pentru litere de cer.
Stă cu pixul în mână
și nu știe
ce să-ți mai scrie
pentru următoarea săptămână.
Ai fost cuminte și nu prea,
deci sarcina-i destul de grea.
Hm...
Deodată, îți aude ruga nătângă:
dă-mi, Doamne, și mie ceva
să semene a stea!
Pixul a pornit
cu un semn scrijelit
vulturește
pe aripa stângă.
Mai e ceva de vorbit?
Ia și citește!





















luni, 2 noiembrie 2015

Negustorul



Într-o zi, pe negândite, l-am zărit
în colțul ochiului drept -
părea un negustor cinstit
și înțelept.
Într-o cutioară,
marfa lui
semăna a de toate:
a dimineață și a noapte,
a puf galben de pui
și a cărări terminate.

M-am apropiat tiptil,
să nu fugă
și, cu credință de copil, 
l-am întrebat, a rugă:
cât îmi ceri
să schimb ziua de ieri
pe una nouă, din cutia ta?
Mi-a zâmbit:
nu-ți cer nimic
pentru un gând atât de mic -
ziua de ieri rămâne așa.

Bine, i-am spus,
atunci cât îmi ceri
să schimb ziua de ieri
cu una de mâine?
Mi-a zâmbit și-acum:
un colț de pâine,
să-l ai pentru drum
și două mere coapte,
să-ți ajungă pentru o noapte -
ziua de mâine vine oricum.

Bine, i-am spus,
atunci cât îmi ceri
să-mi iei de tot ziua de ieri?
Aș vrea
s-o pierzi în cutia ta.

N-a mai zâmbit,
s-a uitat la mine și-a șoptit:
Eu sînt un negustor cinstit.


























duminică, 1 noiembrie 2015

Afară



M-am trezit uitată într-un gând,
nu mai știu cu ce era. Îmi pare
că trecea prin el o stea căzând.
Am strigat cât am putut de tare.

M-am trezit închisă într-un dor
fără leac și fără chibzuință,
fără uși deschise pentru zbor.
Am strigat de-atâta neputință.

Fără chei în lacăt m-am trezit
într-o zare rară și departe,
pipăind pe drumul istovit.
Am strigat cu litere pe-o carte.

Pentru gând, și dor, și zare rară,
m-am trezit din viața mea afară.



















sâmbătă, 31 octombrie 2015

Urma



Pe urma pasului meu
aș fi vrut să ridic
un oraș pitic,
un oraș Dumnezeu,
despre care să zic:
aici sînt eu.

Pe urma pasului tău
aș fi vrut să răsară
o înserare de vară
fără semn de vis rău, 
fără lună amară.

Pasul meu rătăcit
a atins înserarea,
a văzut uitarea
și s-a lovit.
Orașul pitic
s-a făcut nimic.

Pe urma pasului tău plecat
s-a înnoptat.



























joi, 29 octombrie 2015

Și când



Și când plouă cu soare,
și când plouă cu ger,
gândul pipăie-n cer
întrebări călătoare.
Gândul cheamă și doare.

Și când ninge zăpadă,
și când orele ning,
ochi lunatici ating
zări ce nu vor să cadă.
Ochii dor să le vadă.

Azvârlind către soare
gând și ochi care cer,
îți răspunde, stingher,
doar un semn de-ntrebare.
Semnul râde. Și doare.




























miercuri, 28 octombrie 2015

Dor



Mi-e dor
să nu mai mor
în orice zi, 
în orice zbor,
să-mi fie gândul mai ușor,
să-nvăț prezentul lui „a fi”,
să uit tristețea lui „a ști”,
să cred că plânsu-i muritor
și-a râde-nseamnă a trăi,
să-mi crească muguri în pridvor -
să-mi înflorească sub picior,
să dorm în vise de copii,
să cânte strugurii din vii
și apa nouă din ulcior.

De toate mi-e atât de dor,
și tare-aș vrea să nu mai mor.