Drum

Când mi s-a spus că lumea-i șchioapă,

mi-am pus opt dopuri în urechi

și-am renăscut oceane vechi,

în care lumea mea să-ncapă.

Când am văzut zăpezi de vară,

am scris în ochi alt calendar

și-am pus ninsoarea pe cântar,

ca să pot crede că-i ușoară.

Ca orice fluture de ceață,

m-am rătăcit prin cer și eu

tot întrebând de Dumnezeu,

și-am mai trăit un colț de viață.

În cartea mea cu fulgi de rouă

m-am așternut în lung de drum

cu pași de stele și de fum

și am citit o foaie nouă.

Acolo

Mi-am decupat un colț din ochiul stâng

și am lipit cu grijă-n locul lui

o vară în culori care nu plâng

și-o poză de copil cu ochi căprui.

Din timp în timp, zăpezile când vin

și-mi pun la ușă lacăt fără chei,

mă mut în colțul meu de ochi senin

și-aprind lumini din câteva scântei.

Pe foi de cer deșir cuvinte vechi

și-ntorc semințele de minutar

să-mi pună iar cireșe la urechi

și-Ajunul să mi-l scrie-n calendar.

Acolo,-n colțul ochiului meu stâng,

pot face tot ce vreau, pot să și plâng.

Panaceu

De la o vreme, mi se pare

că umbra mea e tot mai mare,

înghite ce-am gândit că pot -

și ierburi noi, și drumul tot.

N-am urmărit-o niciodată,

nici când era nevinovată,

nici când s-a lăcomit prea mult

și n-am știut cum s-o ascult.

Și-a construit câte-un regat

în fiecare râs furat

și mi-a făcut încuietoare

când m-am închis la nord de soare.

Mi-e tare dor acum de eu

și n-am sub frunte panaceu

decât cuvintele, în care

să-mi scormonesc ascunzătoare.

De ce să fug?

De ce să fug când vine seara

și-mi lasă o poveste-n geam

cu licuricii albi din vara

în care mică mă știam?

Când mugurii de somn sunt gata

să facă-n tâmpla mea popas,

sub gene se strecoară tata

să stăm de vorbă înc-un ceas.

Atunci deschid spre mine gândul

și-mi dau minutele-napoi,

până ajung din nou la rândul

din care-am prins cândva altoi

și-n care râde primăvara

pe câmpuri fără mărăcine.

De ce să fug când vine seara -

de întuneric, sau de mine?

Senin

Un copil a desenat 

printre stele un șotron

și cu el a alungat

nopțile de sub breton.

A luat un fir de soare

și l-a depănat pe-un vis,

pentru zilele în care

basmul a rămas nescris.

Dintr-un puf de păpădie

descântat la geam în zori

cu sclipiri de apă vie

și-a făcut castel în nori,

iar în el, povestea toată

s-a născut din rădăcini.

Asta a făcut odată

un copil cu ochi senini.