Vară

Ce să faci când vine vara

și în ramuri ninge mut,

și e râsul fără scut,

și se scurge-n muguri seara?

Ninge-ntruna, fără sete,

ca de veacuri fără stea -

nicio carte nu mai vrea

rânduri albe, rânduri bete.

Vrei să-nchizi în palmă gheața

și tot cerul să-l închizi,

cu toți norii apatrizi

care-ți fură dimineața.

Vine vara - ce să faci?

Poți să ningi și poți să taci.

Moft de vară

Plouă mut și vinovat

în grădini încireșate,

acadele bosumflate

dorm în pomi fără păcat.

Ape reci și competente

mută norii pe pământ,

flori fără discernământ

se despoaie, indecente.

Am tras ploaia din fereastră

și, prin stropii de melasă,

cerul mi-a intrat în casă

cu tăcerea lui albastră.

Pentru dimineți

M-am întâlnit cu vara pe cărare

și m-a-ntrebat de mine, ce mai fac, 

dacă mai văd povestea dintr-o floare,

iar eu am râs și-am început să tac.

M-a întrebat iar vara dacă-mi plouă

cu licurici sub umărul meu stâng

și dacă-n zori visez parfum de rouă -

eu am tăcut și-am început să plâng.

Sub umărul meu stâng mai plouă soare,

mai râd la trenuri care trec prin gări.

Dar, pentru dimineți fără ninsoare,

să vină vara fără întrebări.

Culori

Pe un colț senin de soare

un copil a desenat

o bărcuță albă-n care

visele și le-a urcat,

să îl apere de mare.

Alt copil, în altă parte,

l-a văzut pe Dumnezeu

și l-a desenat pe-o carte

 cu un fir de curcubeu,

să îl apere de moarte.

Dintre verile puține,

am luat și eu culori

și-am pictat povești senine

și copii cu râs de zori,

să mă apere de mine.

Povestea lor

Am agățat timpul de-un vis

și i-am dat drumul să se joace;

el n-a știut ce poate face,

și-atunci l-am scris.

Am scos din nori un curcubeu,

să cresc în el pădure nouă

în care liniștea să plouă 

a Dumnezeu.

Când s-a înzăpezit prea mult,

am dezghețat iarna sub gene

și-am pus-o bine-ntre catrene,

să mi-o ascult.

În zilele care mă dor,

copiii mei se joacă-n mine

și-mi spun, ca să mă facă bine, 

povestea lor.

Din ochi senini cu zbor de stea

se naște iarăși lumea mea.

Cireșele târzii

În trunchiuri cu iluzii de copaci

a răsărit de nicăieri o vară

și-a înviat povestea ta impară,

în care nu știai să vrei să taci.

Lângă ceasornicul întors din drum

ai strecurat prin suflet apă vie,

iar timpul te-a pierdut, fără să știe

că zânele ți le trăiești acum.

Nici în oglindă nu mai vrei să vezi

de câte ori s-a-ntors clepsidra hoață

și câte pagini de jurnal pe față

ți-a scris, cu vorbe-n care nu mai crezi.

În calendarul tău cu jucării

s-au copt pe ram cireșele târzii

și joacă-n gene licurici de seară,

de când în trunchiuri de copaci e vară.