luni, 29 septembrie 2014

Același greiere



La-nceput de toamnă, pe o potecuță,
c-un grăunte-n spate trece-o furnicuță
puțin bosumflată, căci povara sa
e și zgrunțuroasă, și destul de grea.
Printre frunzulițe vede-un greieraș
țopăind întruna, mic și nărăvaș;
furnica se-oprește, grozav de-abătută
și strigă la dânsul: -Vino și m-ajută!
Vezi că-i grea povara, vezi că-s obosită
și tu sari bezmetic, gâză aiurită.
Cât de lungă-i vara, tu cânți, cavalere,
da-ți lipsesc cu totul bunele maniere.
Greierele-ascultă, sprijinit de-un pai
și apoi răspunde: -Cât tupeu mai ai!
Cred că uiți, surato, ce s-a întâmplat
chiar iarna trecută când, înfometat,
ți-am cerut pomană o grăunță mică.
Ce mi-ai spus tu oare, scumpa mea furnică?
M-ai gonit cât colo, mi-ai făcut morală,
mi-ai zis că-s dator să dau socoteală
fiindcă toată vara cânt și lenevesc
și nimic vreodată nu agonisesc.
De atâta foame și de-atât scandal,
am zăcut în comă trei luni în spital.
Și-acum vrei, furnico, să-ți dau ajutor??
N-am să fac eu asta, nici să știu că mor!
Că ești hărnicuță, știe lumea toată,
dar și în cruzime ești neegalată.
-Haide, măi băiete, nu mai fi așa!
Am greșit, văd bine, nu mă mai certa.
Dar mi-era și mie ciudă peste poate
când eu toată vara mă rupeam de spate
și tu - cu chitara, lălăiai mereu,
făr' să-mi dai o mână de-ajutor la greu.
Acum mi-e rușine c-am fost nemiloasă
și o lună-ntreagă n-am să ies din casă.
N-ai vrea tu trecutul să îl reparăm?
Hai să dăm mânuța și să ne-mpăcăm!
-Vezi, furnică dragă, asta am și vrut -
să-nțelegi tot răul ce mi l-ai făcut,
să pricepi odată că în lumea mare
nu orice ființă e-așa strângătoare.
Eu n-adun provizii, nu fac mușuroi,
dar, în seri de vară, vă încânt pe voi,
fiindcă orișicine, pe lângă mâncare,
mai are nevoie de-un pic de visare.




























miercuri, 24 septembrie 2014

O căsuță plictisită




Început de toamnă cu vânt îndrăzneț.
O căsuță albă de la Voroneț
șade zgribulită și nimic nu-i place,
fiindcă de trei zile ploaia nu-i dă pace;

îi tot bate-n ziduri și-n acoperiș,
chiar și prin ferestre intră pe furiș,
îi udă cerdacul, ușa i-o pictează,
o sâcâie-ntruna și o enervează.

-Lasă-mă odată, vreme dușmănoasă!
Mi-a ajuns o vară rece și ploioasă.
Din pricina ta, tot satul bocește;
ia fii tu drăguță și te potolește!

Nu vezi că-n grădină ai făcut băltoace,
iar stăpânei mele gura nu-i mai tace,
fiindcă trandafirul pe care-l iubește
se-neacă, sărmanul, și se ofilește?

Știu și eu că-i toamnă, dar mai taci și tu,
peste alte sate-ncearcă și te du!
Ia-ți cu tine vântul și norul răzleț.
Ce-ți veni să umbli doar prin Voroneț?

Și-mbufnată, casa ușile și-a-nchis,
așteptând să treacă și acest plictis.



















marți, 23 septembrie 2014

Întâmplări de toamnă




Patru vrăbii pe un ram
zgribulesc de-un ceas sau două.
Cu nasul lipit de geam,
doi copii privesc cum plouă.

De pe-o creangă de salcâm
s-a desprins o frunzuliță,
a căzut pe caldarâm
și-a luat-o o fetiță.

Într-o clasă-ntunecată,
școlărițe speriate
privesc tabla încărcată
de formule complicate.

În oraș, pe o străduță,
sub umbrele desfăcute,
un nepot și-o bunicuță
își spun vrute și nevrute.

Pe la prânz, la grădiniță,
ce grozavă gălăgie -
trei băieți și o fetiță
se ceartă pe-o jucărie.

Uite, asta se petrece
cam în fiecare an
într-un loc prin care trece
toamna cu ploi în ghiozdan.




















Unde s-a ascuns?



S-a stârnit aseară
un zvon despre vară:
nu e de găsit!

Frunze-nfiorate,
păsări agitate
s-au pus pe bocit.

-Nu se poate asta,
ne-a lovit năpasta!
Unde-o fi fugit?

Avea chiar de toate
vara asta, frate,
ca-ntr-un vis frumos:

flori înmiresmate,
fructe parfumate,
soare delicios,

dimineți senine,
nopți de stele pline.
Nu-i lipsea nimic.

De ce să dispară
așa, într-o seară,
nu știu ce să zic.

Poate-or fi furat-o
și întemnițat-o
niște aprigi hoți

și, în loc de soare,
au trimis vânt, care
să ne ia pe toți.

Hai s-o căutăm,
s-o eliberăm,
s-o dăm florilor 
și copiilor!


























duminică, 21 septembrie 2014

Spune-mi!




-Mami, spune-mi că în viață
nu e numai frig și ceață
în oricare dimineață.

Vreau să-mi spui că-n drumul meu
n-o să fie numai greu
și că n-o să plâng mereu.

Spune-mi, mami, că-s și vise
care trec prin uși închise
și prin inimi neatinse

și că pasul meu prin lume
nu-i doar dâră de tăciune.
Spune-mi, mami, haide, spune!

-Pui iubit, lasă deoparte
întrebările din carte
și aleargă mai departe!

Ceața rece, frigul, dorul
să nu-ți pună-n lanțuri zborul
și din lacrimile mele
să-ți întinzi aripi spre stele.

Hai, zâmbește, puiule
și visează-ți visele!





















Țara în ochi de copil




-Copil cu privire-albastră,
ție-ți place țara noastră?
-Mami, asta-i întrebare?
Aici este casa-n care
m-am născut râzând spre soare.
Aici, primăvara vine
cu lalele și albine,
vara-mi pune, printre șoapte,
la urechi cireșe coapte,
toamna cântă în livadă,
iarna-mprăștie zăpadă
și, în seara de Ajun,
îl primim pe Moș Crăciun.
În vacanță, sunt drumeț
pe cărări, la Voroneț,
unde stelele-scântei
strălucesc în ochii mei
și-ntr-un colț de curcubeu
l-am văzut pe Dumnezeu.
Doar aici, în țara noastră,
cântă pasărea măiastră,
Delta Dunării albastre
oglindește mii de astre
și Luceafărul răsare
dintr-un strop adânc de mare.
La noi, ciocârlia zboară
de pe strune de vioară
și, când noaptea piere-n zori,
vezi Ceahlăul printre nori.
Sfinxul de pe-un vârf de munte
și-a pus ceru-ntreg pe frunte
și privește către Lună,
iar prin veacuri mai răsună,
din adâncul codrilor,
doinele haiducilor.
La poarta sărutului,
un artist cu dalta lui
către ceruri a zvârlit
o coloană-n infinit.
Nicăieri, în larga lume,
nu-i un cimitir cu glume
și nici ia înflorată
n-o găsești în lumea toată.
La noi, zboară licuricii
printre florile bunicii
și-n priviri de piticei
se-aprind basmele cu zmei.
Iar când seara-ncet se lasă
peste pleoapa somnoroasă,
mama-l cheamă pe Moș Ene
să aducă vise-n gene
și-n somnul de copilaș
zâmbește un îngeraș.

Spune, mami, s-ar putea
să nu-mi placă țara mea?




























sâmbătă, 20 septembrie 2014

Rădăcină de cais



Chiar în mijlocul grădinii,
un cais stă supărat
și se plânge rădăcinii
din care s-a înălțat:

-De ce te-ai înfipt tu oare
în pământul ăsta rece,
cu-anotimpuri schimbătoare
peste care vremea trece?

Primăvara-i o beție
când deschid ochii în zori
și îmi văd, cu bucurie,
crengile pline de flori.

Vara-ntreagă râd în soare,
nu m-apasă niciun nor,
îmi ies fructele din floare
și le dau copiilor.

Dar acum... ziua-i puțină,
vremea tot mai rece vine;
este toamnă în grădină,
uite ce-a făcut din mine!

Vântul nu mai încetează,
crengile mi le îndoaie
și pe frunte mi se-așază
nori dușmani și plini de ploaie.

M-am trezit azi dimineață
de tristețe gârbovit
și înconjurat de ceață.
Spune-mi, eu cu ce-am greșit?

-Știu cât de nedrept îți pare -
îi șoptește rădăcina -
să fii părăsit de soare
și norii să-ți ia lumina.

Dar, peste cel mult o lună
vine iarna cea frumoasă
și pe umeri o să-ți pună
pătură de nea, pufoasă.

O să-ți fie cald și bine
până când, în primăvară,
soarele cu raze line
printre flori o să-ți răsară

și-atunci o să uiți de ceață,
de vânt rece și de ploi,
o să râzi de dimineață
pentru zile dulci și noi.































joi, 18 septembrie 2014

Întrebări de toamnă




Mami, toamna de ce vine
peste zilele senine
și sădește frig în mine?

Mami, cerul de ce plouă
și de ce ne este nouă
pleoapa tot mai grea de rouă?

Mami, frunza unde pleacă
așteptând vântul să treacă
și suspinele să tacă?

Spune, mami, de ce eu
nu mai cred în visul meu
și zâmbesc atât de greu?

Mami, de ce taci mereu?





























miercuri, 17 septembrie 2014

Conversații în zbor




Către-o țară cu mult soare
zboar-un stol de rândunele,
vesele nevoie mare
fiindcă scapă de ploi grele.

Ca să treacă mai ușor
lunga lor călătorie,
comentează, cu mult spor,
tot ce-a fost și ce-o să fie.

-Auzi, tu - începe una -
știi ce-am auzit chiar ieri?
Că de-acum vor fi întruna
numai ierni și numai veri.

Cică de la poluare
planeta s-a încălzit
și furtunile solare
ghețarii i-ar fi topit

și plutesc nebuni prin lume,
aducând frigul cu ei.
Vremea asta, orice-ai spune,
nu-i a bună, vălelei!

-N-am prea înțeles eu asta
cu-ncălzirea planetară,
dar ne-a cam lovit năpasta
c-a plouat întreaga vară.

De atâta frig și nor
nici nu mai puteam zbura.
Așa lună-a lui cuptor 
n-am văzut în viața mea.

-Da, și-am auzit o știre
că se-anunță iarnă grea.
Vai, ce mare fericire
că plecăm în Africa!

-Eu, spun drept, mi-aș cam dori
să văd iarna cum arată;
am aflat de la copii
că-i o vreme minunată.

-Păi, atunci rămâi în țară,
să te ningă iarna toată:
te găsim la primăvară
cu codița înghețată.




























marți, 16 septembrie 2014

Ei, și ce?




Iar e toamnă, vai de mine!
Peste case ploaia vine,
atacând cu gloanțe scurte
tot ce mișună prin curte.

Iar e toamnă, vai de noi!
Pomii au rămas cam goi
și cu jale își privesc
frunzele ce-i părăsesc.

Iar e toamnă, ce să vezi?
Merele râd prin livezi,
fiindcă lor toamna le spune :
„Să fiți roșii, mari și bune!”

Iar e toamnă. Ei, și ce?
S-au umplut ghiozdanele
cu penare albăstrii
și cu vise de copii.

Iar e toamnă...


















luni, 15 septembrie 2014

Stele de toamnă




E septembrie din nou.
Toamnă iară
și din vară
a rămas doar un ecou.

Plajele s-au cam golit
și doar marea
își ia sarea 
de pe țărmul pustiit.

Soarele s-a supărat
și se-ascunde
numai unde
cerul nu e înnorat.

Ploile se năpustesc
să adune
peste lume
pătură de-argint ceresc.

Prin păduri, copaci uimiți
se întreabă
de ce-i grabă
să rămână dezgoliți.

Doar copiii, bucuroși,
râd la stele,
fiindcă ele
cântă-n ochii lor frumoși.























duminică, 14 septembrie 2014

Spre Africa, prin Polul Nord



Sus pe-un stâlp, în cuibul lor,
stând comod într-un picior,
un bărzoi și a lui soață
sunt la sfat de dimineață,
pregătind marea plecare
către țările cu soare.
Gureșă și grijulie
(cam ca oricare soție),
cu un pix și o hârtie
barza recapitulează
ce-a făcut, și tot bifează :
-Am strâns hrană pentru drum
(deși, trebuie să-ți spun,
cred c-ai fi putut și tu
să m-ajuți cu asta, nu?
Nu e numai treaba mea
să hrănesc familia.)
În cuib am dereticat
ieri, până s-a înnoptat,
ca, la anul când venim, 
curățel să îl găsim.
(Iarăși mă simt nevoită
să îți spun că-s obosită,
fiindcă tu ai stat degeaba
și-am făcut eu toată treaba).
Puiul nostru-acum e mare
și sunt mândră foarte tare
că e bun și sănătos
și l-am educat frumos.
(În privința asta, zău,
ai uitat că-i și al tău;
m-ai lăsat numai pe mine
să-l învăț tot ce e bine.
Mi-au spus berzele vecine
că mereu bărbații lor
le-au tot fost de ajutor
și cu puii, și prin casă
și mă simt invidioasă.
Taaare n-am fost norocoasă!)
Ce-ar mai fi? A, uite : eu
m-am gândit că n-ar fi rău
să plecăm pe alt traseu
anul ăsta. Tu n-ai vrea
să-ncercăm și altceva?
Parcă m-am cam săturat
să zburăm neîncetat
pe același drum, grămadă;
vreau ca puiul meu să vadă
întreg globul de pe-acum.
De aceea, îți propun
să lungim cât s-o putea 
drumul până-n Africa,
fiindcă mai ales aș vrea
să vedem Laponia,
unde, toți copiii spun,
locuiește Moș Crăciun.
Hai și noi prin Polul Nord
doar o dată. Ești de-acord?
Auzind ce grozăvie
voia scumpa lui soție,
bărzoiul s-a-nspăimântat, 
piciorul i s-a-nmuiat
și-a căzut din cuib grămadă.
Neștiind ce să mai creadă,
barza l-a privit cum cade :
-Tare bine îți mai șade!
Nu mi-a fost și mie dat
un soț mai emancipat...
Bine, lasă, vom zbura
direct către Africa,
numai nu te speria!























joi, 11 septembrie 2014

Lupul și-un bursuc nervos



Prin pădure, un bursuc
umblă creanga, singur cuc,
mai ursuz ca totdeauna,
fiindcă plouă, plouă-ntruna.
A venit toamna pripit
și l-a prins nepregătit :
provizii n-a adunat,
cuibul nu-i consolidat,
puii încă-s mititei...
Și cu-atâta ploaie ce-i?
Iar în dimineața asta
s-a certat și cu nevasta,
 nici el nu știe de ce.
Uite-așa-s femeile -
când te văd mai amărât,
îți mai sar și ele-n gât :
ba că taci, ba că vorbești,
ba că unde zăbovești
când cu cina te așteaptă...
Viața asta chiar nu-i dreaptă!
Și, certându-se mereu
cu nevasta-n gândul său,
zgribulit și supărat,
bursucul n-a observat
că în față, pe cărare,
îl privea, cu încântare
(și cu poftă de mâncare!),
un lup fioros și mare.
-Ce surpriză, bursucel!
Ia stai tu în loc nițel,
trebuie să-ți povestesc
cât de tare te iubesc...
Uite, astăzi, drept să-ți spun,
nu mi-am luat micul dejun,
fiindcă ploaia asta deasă
i-a gonit pe toți în casă;
n-am găsit, pe unde-am fost,
nici măcar un ied mai prost
ca să-l pot înfuleca.
Și-ai sărit tu-n calea mea!
Treaba asta cât îmi place...
-Ia mai lasă-mă în pace! -
se burzului bursucul,
agitând în vânt năsucul.
Ce te crezi așa forțos?
Nu mă vezi că sunt nervos?!
Lupului nu-i vine-a crede
de ce-aude și ce vede :
-Ia te uită ce limbaj!
Cum ai tu așa curaj
să-mi vorbești astfel chiar mie??
-Cred că tu nu ai soție -
îi răspunde, c-un oftat,
bursucul înfuriat.
Nu există-n lumea mare
o mai rea sperietoare
decât soața mea nervoasă.
De ce crezi că nu-s în casă?
Frate, tu pe lângă ea
ești o dulce acadea.
Uite-ți spun ca-ntre amici :
lasă-mă și fugi de-aici,
fiindcă, dacă-mi faci vreun rău,
să te-ajute Dumnezeu
când te-o găsi soața mea!
Auzind așa ceva,
lupul fu cuprins de milă
și, zâmbind așa, în silă,
făcu semn bursucului
să se ducă-n drumul lui.



















Două frunze la taclale




Într-o seară de brumar,
pe o creangă de stejar
două frunze lătărețe, 
vesele și vorbărețe,
stau de-o oră la taclale
și tot pun țara la cale.
-Nu știu ce-o mai fi și asta,
parcă ne-a lovit năpasta -
noaptea este tot mai mare,
ziua nu prea mai e soare,
nori pe cer se-nvârt mereu,
vântul umblă teleleu...
Văleleu!
-Soro, ai dreptate mare.
Ce l-a apucat pe Soare
să se-ascundă-n nori tot timpul
și să schimbe anotimpul,
ca o divă mofturoasă?
Vara caldă și voioasă
habar n-am când a trecut.
Nu știu, zău, ce-i de făcut...
De vreo săptămână-două,
o zi-i soare, una plouă,
parc-ar fi vreo socoteală.
Spune tu ce plictiseală!
Înțelegi ce vreau să zic?
-Și-asta încă nu-i nimic;
să vezi tu de-aci 'nainte
ce ne-așteaptă, ține minte :
mi-a spus mie ieri o cioară
că va fi mai frig afară,
Soarele se va-nrăi,
ploile vor tot veni
și-ntr-o lună, cel târziu,
pe-aici va fi cam pustiu.
Iarba se va ofili, 
păsările vor fugi
și-animalele, cam toate,
se vor strânge, speriate,
fiecare-n casa lui.
-Știu exact ce vrei să spui.
Însă eu am auzit 
ceva de-a dreptul cumplit :
peste-o lună și ceva
ploile vor îngheța
și-o să-nceap-atunci să cadă
ceva denumit „zăpadă”!
-Aa, am auzit ceva 
de zăpada asta rea;
cică va acoperi
întreg codrul într-o zi
și-atunci o să se aștearnă
anotimpul numit „iarnă”.
Vai de mine și de mine,
vreme grea peste noi vine!
-Soră dragă, te-aș ruga,
nu mai spune-așa ceva -
știi că eu sunt delicată
și mă pierd cu firea toată;
uite, spaima și necazul
mi-au îngălbenit obrazul!

Și, de-atâta supărare,
chiar în clipa următoare
frunza s-a desprins îndat'
de pe creangă. Și-a zburat.




























marți, 9 septembrie 2014

Toamnă cu miros de ceartă



S-ar părea că dintr-odată
s-a schimbat pădurea toată -
soarele, puțin mai rece,
nu mai izbutește-a trece
printre nori întreaga zi,
pentru a înveseli
animale și copaci,
gâzulițe și gândaci.
Astăzi, dis de dimineață
s-a lăsat așa o ceață,
încât veverițele
nu mai văd alunele
și se-agită, indignate :
-Ce-i cu vremea asta, frate?
Știm și noi că nu se poate
ca întregul an să fie
numai cald și veselie;
da' chiar să nu-ți iei dejunul
că nu nimerești alunul
pe așa un timp cețos?!
Asta nu-i deloc frumos!
Un arici supărăcios,
auzindu-le ce zic,
strigă : -Asta nu-i nimic!
Eu, când am ieșit din casă
cu privirea somnoroasă,
m-am lovit de-un porc mistreț
buimăcit și nătăfleț;
mi-am ieșit din minți pe loc,
însă el, sărmanul porc,
nu prea era vinovat
că ceața l-a derutat.
Și l-am mai și înțepat!
Timpul ăsta e ciudat...
Chiar atunci, deasupra lui,
negri și zburând haihui,
doi pui zgribuliți de cioară,
aiuriți din cale-afară,
nevăzându-se deloc,
s-au izbit chiar cioc în cioc.
Vă puteți imagina
cam ce mare dandana
s-a iscat din accident :
-Pui de cioară repetent!
Umbli-așa, cu capu-n nori;
unde-ai învățat să zbori?
Nu ți-a spus mămica ta
că, pe-o vreme-așa de rea,
circulația-n lumea toată
este mult îngreunată
și că trebuie, fârtate,
să acorzi prioritate?
Du-te-acasă și citește!
-Uite cine croncănește...
Tu vorbești de învățat?
Ai impresia c-am uitat
că, la cursul de zburat,
ți-ai dat drumu-așa, în pripă,
ai întins doar o aripă
și-ai căzut din cioată-n cioată,
de-ai speriat pădurea toată?
Râd și-acuma toți de tine.
Eu, în locul tău, mai bine
m-aș ascunde pe-undeva.
Și-uite-așa, discuția
s-a lungit un ceas sau două,
 până a-nceput  să plouă.
Puii au abandonat
cearta lor și au zburat,
tot bezmetici și haihui,
fiecare-n cuibul lui.
Ariciul supărăcios
s-a făcut și mai țepos
și-a plecat în mare grabă
către casă, c-avea treabă.
Veverițele, și ele,
s-au retras în scorburele,
indignate-n continuare
c-au rămas fără mâncare.
Iar pădurea, dragi copii,
a-nceput a... rugini.






















































miercuri, 3 septembrie 2014

Anotimpuri aiurite



Într-o țară-ndepărtată,
necuprinsă pe vreo hartă,
s-a-ntâmplat
ceva ciudat,
foarte greu de explicat -
anotimpurile toate
s-au trezit amestecate!
Auzind așa ceva,
v-ați putea chiar bucura :
„Vai, ce nostimă poveste!
Tare-aș vrea să știu cum este
să-ngheți vara la picioare
și iarna să mergi la mare.”
Și eu am gândit la fel,
până când un vânticel
mi-a șoptit, înfiorat,
ce și cum s-a întâmplat.
Haideți să vă povestesc,
să nu credeți că glumesc :
chiar în seara de Ajun,
când să vină Moș Crăciun,
o căldură disperată
a topit zăpada toată.
Bietul Moș, gros îmbrăcat,
s-a încins, a transpirat
și, când să ridice sacul,
l-a scăpat din mâini, săracul;
tot din el s-a risipit,
dulciurile s-au topit
și toți au rămas, vă spun,
fără daruri de Crăciun.
Pe întâi de mărțișor
a-nceput a ninge-ușor
și, până pe înserat,
iarna s-a și instalat.
Oamenii s-au zăpăcit,
în paltoane au sărit
și cu toții au răcit;
florile au înghețat
și-n aprilie-au intrat
urșii iar la hibernat.
Când trebuia să fie vară,
toamna s-a lăsat pe țară,
fără fructe de dulcețuri,
doar cu ploaie și cu cețuri.
La-nceput de an școlar
s-a-ncălzit puțin afar;
printre ierburile-aleii
au scos capul ghioceii
și-n octombrie, la soare,
toți salcâmii, cu mirare,
s-au trezit umpluți de floare.
Spuneți voi ce întâmplare!

Așa mare brambureală
mie-mi pare-o... născoceală...













marți, 2 septembrie 2014

Jurnalul unui Crăciun ca niciodată




La Polul Nord s-a petrecut odată
o întâmplare gravă și ciudată,
greu de crezut, dar tot am să v-o spun :
a dispărut de-acasă Moș Crăciun!
Cu greu v-ați și putea imagina
asemenea trăsnaie, nu-i așa?
Ei bine, totul e adevărat
și-am să vă zic exact ce s-a-ntâmplat.

10 noiembrie, 8 a.m., Polul Nord

Într-un sfârșit de toamnă înghețată,
doamna Crăciun, vioaie și-agitată,
i-a adunat pe toți în sala mare
să stabilească pentru fiecare
ce sarcini are a îndeplini
pentru Crăciunul care va veni.
-Ca-n fiecare an, cum bine știm,
e tocmai timpul să ne cam grăbim,
că-s multe de făcut și uite-ndată
vin sărbătorile în lumea toată.
Încep cu mine : treaba mea e clară -
întreaga zi, din zori și până-n seară,
am să gătesc mâncăruri preferate
pentru voi toți – fursecuri glazurate,
bezele delicioase, ciocolată,
clătite cu dulceață și-nghețată.
Voi, spiridușii, vă veți răspândi
să adunați scrisori de la copii,
ca să putem afla, în graba mare,
ce daruri își dorește fiecare.
Ne ducem în depozit, să vedem
cam câte materiale mai avem,
apoi vă apucați, pe întrecute,
să faceți jucăriile cerute.
Pe reni să-i îngrijiți neapărat,
iar sania s-o dați la reparat.
Tu, Moșule, să îți verifici sacul,
că l-ai cam rupt anul trecut, săracul,
să-i pui vreo două petice mai groase.
Și vezi că cizmele îți sunt cam roase.
Și-ar mai trebui, zic eu, în anu-acesta
să-ți schimbi cămașa veche și chiar vesta,
că s-au cam ponosit și nu-ți stă bine
să pui ceva decolorat pe tine.
Acum, că știm exact ce-i de făcut,
să-ncepem, că nu-i vreme de pierdut!
Când toți se ridicau, grăbiți la treabă,
Moșul se așeză, fără vreo grabă.
Soția lui, privindu-l cu mirare,
îl întrebă : -Ai tu vreo supărare?
Uitându-se la ea nevinovat,
Moșul răspunse : -Eu m-am săturat!
Toți spiridușii au încremenit,
doamna Crăciun pe loc s-a-ngălbenit,
dar el a continuat, nestingherit :
-M-am săturat, foarte deschis vă spun,
de toată tevatura de Crăciun.
În niciun an eu n-am putut lipsi,
fiindcă m-așteaptă peste tot copii.
Ții minte, doamnă, anu-acela-n care
eram răcit, tușeam atât de tare,
că renii s-au speriat, au dat din coarne
și sania era să mi-o răstoarne
pe când zburam deasupra Mării Roșii?
Sau anu-n care mi s-au rupt galoșii
și am rămas desculț chiar când voiam
să intru într-o cameră pe geam?
În alt an, am rămas înțepenit
când încercam să mă strecor grăbit
printr-un horn vechi și tare răblăgit,
de-a trebuit tu să trimiți îndată
vreo zece spiriduși, ca să mă scoată.
Și n-am uitat Crăciunurile-acele
cu crâncenă durere de măsele,
când trebuia, în fiecare casă,
să-nfulec tot ce îmi lăsau pe masă
cu mare drag, copiii fericiți.
Cât m-am mai chinuit, nu vreți să știți!
Mi-s dragi copiii și-i iubesc, vă spun,
căci pentru ei trăiește Moș Crăciun
și nu-i nimic mai minunat, se știe,
decât să le faci lor o bucurie.
Dar sunt bătrân și nu sunt de acord
cu frigul veșnic de la Polul Nord;
mă dor genunchii, spatele mă doare
și vreau să stau și eu un an la soare!
Chiar m-am gândit că n-o fi niciun bai
să-mi fac și eu Crăciunul în Hawaii.
Doamnă Crăciun, sunt sigur că se poate
să te descurci tu singură cu toate
și să găsești o bună rezolvare,
știind că te iubesc atât de tare...
Spunând acestea, Moșul a făcut
un semn de bun rămas... și-a dispărut!

10 noiembrie, 9 a.m., Polul Nord

E chiar la mintea oricărui cocoș
ce zarvă a stârnit trăsnitul Moș;
în prima clipă, toți au înlemnit.
Apoi, cu-ncetul, s-au dezmeticit
și fiecare a reacționat
așa cum și era de așteptat :
doamna Crăciun s-a-nfuriat cumplit,
iar spiridușii s-au pus pe bocit,
căci mititeii, toată lumea știe,
sunt inimoși și plini de veselie,
dar dacă-i iei cumva puțin mai tare,
se pierd cu firea și cad din picioare
și nu mai sunt de niciun ajutor.
-Ia nu vă mai jeliți așa de zor!
se rățoi la ei doamna Crăciun.
Sunt prea nervoasă. Liniște, vă spun!
E prea mult pentru-o simplă dimineață.
Duceți-vă și vă spălați pe față,
iar eu am să vă fac pe săturate
fursecuri proaspete și glazurate
și ne-ntâlnim din nou, pe înserate;
vreau de la toți câte-o sugestie,
să rezolvăm această chestie.
Cu gândul la fursecul glazurat,
voioșii spiriduși mai c-au uitat
în ce problemă gravă i-a lăsat
Moșul, atunci când s-a evaporat.

10 noiembrie, 7 p.m., Polul Nord

Când toți s-au strâns din nou în sala mare,
doamna Crăciun, sculându-se-n picioare,
a deschis marea lor discuție :
-Ei, v-ați gândit la vreo soluție?
Nici nu mai e nevoie să vă spun
cât de puțin mai e pân-la Crăciun.
Aștept propuneri chiar de la oricine
și hotărâm cu toți cum e mai bine.
-Eu m-am gândit – a început sfios
un spiriduș cu barbă până jos –
să-i scriem Moșului o scrisorică,
să-i spunem cât de tare ne e frică
și să-l rugăm frumos să se întoarcă.
-Da, ce să-ți spun, vorbești și tu de parcă
Moșul n-ar ști cât suntem de fricoși –
sări un spiriduș cu ochi frumoși.
Dac-a decis el să dispară-așa,
n-o să-l întoarcă scrisorica ta.
-Eu zic să-l așteptăm să vină-acasă –
vorbi un spiriduș cu voce groasă –
că Moșul știe câtă treabă-avem.
-Da, hai să stăm degeaba, să vedem
ce-o să se-ntâmple dacă NU se-ntoarce.
Stau și mă-ntreb : atunci cam ce ne-om face? -
se-amestecă râzând un spiriduș
cu ochi strălucitori și glas ghiduș.
Ne deghizăm cu toți în Moși Crăciuni
și hoinărim prin lume de nebuni?
Și tot așa, au fost rostogolite
idei care de care mai trăsnite,
de care-ar râde până și cocoșul :
-Să oprim timpul până vine Moșul!
-Să amânăm vreo două luni Crăciunul!
-Să facem oamenii să uite-Ajunul!
-Să căutăm un tip mai dolofan,
să-l angajăm pe post de Moș un an!
Văzându-i cam ce spun și cum se-agită,
doamna Crăciun, total înnebunită,
își prinse capu-n mâini cu disperare,
căci nu vedea nicicum vreo rezolvare.
Simțind că-și pierde mințile de tot,
se ridică și spuse : -Nu mai pot!
Haideți să mergem toți să ne-odihnim
și mâine-n zori din nou ne întâlnim,
cu noi idei și cu mai mare spor.
S-aveți o noapte bună! Somn ușor!

11 noiembrie, 7 a.m., Polul Nord

În zori de zi, sărmanii mititei
s-au declarat în criză de idei;
nimeni nu mai spunea vreo aiureală
și s-a lăsat tăcerea-n marea sală.
Așa o atmosferă întristată
n-a existat la Polul Nord vreodată.
Au început iar spiridușii-a plânge,
iar renii-au refuzat să mai mănânce.

11 noiembrie, 10 a.m., Hawaii

În vremea asta, Moșul evadat
habar n-avea ce iad a declanșat.
Ajuns de ieri pe insulă cu bine,
și-a luat costum de baie cu buline,
umbrelă roșie, papuci cu scai,
cămașă înflorată de Hawaii,
a-nchiriat pe-un an un bungalow
și se simțea un om de-a dreptul nou.
A tras un somn cu totul nesperat
și s-a trezit în zori înviorat,
cu chef nebun să-nceapă deîndată
viața cea nouă și de mult visată.
A luat un mic dejun încântător,
cu fructe proaspete și ceai ușor
și-acum, întins pe o saltea, la plajă,
gândea că viața asta-i ca o vrajă.

15 noiembrie, 9 a.m., Polul Nord

La Pol, în zilele care-au trecut
nu s-a-ntâmplat nimic neprevăzut :
doamna Crăciun și-a tot ieșit din fire
cu spiridușii și a lor jelire;
aceștia au bocit peste măsură,
ținându-și mâinile mereu la gură
ca să-și înăbușe în pumni oftatul.
Nu-i mai interesa nici chiar mâncatul!
Mai ronțăiau câte-un fursec în silă,
plângându-și unul altuia de milă.
Iar renii refuzau în continuare
să mai primească apă și mâncare
și au slăbit, de arătau acum
ca niște gloabe jalnice din drum.
Nici sania nu se simțea mai bine,
părând și ea cu greu că se mai ține
pe-o talpă bună și-una cam crăpată.
Și se-apropia Crăciunu-n lumea toată!

15 noiembrie, 4 p.m., Hawaii

Pe insulă, un Moș cu plete dalbe
se-obișnui a face și nopți albe;
descoperise-acum vreo două seri
că viața-ți dă de toate, dacă ceri –
așadar, ghid privat el a cerut,
ca să-i arate tot ce-i de văzut
pe insula cu palmieri și soare,
cu flori exotice și cu mâncare
pe care doamna lui, la Polul Nord
să i-o gătescă n-ar fi fost de-acord,
spunând că e picantă și cam grasă.
Dar lui i se părea miraculoasă!
De fapt, lui toate îi păreau de vis,
iar insula era un paradis
și încerca acum să înțeleagă
cum de-a putut trăi o viață-ntreagă
doar printre reni și spiriduși și gheață,
fără cocktail-ul roz de dimineață,
fără nisip încins și vin spumos...
Ah, viața asta chiar e-un vis frumos!

20 noiembrie, 5 p.m., Polul Nord

Au mai trecut cinci zile-n graba mare;
la Polul Nord – aceeași întristare :
fursecuri ronțăite tot în silă,
reni slăbănogi și blegi ca o feștilă,
doamna Crăciun de tot descurajată.
O atmosferă gri și deprimată.

20 noiembrie, 10 p.m., Hawaii

Voiosul Moș se bucura de toate –
de fructele zemoase și-aromate,
de zilele de plajă însorite,
de serile-aurii și liniștite.
După atâtea zile-n băi de soare,
nu-l mai dureau genunchii-așa de tare
și chiar simțea că a întinerit.
Așa un trai e greu de-nchipuit!
Acum, în bungalow-ul lui cochet
se pregătea de somn, cântând încet,
făr-a băga de seamă ce cânta :
chiar un colind, pe care doamna sa
îl fredona în orice dimineață,
când îi făcea clătite cu dulceață.
Deodată, asta i-a adus aminte
de diminețile cu ceai fierbinte,
de casa lor frumoasă de la Pol,
de renii lui de treabă din ocol,
de spiridușii harnici și voioși.
Și-n ochii lui albaștri și frumoși
se strecură o lacrimă cețoasă
și parc-un dor de-a se întoarce-acasă...
Dar nu, aici e traiul cel mai bun
și cel mai cald și mai grozav Crăciun!

20 noiembrie, 10,30 p.m., Polul Nord

În timp ce bea un ceai de tei cu miere
și se gândea la toate în tăcere,
doamna Crăciun simți ceva bizar –
un gând plăcut, ca un copil hoinar,
și-n minte-i apărură, nechemați,
doi ochi albaștri și nevinovați,
înconjurați de plete ca omătul.
Simțind atunci, încetul cu încetul,
că Moșul se gândea cu dor la ea,
a început deodat-a fredona
colindul ce-l cânta de dimineață,
când îi făcea clătite cu dulceață...

21 noiembrie, 7,30 a.m., Polul Nord

Trezindu-se în zori înviorată,
doamna Crăciun a dat de veste-ndată
să se adune toți în sala mare.
Uitându-se atent la fiecare,
a început femeia să vorbească :
-Tristețea tuturor este firească –
plecarea Moșului ne-a speriat,
fiind ceva total neașteptat;
dar nu mai este timp să stăm degeaba,
deci haideți să începem iarăși treaba!
Eu mă apuc îndată de gătit,
iar voi veți face cum am stabilit :
scrisori de la copii de adunat,
sania Moșului de reparat,
pe bieții reni îi puneți la-ngrășat,
apoi vă apucați de jucării.
Eu cred că Moșul se va plictisi
să stea pe plaja-ncinsă-ntreaga zi
și va fi înapoi cât de curând,
căci pentru el n-au existat nicicând
mai mari și mai frumoase bucurii
decât iubirea lui pentru copii.
De dragul lor, sunt sigură, vă spun,
se va întoarce-acasă Moș Crăciun.
Iar pentru astăzi, la micul dejun
clătite cu dulceață vă propun!
Înveseliți pe loc de-această știre,
fiind și foarte optimiști din fire,
au tăbărât micuții pe clătite
și au pornit, cu forțe înnoite,
să-și facă fiecare treaba sa
pentru Crăciunul ce se-apropia.

22 noiembrie, 6 p.m., Hawaii

În paradisul verde insular,
Moșu-ncepea a se simți bizar –
întins pe plaja cu nisip fierbinte,
îl bântuiau aducerile-aminte
și se gândea la traiul lui domol
din iarna liniștită de la Pol.
Era frumos și-aici, nimic de zis;
dar de vreo două nopți, vedea în vis
pe doamna lui vioaie și frumoasă
trebăluind cu mare spor prin casă.
Și mai ales își amintea cu dor
de fericirea copilașilor,
cum îi cântau și cum îi recitau
și de cadouri cât se bucurau.
Aici, căldura asta mult prea mare
parcă nici nu-i plăcea așa de tare...
Și nici să stea degeaba nu era
atât de minunat cum ar părea...
În timp ce la acestea medita,
chiar lângă el, rozând o acadea,
se-opri un ghemotoc de fetișoară,
cu un surâs ștrengar pe mutrișoară
și, bâțâind din picioruș un pic,
îi spuse, alintat și cam peltic :
-Eu nu știu cine ești, davleau să-ți spun
c-alăți exact, exact ca Moș Clăciun.
Topindu-se de dragul ei pe loc,
Moșul privi pierdut spre ghemotoc :
-Chiar Moșul sunt – îi zise el zâmbind.
Ea-l întrebă serioasă, ronțăind :
-Și ce faci tu pe-aicea, singulel?
Moșul stătu pe gânduri puțintel,
apoi răspunse sincer : -Uite, vreau
sub soarele acesta cald să stau,
că-i tare frig mereu la Polul Nord.
Privindu-l grav, ea-i zise : -Sunt de-acold!
Și mie-mi place taaale mult la soale!
Da spune-mi : unde stai aici matale?
-Acum stau într-un bungalow drăguț.
-Aaa! Pot să-l văd și eu doal un picuț?
-Ești tare curioasă, îmi dau seama,
dar hai să cerem voie de la mama
și-apoi te duc să-mi vizitezi căsuța.
Fetița, tremurând ușor buzuța,
îi spuse-ncet, cu vocea ei peltică :
-Eu sunt olfană, n-am nicio mămică.

22 noiembrie, 6,45 p.m., Hawaii

Cu ochii plini de jale nesfârșită
pentru ființa mică și-oropsită,
Moșu-auzi o voce rea, răstită :
-Haideți la mine, repede, veniți!
De câte ori v-am spus să nu fugiți?
m-am săturat s-alerg întreaga zi
după o târlă-ntreagă de copii.
Veniți odată, haide, adunarea,
că-ndată ne apucă înserarea
și o să vreți acuși și de mâncare.
Of, Doamne, cât m-am săturat de tare!
Uitându-se în jur cu indignare,
Moșul văzu un fel de arătare –
o creatură groasă, rotofeie.
Cu greu s-ar fi putut numi femeie
o astfel de făptură pătrățoasă,
cu păr vâlvoi și cu dantură roasă.
Speriată, fata o luă la fugă,
pe ceilalți copilași să îi ajungă –
 erau vreo cinșpe, cam de șase ani,
grozav de frumușei. Și toți orfani.

28 noiembrie, 10 a.m., Polul Nord, atelierul de jucării

În marele-atelier de jucării
se meșteresc de zor pentru copii
tot ce aceștia și-ar putea dori :
păpuși frumoase-n rochii înfoiate,
mașini grozave și teleghidate,
o sumedenie de trenulețe,
clovni colorați, cu zâmbete glumețe,
animăluțe moi de pluș, pufoase,
mici balerine albe, grațioase,
mingi uriașe și mingi mititele,
maimuțe cu umbrelă și bretele
și alte sute de minunății,
pe gustu-a milioane de copii,
căci fiecăruia tot altceva îi place.
Iar de vreo zece-unșpe ani încoace,
de când știința mult a avansat,
opt spiriduși s-au specializat
în jucării cu standard ridicat
și-au început să fabrice acasă
tehnologie de înaltă clasă :
laptop-uri, telefoane și tablete,
bleu pentru băieței, roz pentru fete.

28 noiembrie, 10 a.m., Polul Nord, marele laborator

Aceeași hărnicie,-același spor
se desfășoară și-n laborator,
unde mirosul e năucitor.
 Și zi, și noapte-aici se pregătește
 tot ceea ce un copilaș poftește :
 fursecuri cu bezea sau glazurate,
 brioșe cu lămâie, parfumate,
bastoane-n dungi, din zahăr caramel
și figurine multe, fel de fel,
cozonăcei cu nucă și stafide,
 halviță lipicioasă cu-arahide,
bomboane moi cu cremă aromată
și tone, tone-ntregi de ciocolată.
Acești micuți maeștri cofetari
 în fiecare an sunt tot mai tari
 în inventarea de rețete care
 să-ți stimuleze pofta de mâncare
și să te facă să le vrei pe toate,
 uitând de caloriile-adunate.

28 noiembrie, 5 p.m., Hawaii

De șase zile Moșu-așteaptă, iată,
s-apară iar un ghemotoc de fată
ce inima i-a luat-o-n buzunar.
 De șase zile-așteaptă în zadar.
 E timpul așteptarea să-nceteze
 și-a hotărât să se intereseze
 pe unde stau acei copii cuminți
 și-nsoțitoarea lor cu patru dinți.
 Umblând pe ici, pe colo, a aflat
că locuiesc într-un orfelinat,
destul de-aproape de orașu-n care
de-atâtea zile el stătea la soare.
Cum a aflat, s-a dus acolo-ndată,
s-o vadă iar pe drăgălașa fată.
 Când a ajuns, chiar nas în nas a dat
cu-nsoțitoarea cea cu trup pătrat;
cu mâna-n șold, aceasta s-a răstit :
 -Moșneagule, cred că te-ai rătăcit!
Acesta-i un azil pentru orfani,
nu pentru moși urâți și de doi bani.
Deloc obișnuit cu-așa jignire,
Moșul simți că-și iese clar din fire –
nu i se întâmplase-n viața sa
 să fie ofensat de cineva.
Dar, neștiind să fie supărat,
se apucă, blajin, de explicat
 că a venit să-i vadă pe copii
și să le-aducă niște jucării.
Privindu-l creatura cu mirare,
îl duse înțepată-n sala mare.
Moșul văzu aici, cu întristare,
 ceva ce nu-i deloc firesc să fie –
niște copii lipsiți de veselie.
Cu ochii lui blajini și barba mare,
 a mângâiat pe rând pe fiecare
 și-a reușit, cu mare bucurie,
 să le trezeasc-un stop de voioșie,
căci chiar acesta este darul lui :
s-aducă fericire orișicui.
Cât despre ghemotocul de fetiță,
murdară de dulceață la guriță,
l-a-mbrățișat cu toată inimioara
 și l-a ținut de mână până seara,
când Moșul le-a promis că va veni
să-i viziteze-n fiecare zi.

1 decembrie, 11 a.m., peste tot în lume

A început de azi, în lumea toată,
 în țările cu climă temperată,
calendaristic, iarna minunată.
Pe cerul plumburiu și-nnegurat
 nori de zăpadă s-au învolburat
 și au suflat omăt strălucitor,
 spre bucuria copilașilor
care, în râset viu și jucăuș,
s-au repezit voioși pe derdeluș,
 lăsându-și temele pe altădată.
Natura toată-n alb înveșmântată
 s-a scufundat în dulce hibernare,
să poată să renască, roditoare,
 în primăvara care va veni,
 cu ghiocei și zbor de ciocârlii.
Steluțe albe, moi și delicate
au așternut pe-orașe și pe sate
 o plapumă curată și pufoasă.
În țările cu climă călduroasă
nicio schimbare nu s-a petrecut :
 luna cadourilor a-nceput
cu-aceeași atmosferă ca oricare –
cu plaje-ncinse, palmieri și soare
 și cu turiști voioși, goniți de-acasă
 de iarna splendidă, dar friguroasă.

1 decembrie, 7 p.m., Polul Nord

În sala mare iar i-a adunat
doamna Crăciun pe toți, să stea la sfat.
 –Ca-n fiecare an, e timpu-acum
să lămurim cu toții ce și cum –
 ce am făcut și cum s-a-ndeplinit
 tot ceea ce din timp am stabilit.
 Încep din nou cu mine : eu am vrut
să vă gătesc, așa cum am putut,
tot ce-i mai hrănitor și v-ați dorit.
Spuneți-mi sincer dac-am reușit.
Cu gândul la fursecurile toate,
la savarinele însiropate
 și la cozonăceii aromați
cu care zilnic au fost răsfățați,
 toți spiridușii, zâmbind fericiți,
 s-au declarat extrem de mulțumiți
 de-atenția ce le-a fost acordată.
 Simțindu-se grozav de încântată,
doamna Crăciun continuă vioi :
-Acum aș vrea s-aud și de la voi
 cam cum v-ați descurcat, în mare parte,
ca să vedem ce facem mai departe.
Și-au început micuții hărmălaia -
eu am făcut pe asta, eu pe aia :
 -Echipa mea i-a întrecut pe toți
 în fabricarea de ponei cu roți.
–Ba nu, echipa mea a fost mai tare,
 c-a inventat bomboanele cu sare.
–Pentru nimic în lume eu n-aș vrea
nici să pun gura pe așa ceva!
–Eu am făcut trei mii de acadele.
–Pe mine m-au durut două măsele.
–A, dar pe mine m-au înnebunit
genunchii.
–Eu sunt tare nedormit.
–Ei da, întregul Pol l-ai deșteptat
cu sforăitul tău. Ce, ai uitat?
-Eu am visat așa urât asnoapte...
 –Aaa, ce-aș mânca niște gogoși cu lapte...
 –Păi știm cu toți că numai la mâncare
ți-e toată ziua gândul, frățioare.
 Din una-n alta, s-au pus pe vorbit
și au uitat complet de ce-au venit.
I-a ascultat doamna Crăciun vreun ceas,
 apoi s-a ridicat de bun rămas,
 știind că toată treaba merge strună
 și pregătirea de Crăciun e bună.
 În urma ei, toată spiridușia
 rămase să-și consume energia
 vorbind și agitându-se de zor,
până când somnul greu, copleșitor,
i-a alungat pe toți în patul lor.

1 decembrie, 10 p.m., Hawaii

Cum a promis, în fiecare zi
 Moșul s-a dus să-i vadă pe copii,
 ducându-le, de fiecare dată,
 ba jucării, ba tort de înghețată,
iar fericirea din privirea lor
 era cadoul cel mai uimitor
 pe care și l-ar fi putut dori
el, cel obișnuit a dărui.
Fetița cea peltică și vioaie,
 când îl vedea că intră în odaie
 îl lua de mână și nu-l mai lăsa
să meargă pe niciunde fără ea.
Iubit atât de tare de copii,
 Moșu-ncepu cu dor a-și aminti
 de-Ajunurile pline de magie
când aducea atâta bucurie
 în toate casele din lumea-ntreagă.
Ah, seara de Crăciun cât i-e de dragă!...

6 decembrie, 6,30 a.m., Polul Nord

Din nou în sala mare adunați,
 toți spiridușii sunt cam agitați,
căci doamna e din nou îngrijorată.
 –Aș vrea să discutăm de astă dată
 cu cea mai mare seriozitate,
c-avem de luat măsuri cam disperate.
 Pot spune c-am intrat în linie dreaptă
 și-i musai să vedem ce ne așteaptă :
cu pregătirile stăm foarte bine,
 dar ce să vezi, că Moșul nu prea vine.
 N-a dat vreo veste, n-a scris vreo scrisoare
și-ncep să mă cam tem destul de tare
 că-ntr-adevăr ne-așteaptă un Crăciun
cum altul n-a mai fost nicicând, vă spun.
M-am tot gândit, în zilele acestea,
 să răspândim în lumea-ntreagă vestea
 că Moș Crăciun, numai de data asta,
nu va veni, fiindcă-i bolnav, și basta.
Dar văd acum, chiar și pe fața voastră,
 că-i mult prea mult sub demnitatea noastră
să le răpim copiilor Căciunul,
 și-s absolut convinsă că nici unul
dintre toți cei ce stăm la Polul Nord
n-ar fi cu-așa ceva nicicând de-acord.
Uitându-se la ea cu-ngrijorare,
micuții-au dat din cap a aprobare.
Făcându-și mult curaj, doamna Căciun
 trântește dintr-odată : -Eu propun
ca-n anu-acesta nelalocul lui
să plec chiar eu în locul Moșului!
De-așa neașteptat și strașnic șoc,
toți spiridușii-au înlemnit pe loc,
 gândindu-se pe unde să se-ascundă.
Făr-a le da răgaz să mai răspundă,
doamna continuă în ritm grăbit :
-Soluție mai bună n-am găsit.
Am să strâmtez puțin costumul roșu,
că-s eu plinuță, dar nu chiar ca Moșu’.
Și-n sanie să-mi puneți, pe banchetă,
 o pătură molcuță și cochetă,
c-arată jalnic, parcă-i de pe drum,
 a răblăgit-o tare Moș Crăciun.
A, și pe sacul pentru jucării
 am să brodez steluțe-n tonuri vii,
să fie cât mai trendy cu putință.
Când auziră de așa cerință,
toți spiridușii se înfiorară,
 gândind serios că-i timpul să dispară.
Văzând fioru-n ochii lor de treabă,
doamna adăugă în mare grabă :
-E timpul să schimbăm ceva, vă spun,
 pentru debutul meu ca Moș Crăciun;
eu sunt o doamnă mai emancipată
 și cred că și așteaptă lumea toată
 ca Moș Crăciun să-și schimbe puțin look-ul.
Ei, ziceți, ce părere-aveți de trucul
 pe care l-am propus ca rezolvare
 pentru chestiunea noastră arzătoare?
Uitându-se la dânsa disperați
și nesimțindu-se emancipați,
blajinii spiriduși nu îndrăzneau
 să-i spună-n față ce părere-aveau.
Într-un final, unul mai curajos
se-ncumetă : -Planu-i foarte frumos
 și suntem tare, tare încântați…
 Dar ne gândim c-o să vă surmenați
 zburând atât de mult. Iar renii magici
 sunt ei de treabă, da-s și cam zănatici
și s-ar putea să nu prea le convină
 să îi conducă o mână străină.
Cât despre noul look, ideea-i…ăăă…
Moșu-i bătrân și nu prea cred c-o să
se bucure grozav de-așa schimbare;
steluțele pe sacul din spinare
și pătura pufoasă n-o să-i placă.
N-ați vrea să-l așteptăm să se întoarcă?
Uitându-se la el cam ofensată,
 doamna Crăciun răspunse, înțepată :
-Chiar m-am gândit c-asemenea idee
cu un Crăciun condus de o femeie
 nu poate fi unor bărbați pe plac.
Îmi pare rău c-am spus. De-acuma tac!
Speriați de tot s-o vadă bosumflată,
 nu mai știau la capăt cum s-o scoată
micuții spiriduși, și-au început
să-i spună că nicicum ei nu au vrut
s-o supere, și că ideea sa
 e cea mai bună, dar că s-ar putea
 să se întoarcă Moșul chiar la vreme
 și s-o scutească de așa probleme.
Văzându-i cât de inimoși erau,
 ea se-mbună și spuse : -Eu mai stau
 vreo șapte sau opt zile să-l aștept,
apoi luăm situația în piept.
Căzur-atunci cu toții de acord
și fu iar liniște la Polul Nord.

6 decembrie, 7 a.m., Hawaii

La Moșu-n bungalow, în zori de zi
 un personaj cam straniu se ivi –
cu barbă și păr alb, strălucitor.
Și semăna cu Moșul izbitor!
Din somnul lui adânc abia trezit,
Moșu-l privi de-a dreptul uluit,
apoi, înviorat și fericit,
 îl sărută cu zâmbete vioaie :
-Să fii bine venit, Moș Nicolae!
Vreo două-trei minute s-au privit
și-apoi s-au apucat de povestit
 pe unde-au fost și ce au mai făcut
în anii de când nu s-au mai văzut.
În fine, musafirul, abătut,
cu vocea blândă, dar îngrijorată,
 a atacat problema dintr-odată:
-Haide să-ți spun de ce te-am căutat –
acum câteva zile m-a sunat,
 grozav de supărată, doamna ta.
Ia zi : de ce-ai făcut așa ceva?
Eu te-nțeleg că-ți este tare greu; 
de multe ori, așa mă simt și eu
 și-ți spun doar ție, fiindcă îmi ești frate,
că-mi vine uneori să le las toate,
să plec și eu pe undeva, la soare.
Dar când începe iarna, frățioare,
 uit și de palmieri, uit și de plajă
 și mă cuprinde-așa, un fel de vrajă
când știu că milioane de copii
m-așteaptă-nfiorați întreaga zi
 și-și pregătesc ghetuțele din nou,
 ca să le las în ele un cadou.
Și pentru-această zi a mea de nume,
renunț la toate plajele din lume.
Plimbându-se cu pași mari prin odaie,
Moșul răspunse : -Frate Nicolae,
 știi foarte bine că și eu trăiesc
 pentru copii, ca să le dăruiesc
 tot ce le place și tot ce-și doresc.
Nu-i locul meu la soare, sunt de-acord,
 și-am vrut să mă întorc la Polul Nord.
 Dar uite, frate, am găsit aici,
 într-un azil de-orfani, niște pitici
la care niciodată n-am ajuns,
 căci lor întreaga viață li s-a spus
că nu există-n lume Moș Crăciun.
Ei spune tu, eu ce să fac acum?
Aș vrea să stau cu ei până-n Ajun,
să se convingă, bieții mititei,
că vine Moșul darnic și la ei.
Moș Nicolae, și el necăjit,
șopti : -E tare trist ce-ai povestit
 și fiecare dintre noi o știe
 că-s mulți copii fără copilărie.
Cu-acești micuți ai vrea aici să fii;
 da-n lume-s milioane de copii
ce te așteapt-un an întreg să vii.
Cu ei ce faci? La asta te-ai gândit?
Te las acum, că sunt tare grăbit -
 m-așteaptă-n lume și băieți, și fete,
să le pun câte-o jucărie-n ghete.
Și dispăru pe loc Moș Nicolae,
iar Moș Crăciun rămase în odaie
 și înțelese-acum, gândind la toate,
că Nicolae cam avea dreptate...

6 decembrie, 9 p.m., în lume

În toată lumea-n ziua asta mare,
 copiii s-au topit de nerăbdare
 tot așteptând, cu ochii pe ghetuțe,
 să vadă : jucării, sau nuieluțe?
Au stat pe jar, cu inima în dinți,
gândindu-se că n-au fost chiar cuminți
 și s-ar putea ca-n gheata de la ușă
 s-apară mult temuta nuielușă.
Dar nu știu ce minune s-a-ntâmplat,
că Moșul Nicolae a lăsat
în orice papucel din lumea toată,
 doar jucării și muuultă ciocolată...

10 decembrie, 11 a.m., în lume

Doar două săptămâni până sosește
Crăciunul. Chiar și timpul se grăbește
să-nvârtă repede din minutare,
ca să aducă marea sărbătoare.
În toate casele și în vitrine,
tot felul de voioase figurine
 de Moși Crăciuni, și reni, și spiriduși
dansează și zâmbesc cu ochi ghiduși.
Ghirlande vesele și colorate
se-aprind pe străzi în fiecare noapte;
unde te uiți, e numai încântare.
Tot mapamondul stă în așteptare.

14 decembrie, 7,30 a.m., Polul Nord

În zori de zi, spiridușimea toată
 s-a strâns din nou, grozav de-nfrigurată,
 uitându-se la doamna cam cu frică
 și așteptând s-audă ce-o să zică.
-Dragi spiriduși, e timpul potrivit
să facem totul cum am stabilit.
 L-am așteptat destul pe Moș Crăciun
 și-mi pare rău, dar trebuie să spun
 că, pentru-această groaznică problemă,
 nu am găsit vreo altă stratagemă
decât să dirijez chiar eu Crăciunul.
Deci am să-ncep să pregătesc costumul,
să-l mai strâmtez și să îi pun la poale
blăniță mai cochetă, roz și moale,
 și-o să aplic două buzunărașe
și-un guler delicat, cu volănașe.
Iar sacul am să-l schimb, să știți, de tot,
 că-i mare pentru mine și nu pot
 să-l târâi eu din sanie în casă.
 Am să-mi comand o geantă mai frumoasă,
în care să-mi încapă jucării
 pentru vreo șaișpe-șapteșpe copii
și-un spiriduș cu mine va veni,
să mi-o tot umple, când va fi nevoie.
A, și-o să-mi iau și-o cremă cu aloe,
 să am mereu mâna catifelată,
 să nu mă fac de râs în lumea toată.
Și nu uitați de pătura molcuță
pe care-o vreau pe bancă-n săniuță.
Acestea fiind spuse, să-i dăm drumul,
 că peste zece zile e Ajunul!
De-așa un strașnic plan înnebuniți,
 s-au risipit micuții, fericiți
că n-a venit ideea de la ei,
 și s-au pus iar pe treabă, cu temei.
 Era frumos cu doamna lor, dar parcă
ce bine-ar fi ca Moșul să se-ntoarcă...

16 decembrie, 4 p.m., Hawaii

În cele zece zile ce-au trecut
de când cu Nicolae s-a văzut,
Moșul s-a dus în fiecare zi
la micii lui orfani, cu jucării
 și, stând cu ei de vorbă până-n seară,
 le-a cunoscut povestea lor amară.
Câțiva au fost de mici abandonați,
 fiindcă erau acasă prea mulți frați;
 unei fetițe i-a murit mămica
pe când era în fașă, mititica,
și tatăl ei s-o crească n-a putut;
pe alți vreo cinci părinții nu i-au vrut,
căci se născuseră cam bolnăviori.
Și mai erau și patru frățiori
pe care tatăl îi bătea de mici
și statul i-a adus pe toți aici.
Moșul știa, cum vă închipuiți,
 că sute de copii nefericiți
există peste tot în lumea mare;
dar de aceștia se legase tare.
 Și se căia amarnic Moș Crăciun
 că nu îi cunoscuse pân-acum,
căci copilașii care nu credeau
 în el, nicicând să-l vadă nu puteau.
Așa-i în lume, n-ar mai fi să fie -
 acel care nu crede în magie
trece pe lângă ea fără să știe.
Acum, să îi convingă încerca
 să creadă toți în existența sa,
fiindcă-l durea, în sufletul lui bun,
că aibă un alt an fără Crăciun.
Așa că le-a adus cărți colorate,
cu poza lui pe paginile toate.
Apoi le-a povestit, fără ocol,
 că într-o țară magică, la Pol,
e casa lui cu reni și spiriduși,
cu urși polari și iepuri jucăuși
 și că de-acolo-n seara de Ajun
 pleacă în lumea toată Moș Crăciun.
Și le-a mai spus acelor dragi copii
că sacul lui e plin cu jucării,
 iar renii lui sunt magici, zburători
și sania o poartă printre nori.
Dar ei îl ascultau ne-ncrezători;
și-ngrijitoarea lor cea pătrățoasă
 s-a rățoit la el : -Știi ce? Ia lasă!
I-ai zăpăcit cu totul pe copii.
Îți interzic pe-aicea să mai vii
și să le umpli capul cu prostii!
Și i-a închis de-a dreptul ușa-n nas,
 lăsându-l uluit și fără glas.

20 decembrie, 4 p.m., Polul Nord

În marele-atelier se fac acum
cele din urmă pregătiri de drum :
 sania mare-a fost verificată,
 talpa cea ruptă a fost reparată,
 renii-au fost puși deja la îngrășat
 și-au fost stropiți cu praful de zburat.
Toți spiridușii erau pregătiți
 și se simțeau grozav de mulțumiți.
Un singur lucru îi teroriza :
 doamna Crăciun la orice ren voia
 să-i pună-n coarne câte-un volănaș,
 ca să arate cât mai drăgălaș!
Iar renii, când de asta au aflat,
pe loc în greva foamei au intrat
 și niciun spiriduș nu îndrăznea
 să-i spună doamnei că ideea-i rea.
Mai mult, noul costum de Moș Crăciun
 cum arăta, nici nu pot să vă spun :
doamna, așa cum a promis, la poale
 i-a pus blăniță roz, pufoasă, moale,
 iar pe buzunărașele-aplicate
a desenat steluțe colorate
și-a pus volane-n jurul gâtului.
Închipuindu-și fața Moșului
de-ar fi văzut costumul cum arată,
 se-nfiora spiridușimea toată.
Dar doamna era încântată tare
 și aștepta cu mare nerăbdare
 să i se-ndeplinească, în sfârșit,
un vis al ei de-o viață tăinuit :
să se întâmple, măcar într-un an,
să fie-o dată și ea în prim-plan!

22 decembrie, 3 p.m., Hawaii

De-aproape-o săptămână Moșu-ncearcă
s-ajungă iarăși la copii, dar parcă
 destinul vrea să nu se-ntâmple-așa.
A încercat chiar tot ce se putea :
a mers acolo-n fiecare zi,
a dat și telefoane vreo trei mii.
 Pe-nsoțitoare a-ncercat s-o-mpace
 interesându-se ce floare-i place,
apoi i-a dus un uriaș buchet
de trandafiri, romantic și cochet.
 Dar creatura, neînduplecată,
 l-a luat de mână și l-a scos pe poartă.
Desigur, vă-ntrebați : -Dar cum așa?
Cum să nu poată Moș Crăciun intra
 în orice locuință? Doar el are
praf de zburat și farmece-n dotare,
care-l ajută-n treaba lui de Moș
 să se strecoare chiar și printr-un coș.
E-adevărat, dar vezi, că Moș Crăciun
 poate să facă asta în Ajun;
în restul anului, n-are puteri
 să intre nevăzut pe nicăieri.
Acum, închis în bungalow-ul lui,
 e doar durere-n ochii Moșului, 
gândindu-se că azi, la Polul Nord,
 doamna e gata de-un atac de cord,
 știind că el nu e și timpul trece.
Dar cum să plece Moșul, cum să plece?
E prea mult pentru sufletul lui bun
 să-i lase pe orfani fără Crăciun.

22 decembrie, în lumea toată

Toată planeta este frământată,
căci vine sărbătoarea așteptată,
care vestește tuturor în lume
că s-a născut un prunc, Iisus pe nume.
 Și-n seara asta sfântă de Ajun,
 copiii se-ntâlnesc cu Moș Crăciun!

22 decembrie, 4 p.m., Polul Nord

Înțelegând că nu e necesar
să-mpodobească renii în zadar,
doamna Crăciun, cu vocea ei înaltă,
a zis că-i bine să o lase baltă.
Renii au renunțat la greva lor,
 spre fericirea spiridușilor
și toată lumea iar s-a liniștit.
 Numai costumul a rămas pocit.

22 decembrie, 5 p.m., Hawaii

Gândindu-se la lucruri fel de fel,
 pe Moșul l-a prins somnul puțintel
și se visa la Polul Nord din nou.
Dar chiar atunci, în micul bungalow
 se auzi un glăscior peltic :
-Deschide, Moșule, că vleau să-ți zic
ceva de-o impoltanță foalte male,
 ce te intelesează pe matale!
Trezit din somn de-a dreptul speriat,
 Moșul deschise și văzu, mirat,
în ușă, ghemotocul de fetiță
 privindu-l c-un surâs de ștrengăriță.
Poftind-o înăuntru, bucuros,
Moșul îi spuse : -Ia te rog frumos
 să-mi spui tu mie de unde-ai aflat
 unde stau eu.
-Ei na, am întlebat
de toți pe unde locuiește Moșu
 cale se-mblacă totdeauna-n loșu.
-Și cine te-a adus?
-Eu singulică.
Doal nu mai sunt de mult fetiță mică!
Dal am fugit și nu plea pot să stau,
 deci haide să-ți spun lepede ce vleau :
eu și ceilalți ne-am tot gândit, așa,
 cât de flumos ne-ai povestit mata
de țala aia de la Polul Nold.
 Și am căzut cu toții de acold –
am hotălât să vin aici, să-ți spun
 că noi CLEDEM  CĂ  TU  EȘTI  MOȘ  CLĂCIUN!
Cuprins de o nebună fericire,
Moșul a-mbrățișat-o cu iubire,
 simțind că-i cel mai mare norocos
 și că n-a fost nicicând mai bucuros.
Apoi, a dus-o pe fetiț-acas
și s-au îmbrățișat de bun rămas,
dar i-a promis că-n seara de Ajun
 îl vor vedea și ei pe Moș Crăciun.

23 decembrie, 4 p.m., Polul Nord

După un prânz bogat ca de-obicei,
doamna Crăciun e-n elementul ei –
e peste tot și gura nu-i mai tace.
Costumul l-a probat și tare-i place,
 sania e curată, călduroasă,
 iar geanta nouă, vai, e-așa frumoasă,
 cadourile-s pregătite toate.
Ah, viață mai grozavă nu se poate!
Cu ochii strâns închiși, se tot gândește
că, uite, viața cum le potrivește :
plecarea Moșului în graba mare
 a speriat-o de-a crezut că moare;
dar cât de bine-acum se mai simțea
 știind că, în sfârșit, va fi și ea
 cu dragoste primită peste tot.
Uau! Câtă fericire! Nu mai pot!
Și-n timp ce se visa de faimă plină,
 o voce cunoscută și blajină
 se auzi deodată lângă ea :
-Bine te-am regăsit, frumoasa mea!
Doi ochi albaștri și nevinovați
 se oglindeau în ochii ei mirați.
Sculându-se din pat cam furtunos,
 doamna Crăciun îi explică... frumos...
vreo două sau trei ceasuri soțului
 cam cât de bun-a fost ideea lui
 să-i lase baltă și să plece, vai!
 să taie la câini frunze în Hawaii.
Atunci când acuzarea s-a-ncheiat,
 iar doamna s-a oprit și-a răsuflat,
Moșul de-acest moment a profitat
 și i-a istorisit ce s-a-ntâmplat.
Impresionată de povestea tristă,
doamna a plâns o vreme în batistă,
apoi a hotărât, cu voce tare,
să se adune toți în sala mare.

23 decembrie, 7 p.m., Polul Nord

Toți spiridușii au căzut pe jos
 când l-au văzut pe Moșul că s-a-ntors
și, de așa o mare fericire,
 au început să plângă în neștire,
până când Moșul, îngăduitor,
a zis : -Lăsați, luați-o mai ușor!
Pot să-mi dau seama cât de greu v-a fost,
 dar zău că nu mai are niciun rost
 să pomenim de ce s-a petrecut.
 Mai bine stabilim ce-i de făcut.
Am fost la reni; sunt tare mulțumit
 c-atât de bine voi i-ați îngrijit.
Și sania e bine reparată
și strălucește, e frumoasă toată;
dar pe banchetă am văzut ceva :
o pătură pufoasă! Ce-i cu ea?
Văzând că spiridușii-au înlemnit,
Moșul continuă : -Și-am mai zărit
 în loc de sac, o geantă de femeie.
Cui i-a trăsnit asemenea idee?
Toți se uitau acum cuprinși de frică
 la doamna, care se făcuse mică.
-Eu nu știu ce v-o fi trecut prin minte,
dar vreau să fie totul ca-nainte;
nu vreau să creadă lumea despre mine
 că m-am țicnit și-s dus cu capul. Bine?
Acum, știind prea bine ce ne-așteaptă,
 cred că mișcarea cea mai înțeleaptă
 ar fi să mergem toți să ne-odihnim,
 căci mâine-i ziua-n care strălucim.
S-au bucurat cu toții foarte tare
 că Moșul vrea să plece la culcare,
ca ei să stea, să-ncerce să repare
 costumul lui de doamna transformat.
Însă, chiar când credeau că au scăpat,
Moșul s-a-ntors din ușă și-a zâmbit :
-Ce mândru sunt de voi și mulțumit!
Acum mă duc la somn, că-s obosit
 și mâine tre să fiu vioi tot drumul.
Dar mai întâi, aș vrea să-mi văd costumul.
Vreo câteva minute-n sala mare
nu s-a mai auzit vreo răsuflare
 și câțiva spiriduși au leșinat.
 În fine, doamna s-a încumetat
 să vină să-i arate soțului
 ce îi făcuse ea costumului.
Nici nu mai e nevoie să vă spun
 cam ce-a putut să zică Moș Crăciun
 când a văzut cum au fost torturate
 hainele lui de gală preferate.
Într-un final, Moșul s-a mai calmat
 și a plecat să doarmă, bosumflat,
 doar după ce a fost asigurat
că mâine dimineață va avea
 totul exact așa cum își dorea.

24 decembrie, 6 a.m., Polul Nord

După o noapte-n care s-a visat
 bând cocktail pe nisipu-nfierbântat,
Moșul s-a deșteptat în mare grabă
 și s-a și pus, cu forțe noi, pe treabă :
pe reni la sanie i-a înhămat,
 sacul cu jucării l-a încărcat,
a înghițit cu poftă opt clătite
 și două cești cu ceai bine-ndulcite,
 și-a sărutat de bun rămas soția
 și a plecat să-și facă datoria.
 O, Doamne, cât de mare-i bucuria
 să poți aduce-atâta fericire
 și toți să te aștepte cu iubire!

24 decembrie, peste tot în lume

Și iată, a sosit ziua cea mare
când, dup-un an întreg de așteptare,
 în lumea toată brazi se-mpodobesc
 și-n ochii oamenilor strălucesc
dorințe de frumos și de mai bine
 pentru Crăciunul care, uite-l, vine.
Căci știm cu toții, fără să mai spun,
 că-n seara minunată de Ajun
 toți oamenii se simt cu suflet bun,
lăsându-se cuprinși de încântarea
 pe care le-o aduce sărbătoarea.
De peste tot se-aud, din zori de zi,
 colinde, cântece și poezii
despre un Moș cu plete de zăpadă
ce trece azi prin orice loc, să vadă
dacă, în anul care a trecut,
copiii-au fost cuminți, cum le-a cerut.

Iar în Hawaii, într-un orfelinat,
 niște copii cuminți au învățat
 că, dacă în magie au crezut,
Moșu-a venit la ei. Și au văzut
în ochii lui atâta bunătate,
cât să le șteargă lacrimile toate.
Și ghemotocul Moșului de fată
s-a agățat de mâna lui îndată
 și tot privindu-l, tare serioasă,
 i-a spus : -Știi, Moșule, sunt culioasă
 cum poți plin lumea-ntleagă tu zbula.
Ia spune dlept : te-ajută cineva?

SFÂRȘIT

P.S. : A! Am uitat de tot să pomenesc
 că-n acel an cu totul nefiresc,
Moșul a refuzat a respecta
 o lege ce de mult îl supăra,
 silindu-l să se-arate, cum se știe,
 doar celor ce cred în a lui magie.
Așa că-n anul ăsta, dragi copii,
 au fost în sac mai multe jucării
 și toți copiii-n seara de Ajun
 l-au întâlnit pe bunul Moș Crăciun.

SFÂRȘIT DE TOT