Ce să mai spui când ninge-așa bezmetic
și te îngroapă în zăpadă zarea,
când pașii în omăt transcriu fonetic
un episod din cartea de-a uitarea?
În țara asta ninsă de pe hartă,
cu două inimi prinse de-o arteră,
cuvintele și-au pus zăvor la poartă
și iarna are rentă viageră.
S-a-nzăpezit în ceașcă și cafeaua
și-n zațul alb e-un drum la ceas de seară,
în care doi turiști își beau șoseaua
și urcă într-un tren uitat de gară.
Zăpada are gust de ciocolată
pe trenul cu turiștii fără nume,
și ninge mult, de parcă niciodată
n-ar mai fi fost așa o iarnă-n lume.
