Noapte cu zâne

E noapte albastră și ninge întruna,

o lacrimă albă atârnă de-un ram,

în cerul ei magic, senin râde Luna

spre două năsucuri lipite de geam.

E noapte de vrajă și ninge cu zâne,

steluțe de-argint poposesc la ferești

și-n urma lor, zâmbet de taină rămâne

pe fețe iubite cu ochi de povești.

Zăpada îmbracă o casă în care

spre stele surâd doi copii fermecați

și-n visele lor cade prima ninsoare,

purtând printre nori unicorni aripați.

Trec iarăși pe ceruri luceferi-fantasme.

E noapte albastră și ninge cu basme.

La mulți ani, Andrei!

Băiețel cu ochi de stele,

zâne bune, mititele

la fereastra ta să vină

cu ninsoare de lumină,

să-ți vegheze visele, 

să-ți sărute genele,

să-ți aducă veselie,

zâmbet, joacă și magie.

Băiețel cu ochi de soare,

lasă-ți aripa să zboare,

bucuriei să-i faci casă

în povestea ta frumoasă.

Să fii bun și fericit!

La mulți ani, copil iubit!

Cioburi de ninsoare

Ninge-n tot și ninge-n toate,

ninge fără doar și poate;

printre cioburi de ninsoare

toate dor și tot te doare.

Ninge de la a la zet, 

viscolește-n alfabet -

literele spulberate

au uitat să scrie „poate”.

S-a deschis sub talpă hăul,

râde lângă ștreang călăul

și-n ceaune, mătrăguna

morții i-a plătit arvuna.

Ți-a-nghețat pe frunte luna.

Prin anotimpuri

Când râde primăvara printre stele,

grădina se îmbracă-n lăcrămioare

și Cosânzene-n rochii de lalele

așteaptă Feți-Frumoși cu ochi de soare.

Când vara cântă cu cireșe coapte

și cerul își pictează curcubeie,

înmiresmează teii calda noapte,

iar visele te plimbă-n Căi Lactee.

Când toamna printre ploi mărunte plânge,

din ramuri zboară frunze speriate,

cocorul aripa de dor și-o strânge

și pleacă, trist, în țări îndepărtate.

Dar vine iarna și-ntristarea trece,

colindele renasc în noi Ajunul

și, cu năsuc lipit de geamul rece,

copiii își așteaptă Moș Crăciunul.

Prin anotimpuri ceasul se strecoară

și râde iar prin stele-o primăvară.

Ucidere ucisă

În tainica poveste-a iernii tale

s-a strecurat un vis de nu știu unde,

prin labirint de-omăt născându-și cale,

menind dezgheț zăpezilor imunde.

I-ai tot oprit, încrâncenat, avântul,

ți-ai apărat de stele sihăstria

și-ai refuzat silabelor cuvântul

ce te-ar fi înfrățit cu veșnicia.

Știindu-te prin veacuri repetent

la scrijelit iubiri pe culmi alpine,

te-a-nfricoșat dezghețul iminent,

cu tot șuvoiul revărsat în tine.

Dar visul, izvorât din pol opus,

s-a îndreptat o clipă spre abis,

apoi s-a-naripat spre tot mai sus,

sfidând sentința de-a se ști ucis.

Amnistia ceasului

Noapte de zăpadă, noapte de magie,

cer râzând albastru, stele călătoare,

case zgribulite, pașnică ninsoare,

minutar oprit în copilărie.

Tot mai vie-i vremea când râdeai spre Lună,

construiai din vise oameni de zăpadă

și-așteptai să vină zânele-n livadă,

să-ți presare-n gene taina lor nebună.

Încă te mai bucuri renăscând Ajunul

lâng-un brad în care îngerii mai vin

și-i găsești iubirii un nou sinonim,

deschizându-ți poarta și chemând Crăciunul.

Ceasului bezmetic îi ceri amnistie.

Noapte de zăpadă, noapte de magie.

Fata fără nume

Trăia odată, într-un colț de lume, 

o fată oarecare, fără nume,

cu ochi verzui și cu pistrui pe gât,

care avea un singur vis și-atât :

să-ntâmpine oricare dimineață

cu zâmbetul înmugurit pe față.

A încercat mereu să fie bună -

a râs la Soare și-a zâmbit la Lună,

i-a-nveselit pe toți din preajma sa

atunci când viața le părea prea grea.

Greșeala ei, din toate cea mai mare,

a fost că și-a ascuns orice-ntristare,

a râs mereu, chiar când a suferit,

iar plânsul i-a rămas neauzit,

fiindcă și-a șters privirea și-a glumit.

Dar într-o zi, când o durea prea tare,

a hotărât că trebuia să zboare -

a strâns în buzunar un pumn de stele

și din cuvinte a făcut castele,

în care-a pus o lume de magie,

de zâmbete și de copilărie.

A transformat tristețile ei toate

într-un mănunchi de stele colorate

și a făcut din ele curcubeu,

din care să-și ia zâmbetul mereu.

Iarna pumnului de gheață

Noapte de zăpadă, noapte de magie,

cer râzând albastru, stele călătoare,

case zgribulite, pașnică ninsoare,

minutar oprit în copilărie.

Tot mai vie-i vremea când râdeai spre Lună,

construiai din vise oameni de zăpadă

și-așteptai să vină zânele-n livadă,

să-ți presare-n gene taina lor nebună.

Încă te mai bucuri renăscând Ajunul

lâng-un brad în care îngerii mai vin

și-i găsești iubirii un nou sinonim,

deschizându-ți poarta și chemând Crăciunul.

Ceasului bezmetic îi ceri amnistie.

Noapte de zăpadă, noapte de magie.

(Des)cântec de pasăre amară

Pasăre lunatică,

pasăre văratică,

moaie-ți aripa în stele,

fugi de visurile rele,

moaie-ți aripa-n lumină,

smulge-te din rădăcină,

pasăre închisă-n vină.

Scutură-te de ninsoare,

aruncă-ți zborul spre soare

și te du la ursitoare,

roagă-i inima-nghețată

să te mai urseasc-o dată.

Nu muri bezmetică, 

pasăre lunatică, 

pasăre văratică!

(Des)cântec de noapte

Și-am plecat pe-un drum,

prin ierburi de fum,

dis-de-dimineață,

cu fruntea de ceață.

Și-am plecat departe,

unde se desparte

dragostea de moarte.

M-am dus și m-am dus

sus și tot mai sus,

unde doruri nu-s,

unde-i doar lumină

și cer fără vină.

Și m-am rupt de noapte,

am fugit din șoapte,

și m-am rupt de stele

prinse-n joc de iele.

Du-te, beznă deasă,

du-te și mă lasă,

du-te peste zare,

ascunde-te-n soare,

îneacă-te-n mare,

pierde-te-n zăvoi,

dă-mă înapoi!

Inimă-n șotron

Un om s-a-mpotmolit într-o răscruce

și patru căi i se deschid în față -

una spre ieri, una spre dimineață,

una spre-nalt. Și-a patra, unde duce?

Se uită omu-n jur, nehotărât,

nu izbutește una să aleagă,

gândindu-se că viața lui întreagă

a mers pe-același pașnic drum și-atât.

Îi pare mai ușor drumul spre ieri,

căci îi cunoaște fiecare piatră,

iar mâinele - cărbune nou în vatră -

poate fi râs sau poate fi tăceri.

Spre-nalt nici nu-ndrăznește să privească -

se simte mic, nevrednic de lumină,

captiv în ne-mblânzita rădăcină
ce nu-i îngăduie să se mai nască.

Răscrucea îl împinge mai departe,
dar el se teme să mai fac-un pas,
uitându-se mereu spre ce-a rămas
în urma lui - capitol vechi de carte.

Nehotărât, bolnav de neputință,
înspăimântat de mâine și de cer,
ridică omul fruntea și-n eter
își urlă renăscuta lui voință.

Cu pumnu-n care-a-nchis muritul ieri,
și-aruncă inima spre-a patra cale
ce s-a deschis în fața vieții sale,
spre veșnicie sau spre nicăieri.

Curajul lui a zămislit răsplată -
un zâmbet desenat pe-un ochi de fată.

Un om de zăpadă

O iarnă de-nceput. Un nins om de zăpadă

creștea, însingurat, în mijloc de livadă.

Sclipiri de fulgi molatici se învârteau haihui,

iar omul de zăpadă gândea la moartea lui.

În jurul său, cu ramuri de promoroacă rară,

își așteptau copacii promisa primăvară;

purtându-și tinerețea sub țurțurii din floare,

întâmpinau înghețul visând mereu la soare.

Doar pentru el, lumina săgeți urma să cearnă,

menite să ucidă zăpada lui de-o iarnă.

Și sta, tăcut și singur, pierdut ca un sihastru,

împovărat de cerul ce-l apăsa, albastru.

Dar într-o zi, în toată ninsoarea lui amară,

o fată de zăpadă cu ochi de primăvară

a regăsit în neaua din el tristețea ei

și a deschis spre soare bezmetice alei. 

Andrei

Cu năsucul înghețat 

și un aer vinovat,

Andrei năvălește-n hol

cu hăinuța mototol,

încălțările murdare

și ghiozdanul rupt cam tare.

Iar Simina, cum îl vede,

drept la mama se repede :

-Mami, vino, dacă vrei,

să vezi cum arat-Andrei!

El îi strigă, cam posac :

-Pârâcioaso, ce-am să-ți fac!

Dar apoi, luându-și seama

c-ar putea să-l certe mama,

schimbă vorba repejor,

bâțâind dintr-un picior :

-Mami, hai să-ți povestesc

ce-am putut eu să pățesc!

Nici prin gând nu-ți poate trece :

am luat astăzi trei de zece!!!

La română, la franceză

și pe tema la engleză.

Nu-i așa că-s tare bun?

Și mai am ceva să-ți spun :

am dat la mate' lucrare

și m-aștept la notă mare!

Mami, cât de mândră ești

fiindcă-ți dau atâtea vești?

Dar Simina nu se lasă

și-l întreabă, cam ciudoasă :

-Bine, ești deștept, băiete,

dar de ce ai apă-n ghete

și ghiozdanul de ce-i rupt?

Spune, haide, că te-ascult!

Înecat de supărare

și gândind la răzbunare,

băiatul e nevoit

să explice ce-a pățit

și-ncepe-n viteză mare :

-Să vezi, mami, ce-ntâmplare :

în timp ce veneam spre casă

(gândindu-mă ce frumoasă

ești tu, mamă, și ce mult

îmi mai place să te-ascult),

am alunecat deodată

pe o baltă înghețată.

Și mi-am și lovit un os,

dar mă știi că-s curajos

și n-o să fac hărmălaie
pentru orice vânătaie,

chiar dacă mă doare rău,

fiindcă uite-așa sunt eu -

îmi alung durerea-ndată,

ca să nu fii speriată.

Și-ți mai pun doar o-ntrebare :

știi cât te iubesc de tare?

Când a-nceput

Când a-nceput să ningă, ai început să râzi,

topind pe buze calde crâmpeiele de cer

și ai uitat o clipă de-armatele de gâzi

ce străjuiesc de-o vreme ocolul tău stingher.

 Când a-nceput să ningă, ai început să speri

că, în atâta albă și darnică ninsoare,

se va ascunde, poate, întunecatul ieri

și va lăsa luminii măcar un ciob de zare.

Când a-nceput să ningă, copil, ai așteptat

să-ți fugă de sub frunte hulpavul eșafod

ce-a pus sub ghilotină tot visul nevisat,

înșiruind cărare de stele în exod.

Ai râs și-ai așteptat zăpada să te-atingă,

strigoii strecurați în tine să-i învingă.

Frumoasă a fost clipa când a-nceput să ningă...