Cloșca răzvrătită

S-a făcut iar primăvară

și, de când a dat căldura,

într-o curte de la țară

bântuie harababura:

mieii țopăie bezmetici,

iezii sar peste uluc,

unde calci, te tot împiedici

de vreun animal năuc.

Dar spectacolul cel mare

se petrece în coteț,

unde cloșca-i cea mai tare

și cocoșu-i nătăfleț.

Cloșca a decis deodată

c-are-o soartă mult prea grea

și că e persecutată

numai lângă pui să stea;

nu-i nici slută, nici bătrână,

are și ea viața ei -

până când să mai rămână 

să hrănească mititei?!

L-a chemat, deci, hotărâtă

pe cocoș: -Ia vino-ncoa'!

Soarta mea e cam urâtă

și e numai vina ta!

Puii sunt ai tăi, privește-i:

au cu toții ciocul tău;

pune mâna și-ngrijește-i,

să mă odihnesc și eu.

Și în ziua următoare,

ce priveliște-n ogradă

când în zori, cu mic, cu mare,

toți s-au repezit să vadă

cloșca țanțoșă, senină,

ciugulind la viermișori,

iar cocoșul, în grădină,

dădăcind pe puișori.

(Ne)tradiții culinare

Este zi de primăvară

și copacii-n floare-au dat.

Pe o buturug-afară

stă un miel îngândurat;

nu mănâncă, nu se joacă,

este trist ca vai de el.

Ridicând ochii din troacă, 

îl zărește un purcel

și se miră-n gura mare, 

cum e el, nedelicat:

-Ia te uită ce-ntâmplare,

șade mielul supărat!

Ce-i cu tine, blană creață?

Te-ai făcut vreun filozof

chiar acu', de dimineață?

Hai și papă un cartof!

Din rărunchi oftează mielul:

-Lasă-mă, că-s amărât...

Auzind așa, purcelul

îl cuprinde după gât:

-Haide, spune, ce-i cu tine?

Mielu-ncepe să jelească:

-Peste-o lună, știi ce vine?

Sărbătoarea creștinească!...

Am o viață înainte,

am și spirit de-aventură,

am și planuri multe-n minte -

nu vreau să mă văd friptură!!!

-Du-te, măi, - râde grăsunul -

ne te mai pleoști degeaba;

uite c-a trecut Crăciunul

și eu, cum se vede treaba,

n-am ajuns nici tochitură,

nici cârnați și nici piftie

ca să se topească-n gură.

Știi de ce? Îți zic eu ție:

ne-am scumpit din cale-afară

și-am schimbat, pe bune-ți spun,

tradiția culinară

de Paște și de Crăciun.

O să valorăm, fârtate,

greutatea noastră-n aur

și-om fugi, cu traista-n spate,

chiar la ruși, lângă tezaur.

Nu te speria că vine

Paștele, stai cumințel:

n-au avut bani pentru mine -

n-or să cumpere nici miel.

Farmece

Apă ne'ncepută

din izvor de soare

lama s-o ascută,

s-o azvârle-n mare,

marea să rodească

valuri trecătoare,

spumă să-nflorească,

să înghită zare,

zarea să-și întoarcă

fața înspre stele

unde ceru-nțarcă

farmece de iele,

ielele să joace

pe mal de izvor,

dorul să ți-l joace

gândul călător,

gândul fără vreme

să-ți adoarmă-n pleoapă,

pasul să ți-l cheme

ne'nceputa apă.

Femeie

De-aș fi bărbat, eu te-aș iubi, femeie,

când treci abia șoptit prin curcubeu

și pasul tău la ușa mea e cheie

pe care-o port în buzunar doar eu.

De-aș fi copil, eu te-aș lua de mână

și te-aș purta râzând prin visul meu,

aș desena sub geana ta o zână

și m-aș vedea în ochiul tău doar eu.

De-aș fi copac, aș înflori cu tine

și mi-aș înmuguri pe ram un zeu,

să-nghețe ora toamnei care vine

și să albesc în tâmpla ta doar eu.

.......................................................

Bărbat, copil al meu sau pom în floare,
îți dau lumina de pe cerul meu
și-atât îți cer - în zile fără soare
să-mi spui că eu sînt dorul tău. Doar eu.

Pentru mama

Mamă, ce-aș putea să-ți dau

de 8 martie? Nu vreau

să crezi tu că-ncerc cumva

să te-atrag de partea mea

fiindcă n-am fost prea cuminte.

Țin să îți aduc aminte

că-s copil, cum știi și tu,

și greșesc, nu zic că nu,

dar regret, îți spun deschis,

orice faptă am comis!

Și mai vreau să știi ceva:

am, în inimioara mea,

un loc numai pentru tine,

unde-i cald și unde-i bine;

când mi-e rău sau când mi-e frică

eu acolo stau, mămică,

iar când am vreo bucurie,

totdeauna ți-o spun ție.

Deci în ziua asta mare

am să-ți dau trei lăcrămioare,

fiindcă știu că le iubești,

și-am să-ți spun ce dragă-mi ești.

8 Martie de ursuleț

Într-un dulap cu jucării

dintr-o odaie de copii

s-a întâmplat ceva anume:

un ursuleț, Martin pe nume,

se simte, nu știe de ce,

nu chiar în toate apele.

A început să nu-i mai placă

atunci când este scos la joacă

și, când stăpâna lui, Simina,

îl uit-afară, bat-o vina,

se roagă-ntruna-ncetișor

să-l ducă iar în dulăpior.

Dar când Simina scoate-afară

pe ursulica Inimioară,

și-ar da întregul suflețel

să-l ia la joacă și pe el.

Și, când se-ntoarce ursulica,

pe Martinel l-apucă frica

și se ascunde-ntr-un ungher,

între un leu și-un rinocer...

Ceilalți deja au priceput

ce e cu el, și-au început

să-l tachineze: -Măi Martin,

adună-te și tu puțin!

Ce fel de urs ești, de ți-e frică

și te ascunzi de-o ursulică?

Ne-am săturat să stai aici

posomorât ca un arici;

noi suntem jucării și știm

să ne jucăm, nu să bocim.

Deci, la-nceput de primăvară,

Martin s-a dus la Inimioară

și i-a întins, cam temător,

o floare și un mărțișor.

Emoționată, ursulica

i-a alungat pe dată frica

și, mulțumind de mărțișor,

l-a sărutat pe obrăjor.

Din ziua-aceea, Martinel

nici nu mai știe ce-i cu el,

pentru că, vezi, se-apropie

frumoasa zi de-opt martie

și n-are, bietul ursuleț,

să-i dea niciun cadou de preț.

Așa că s-a gândit el bine:

„Eu nu mă am decât pe mine

și n-aș putea să-i dăruiesc 

decât, din suflet: <<Te iubesc!>>

și, frumușel împachetată,

mica mea inimă plușată.”

Povestea mincinoasă a mărțișorului

-Oglindă, oglinjoară fermecată,

cine-i cea mai frumoasă-n lumea toată?

Emoționată cu toată ființa,

împărăteasa așteptă sentința.

Și-oglinda, imprudentă, i-o dădu:

-Din nou mă-ntrebi?! Știi bine că nu tu.

-Tot nu?? - se enervă cumplit femeia.

Am luat pastile cu echinacea,

mi-am pus și măști cu miere și lămâie,

m-am coafat și-am mirosit tămâie,

am ronțăit doar fructe și legume,

și tot nu-s EU cea mai frumoasă-n lume???

Oglinda, calmă, s-a întunecat

și-ntreg castelul s-a cutremurat

când maștera a poruncit deodată:

-Dați fuga și-aduceți-mi-o pe fată!

Privind la chipul dulce al prințesei,

s-a-ntunecat privirea-mpărătesei

silită-a recunoaște-n sinea sa:

„E chiar frumoasă prințișoara... Mda...”

Și știm cu toții cam ce bucurie

e pentru o femeie când o știe

pe alta mai frumoasă decât ea.

Împărăteasa nu se abătea

de la acest prea crâncen adevăr.

„Hm, ce nuanță splendidă de păr!

N-ar fi putut să semene și ea

cu taică-su, care-i urât sadea...”

Și, tot privindu-i tenul alb, de nea,

și roșul buzelor de acadea,

un gând năprasnic a străfulgerat-o:

„Da!! Am scăpat pe veci de tine, fato!”

S-a repezit pe scări ca vijelia

spre beciu-n care-și ascundea magia

și nimeni, niciodată, n-a aflat

ce ierburi otrăvite-a descântat,

dar noaptea-ntreagă au văzut toți cum

din hornuri au ieșit valuri de fum.

Încercănată, dar victorioasă,

în zori, amarnica împărăteasă

și-a pus în piept ceva foarte ciudat:
un fir alb de mătase, îmbinat

cu unul roșu. Și a decretat:

-De-acum, întâia zi de primăvară

o vom sărbători-n întreaga țară -

e ziua-n care-a voastră-mpărăteasă

a devenit, din nou, cea mai frumoasă!

Curtenii-au acceptat fără crâcnire.

Doar câțiva, cei mai curajoși din fire,

au povestit, închiși cu grijă-n case,

că-n cele două fire de mătase

era ceva ce s-au temut să vadă:

o strălucire albă de zăpadă

și roșul dintr-un strop aprins de sânge...

Și,-n timp ce povesteau, stăteau a plânge.

Dar de atunci, frumosul mărțișor
s-a strecurat în viața tuturor,
și-adânc în suflet orișicine știe
că-n firul alb și roșu e magie.