La Polul Nord s-a petrecut odată
o întâmplare gravă și ciudată,
greu de crezut, dar tot am să v-o spun :
a dispărut de-acasă Moș Crăciun!
Cu greu v-ați și putea imagina
asemenea trăsnaie, nu-i așa?
Ei bine, totul e adevărat
și-am să vă zic exact ce s-a-ntâmplat.
10 noiembrie, 8
a.m., Polul Nord
Într-un sfârșit de toamnă înghețată,
doamna Crăciun, vioaie și-agitată,
i-a adunat pe toți în sala mare
să stabilească pentru fiecare
ce sarcini are a îndeplini
pentru Crăciunul care va veni.
-Ca-n fiecare an, cum bine știm,
e tocmai timpul să ne cam grăbim,
că-s multe de făcut și uite-ndată
vin sărbătorile în lumea toată.
Încep cu mine : treaba mea e clară -
întreaga zi, din zori și până-n seară,
am să gătesc mâncăruri preferate
pentru voi toți – fursecuri glazurate,
bezele delicioase, ciocolată,
clătite cu dulceață și-nghețată.
Voi, spiridușii, vă veți răspândi
să adunați scrisori de la copii,
ca să putem afla, în graba mare,
ce daruri își dorește fiecare.
Ne ducem în depozit, să vedem
cam câte materiale mai avem,
apoi vă apucați, pe întrecute,
să faceți jucăriile cerute.
Pe reni să-i îngrijiți neapărat,
iar sania s-o dați la reparat.
Tu, Moșule, să îți verifici sacul,
că l-ai cam rupt anul trecut, săracul,
să-i pui vreo două petice mai groase.
Și vezi că cizmele îți sunt cam roase.
Și-ar mai trebui, zic eu, în anu-acesta
să-ți schimbi cămașa veche și chiar vesta,
că s-au cam ponosit și nu-ți stă bine
să pui ceva decolorat pe tine.
Acum, că știm exact ce-i de făcut,
să-ncepem, că nu-i vreme de pierdut!
Când toți se ridicau, grăbiți la treabă,
Moșul se așeză, fără vreo grabă.
Soția lui, privindu-l cu mirare,
îl întrebă : -Ai tu vreo supărare?
Uitându-se la ea nevinovat,
Moșul răspunse : -Eu m-am săturat!
Toți spiridușii au încremenit,
doamna Crăciun pe loc s-a-ngălbenit,
dar el a continuat, nestingherit :
-M-am săturat, foarte deschis vă spun,
de toată tevatura de Crăciun.
În niciun an eu n-am putut lipsi,
fiindcă m-așteaptă peste tot copii.
Ții minte, doamnă, anu-acela-n care
eram răcit, tușeam atât de tare,
că renii s-au speriat, au dat din coarne
și sania era să mi-o răstoarne
pe când zburam deasupra Mării Roșii?
Sau anu-n care mi s-au rupt galoșii
și am rămas desculț chiar când voiam
să intru într-o cameră pe geam?
În alt an, am rămas înțepenit
când încercam să mă strecor grăbit
printr-un horn vechi și tare răblăgit,
de-a trebuit tu să trimiți îndată
vreo zece spiriduși, ca să mă scoată.
Și n-am uitat Crăciunurile-acele
cu crâncenă durere de măsele,
când trebuia, în fiecare casă,
să-nfulec tot ce îmi lăsau pe masă
cu mare drag, copiii fericiți.
Cât m-am mai chinuit, nu vreți să știți!
Mi-s dragi copiii și-i iubesc, vă spun,
căci pentru ei trăiește Moș Crăciun
și nu-i nimic mai minunat, se știe,
decât să le faci lor o bucurie.
Dar sunt bătrân și nu sunt de acord
cu frigul veșnic de la Polul Nord;
mă dor genunchii, spatele mă doare
și vreau să stau și eu un an la soare!
Chiar m-am gândit că n-o fi niciun bai
să-mi fac și eu Crăciunul în Hawaii.
Doamnă Crăciun, sunt sigur că se poate
să te descurci tu singură cu toate
și să găsești o bună rezolvare,
știind că te iubesc atât de tare...
Spunând acestea, Moșul a făcut
un semn de bun rămas... și-a dispărut!
10 noiembrie, 9
a.m., Polul Nord
E chiar la mintea oricărui cocoș
ce zarvă a stârnit trăsnitul Moș;
în prima clipă, toți au înlemnit.
Apoi, cu-ncetul, s-au dezmeticit
și fiecare a reacționat
așa cum și era de așteptat :
doamna Crăciun s-a-nfuriat cumplit,
iar spiridușii s-au pus pe bocit,
căci mititeii, toată lumea știe,
sunt inimoși și plini de veselie,
dar dacă-i iei cumva puțin mai tare,
se pierd cu firea și cad din picioare
și nu mai sunt de niciun ajutor.
-Ia nu vă mai jeliți așa de zor!
se rățoi la ei doamna Crăciun.
Sunt prea nervoasă. Liniște, vă spun!
E prea mult pentru-o simplă dimineață.
Duceți-vă și vă spălați pe față,
iar eu am să vă fac pe săturate
fursecuri proaspete și glazurate
și ne-ntâlnim din nou, pe înserate;
vreau de la toți câte-o sugestie,
să rezolvăm această chestie.
Cu gândul la fursecul glazurat,
voioșii spiriduși mai c-au uitat
în ce problemă gravă i-a lăsat
Moșul, atunci când s-a evaporat.
10 noiembrie, 7
p.m., Polul Nord
Când toți s-au strâns din nou în sala mare,
doamna Crăciun, sculându-se-n picioare,
a deschis marea lor discuție :
-Ei, v-ați gândit la vreo soluție?
Nici nu mai e nevoie să vă spun
cât de puțin mai e pân-la Crăciun.
Aștept propuneri chiar de la oricine
și hotărâm cu toți cum e mai bine.
-Eu m-am gândit – a început sfios
un spiriduș cu barbă până jos –
să-i scriem Moșului o scrisorică,
să-i spunem cât de tare ne e frică
și să-l rugăm frumos să se întoarcă.
-Da, ce să-ți spun, vorbești și tu de parcă
Moșul n-ar ști cât suntem de fricoși –
sări un spiriduș cu ochi frumoși.
Dac-a decis el să dispară-așa,
n-o să-l întoarcă scrisorica ta.
-Eu zic să-l așteptăm să vină-acasă –
vorbi un spiriduș cu voce groasă –
că Moșul știe câtă treabă-avem.
-Da, hai să stăm degeaba, să vedem
ce-o să se-ntâmple dacă NU se-ntoarce.
Stau și mă-ntreb : atunci cam ce ne-om face? -
se-amestecă râzând un spiriduș
cu ochi strălucitori și glas ghiduș.
Ne deghizăm cu toți în Moși Crăciuni
și hoinărim prin lume de nebuni?
Și tot așa, au fost rostogolite
idei care de care mai trăsnite,
de care-ar râde până și cocoșul :
-Să oprim timpul până vine Moșul!
-Să amânăm vreo două luni Crăciunul!
-Să facem oamenii să uite-Ajunul!
-Să căutăm un tip mai dolofan,
să-l angajăm pe post de Moș un an!
Văzându-i cam ce spun și cum se-agită,
doamna Crăciun, total înnebunită,
își prinse capu-n mâini cu disperare,
căci nu vedea nicicum vreo rezolvare.
Simțind că-și pierde mințile de tot,
se ridică și spuse : -Nu mai pot!
Haideți să mergem toți să ne-odihnim
și mâine-n zori din nou ne întâlnim,
cu noi idei și cu mai mare spor.
S-aveți o noapte bună! Somn ușor!
11 noiembrie, 7 a.m.,
Polul Nord
În zori de zi, sărmanii mititei
s-au declarat în criză de idei;
nimeni nu mai spunea vreo aiureală
și s-a lăsat tăcerea-n marea sală.
Așa o atmosferă întristată
n-a existat la Polul Nord vreodată.
Au început iar spiridușii-a plânge,
iar renii-au refuzat să mai mănânce.
11 noiembrie, 10
a.m., Hawaii
În vremea asta, Moșul evadat
habar n-avea ce iad a declanșat.
Ajuns de ieri pe insulă cu bine,
și-a luat costum de baie cu buline,
umbrelă roșie, papuci cu scai,
cămașă înflorată de Hawaii,
a-nchiriat pe-un an un bungalow
și se simțea un om de-a dreptul nou.
A tras un somn cu totul nesperat
și s-a trezit în zori înviorat,
cu chef nebun să-nceapă deîndată
viața cea nouă și de mult visată.
A luat un mic dejun încântător,
cu fructe proaspete și ceai ușor
și-acum, întins pe o saltea, la plajă,
gândea că viața asta-i ca o vrajă.
15 noiembrie, 9
a.m., Polul Nord
La Pol, în zilele care-au trecut
nu s-a-ntâmplat nimic neprevăzut :
doamna Crăciun și-a tot ieșit din fire
cu spiridușii și a lor jelire;
aceștia au bocit peste măsură,
ținându-și mâinile mereu la gură
ca să-și înăbușe în pumni oftatul.
Nu-i mai interesa nici chiar mâncatul!
Mai ronțăiau câte-un fursec în silă,
plângându-și unul altuia de milă.
Iar renii refuzau în continuare
să mai primească apă și mâncare
și au slăbit, de arătau acum
ca niște gloabe jalnice din drum.
Nici sania nu se simțea mai bine,
părând și ea cu greu că se mai ține
pe-o talpă bună și-una cam crăpată.
Și se-apropia Crăciunu-n lumea toată!
15 noiembrie, 4
p.m., Hawaii
Pe insulă, un Moș cu plete dalbe
se-obișnui a face și nopți albe;
descoperise-acum vreo două seri
că viața-ți dă de toate, dacă ceri –
așadar, ghid privat el a cerut,
ca să-i arate tot ce-i de văzut
pe insula cu palmieri și soare,
cu flori exotice și cu mâncare
pe care doamna lui, la Polul Nord
să i-o gătescă n-ar fi fost de-acord,
spunând că e picantă și cam grasă.
Dar lui i se părea miraculoasă!
De fapt, lui toate îi păreau de vis,
iar insula era un paradis
și încerca acum să înțeleagă
cum de-a putut trăi o viață-ntreagă
doar printre reni și spiriduși și gheață,
fără cocktail-ul roz de dimineață,
fără nisip încins și vin spumos...
Ah, viața asta chiar e-un vis frumos!
20 noiembrie, 5
p.m., Polul Nord
Au mai trecut cinci zile-n graba mare;
la Polul Nord – aceeași întristare :
fursecuri ronțăite tot în silă,
reni slăbănogi și blegi ca o feștilă,
doamna Crăciun de tot descurajată.
O atmosferă gri și deprimată.
20 noiembrie, 10
p.m., Hawaii
Voiosul Moș se bucura de toate –
de fructele zemoase și-aromate,
de zilele de plajă însorite,
de serile-aurii și liniștite.
După atâtea zile-n băi de soare,
nu-l mai dureau genunchii-așa de tare
și chiar simțea că a întinerit.
Așa un trai e greu de-nchipuit!
Acum, în bungalow-ul lui cochet
se pregătea de somn, cântând încet,
făr-a băga de seamă ce cânta :
chiar un colind, pe care doamna sa
îl fredona în orice dimineață,
când îi făcea clătite cu dulceață.
Deodată, asta i-a adus aminte
de diminețile cu ceai fierbinte,
de casa lor frumoasă de la Pol,
de renii lui de treabă din ocol,
de spiridușii harnici și voioși.
Și-n ochii lui albaștri și frumoși
se strecură o lacrimă cețoasă
și parc-un dor de-a se întoarce-acasă...
Dar nu, aici e traiul cel mai bun
și cel mai cald și mai grozav Crăciun!
20 noiembrie, 10,30
p.m., Polul Nord
În timp ce bea un ceai de tei cu miere
și se gândea la toate în tăcere,
doamna Crăciun simți ceva bizar –
un gând plăcut, ca un copil hoinar,
și-n minte-i apărură, nechemați,
doi ochi albaștri și nevinovați,
înconjurați de plete ca omătul.
Simțind atunci, încetul cu încetul,
că Moșul se gândea cu dor la ea,
a început deodat-a fredona
colindul ce-l cânta de dimineață,
când îi făcea clătite cu dulceață...
21 noiembrie, 7,30
a.m., Polul Nord
Trezindu-se în zori înviorată,
doamna Crăciun a dat de veste-ndată
să se adune toți în sala mare.
Uitându-se atent la fiecare,
a început femeia să vorbească :
-Tristețea tuturor este firească –
plecarea Moșului ne-a speriat,
fiind ceva total neașteptat;
dar nu mai este timp să stăm degeaba,
deci haideți să începem iarăși treaba!
Eu mă apuc îndată de gătit,
iar voi veți face cum am stabilit :
scrisori de la copii de adunat,
sania Moșului de reparat,
pe bieții reni îi puneți la-ngrășat,
apoi vă apucați de jucării.
Eu cred că Moșul se va plictisi
să stea pe plaja-ncinsă-ntreaga zi
și va fi înapoi cât de curând,
căci pentru el n-au existat nicicând
mai mari și mai frumoase bucurii
decât iubirea lui pentru copii.
De dragul lor, sunt sigură, vă spun,
se va întoarce-acasă Moș Crăciun.
Iar pentru astăzi, la micul dejun
clătite cu dulceață vă propun!
Înveseliți pe loc de-această știre,
fiind și foarte optimiști din fire,
au tăbărât micuții pe clătite
și au pornit, cu forțe înnoite,
să-și facă fiecare treaba sa
pentru Crăciunul ce se-apropia.
22 noiembrie, 6
p.m., Hawaii
În paradisul verde insular,
Moșu-ncepea a se simți bizar –
întins pe plaja cu nisip fierbinte,
îl bântuiau aducerile-aminte
și se gândea la traiul lui domol
din iarna liniștită de la Pol.
Era frumos și-aici, nimic de zis;
dar de vreo două nopți, vedea în vis
pe doamna lui vioaie și frumoasă
trebăluind cu mare spor prin casă.
Și mai ales își amintea cu dor
de fericirea copilașilor,
cum îi cântau și cum îi recitau
și de cadouri cât se bucurau.
Aici, căldura asta mult prea mare
parcă nici nu-i plăcea așa de tare...
Și nici să stea degeaba nu era
atât de minunat cum ar părea...
În timp ce la acestea medita,
chiar lângă el, rozând o acadea,
se-opri un ghemotoc de fetișoară,
cu un surâs ștrengar pe mutrișoară
și, bâțâind din picioruș un pic,
îi spuse, alintat și cam peltic :
-Eu nu știu cine ești, da’ vleau să-ți spun
c-alăți exact, exact ca Moș Clăciun.
Topindu-se de dragul ei pe loc,
Moșul privi pierdut spre ghemotoc :
-Chiar Moșul sunt – îi zise el zâmbind.
Ea-l întrebă serioasă, ronțăind :
-Și ce faci tu pe-aicea, singulel?
Moșul stătu pe gânduri puțintel,
apoi răspunse sincer : -Uite, vreau
sub soarele acesta cald să stau,
că-i tare frig mereu la Polul Nord.
Privindu-l grav, ea-i zise : -Sunt de-acold!
Și mie-mi place taaale mult la soale!
Da’ spune-mi : unde stai aici matale?
-Acum stau într-un bungalow drăguț.
-Aaa! Pot să-l văd și eu doal un picuț?
-Ești tare curioasă, îmi dau seama,
dar hai să cerem voie de la mama
și-apoi te duc să-mi vizitezi căsuța.
Fetița, tremurând ușor buzuța,
îi spuse-ncet, cu vocea ei peltică :
-Eu sunt olfană, n-am nicio mămică.
22 noiembrie, 6,45
p.m., Hawaii
Cu ochii plini de jale nesfârșită
pentru ființa mică și-oropsită,
Moșu-auzi o voce rea, răstită :
-Haideți la mine, repede, veniți!
De câte ori v-am spus să nu fugiți?
m-am săturat s-alerg întreaga zi
după o târlă-ntreagă de copii.
Veniți odată, haide, adunarea,
că-ndată ne apucă înserarea
și o să vreți acuși și de mâncare.
Of, Doamne, cât m-am săturat de tare!
Uitându-se în jur cu indignare,
Moșul văzu un fel de arătare –
o creatură groasă, rotofeie.
Cu greu s-ar fi putut numi femeie
o astfel de făptură pătrățoasă,
cu păr vâlvoi și cu dantură roasă.
Speriată, fata o luă la fugă,
pe ceilalți copilași să îi ajungă –
erau vreo cinșpe, cam de șase ani,
grozav de frumușei. Și toți orfani.
28 noiembrie, 10
a.m., Polul Nord, atelierul de jucării
În marele-atelier de jucării
se meșteresc de zor pentru copii
tot ce aceștia și-ar putea dori :
păpuși frumoase-n rochii înfoiate,
mașini grozave și teleghidate,
o sumedenie de trenulețe,
clovni colorați, cu zâmbete glumețe,
animăluțe moi de pluș, pufoase,
mici balerine albe, grațioase,
mingi uriașe și mingi mititele,
maimuțe cu umbrelă și bretele
și alte sute de minunății,
pe gustu-a milioane de copii,
căci fiecăruia tot altceva îi place.
Iar de vreo zece-unșpe ani încoace,
de când știința mult a avansat,
opt spiriduși s-au specializat
în jucării cu standard ridicat
și-au început să fabrice acasă
tehnologie de înaltă clasă :
laptop-uri, telefoane și tablete,
bleu pentru băieței, roz pentru fete.
28 noiembrie, 10
a.m., Polul Nord, marele laborator
Aceeași hărnicie,-același spor
se desfășoară și-n laborator,
unde mirosul e năucitor.
Și zi, și noapte-aici se pregătește
tot ceea ce un copilaș poftește :
fursecuri cu bezea sau glazurate,
brioșe cu lămâie, parfumate,
bastoane-n dungi, din zahăr caramel
și figurine multe, fel de fel,
cozonăcei cu nucă și stafide,
halviță lipicioasă cu-arahide,
bomboane moi cu cremă aromată
și tone, tone-ntregi de ciocolată.
Acești micuți maeștri cofetari
în fiecare an sunt tot mai tari
în inventarea de rețete care
să-ți stimuleze pofta de mâncare
și să te facă să le vrei pe toate,
uitând de caloriile-adunate.
28 noiembrie, 5 p.m.,
Hawaii
De șase zile Moșu-așteaptă, iată,
s-apară iar un ghemotoc de fată
ce inima i-a luat-o-n buzunar.
De șase zile-așteaptă în zadar.
E timpul așteptarea să-nceteze
și-a hotărât să se intereseze
pe unde stau acei copii cuminți
și-nsoțitoarea lor cu patru dinți.
Umblând pe ici, pe colo, a aflat
că locuiesc într-un orfelinat,
destul de-aproape de orașu-n care
de-atâtea zile el stătea la soare.
Cum a aflat, s-a dus acolo-ndată,
s-o vadă iar pe drăgălașa fată.
Când a ajuns, chiar nas în nas a dat
cu-nsoțitoarea cea cu trup pătrat;
cu mâna-n șold, aceasta s-a răstit :
-Moșneagule, cred că te-ai rătăcit!
Acesta-i un azil pentru orfani,
nu pentru moși urâți și de doi bani.
Deloc obișnuit cu-așa jignire,
Moșul simți că-și iese clar din fire –
nu i se întâmplase-n viața sa
să fie ofensat de cineva.
Dar, neștiind să fie supărat,
se apucă, blajin, de explicat
că a venit să-i vadă pe copii
și să le-aducă niște jucării.
Privindu-l creatura cu mirare,
îl duse înțepată-n sala mare.
Moșul văzu aici, cu întristare,
ceva ce nu-i deloc firesc să fie –
niște copii lipsiți de veselie.
Cu ochii lui blajini și barba mare,
a mângâiat pe rând pe fiecare
și-a reușit, cu mare bucurie,
să le trezeasc-un stop de voioșie,
căci chiar acesta este darul lui :
s-aducă fericire orișicui.
Cât despre ghemotocul de fetiță,
murdară de dulceață la guriță,
l-a-mbrățișat cu toată inimioara
și l-a ținut de mână până seara,
când Moșul le-a promis că va veni
să-i viziteze-n fiecare zi.
1 decembrie, 11
a.m., peste tot în lume
A început de azi, în lumea toată,
în țările cu climă
temperată,
calendaristic, iarna minunată.
Pe cerul plumburiu și-nnegurat
nori de zăpadă
s-au învolburat
și au suflat omăt
strălucitor,
spre bucuria
copilașilor
care, în râset viu și jucăuș,
s-au repezit voioși pe derdeluș,
lăsându-și temele
pe altădată.
Natura toată-n alb înveșmântată
s-a scufundat în
dulce hibernare,
să poată să renască, roditoare,
în primăvara care
va veni,
cu ghiocei și zbor
de ciocârlii.
Steluțe albe, moi și delicate
au așternut pe-orașe și pe sate
o plapumă curată
și pufoasă.
În țările cu climă călduroasă
nicio schimbare nu s-a petrecut :
luna cadourilor
a-nceput
cu-aceeași atmosferă ca oricare –
cu plaje-ncinse, palmieri și soare
și cu turiști
voioși, goniți de-acasă
de iarna
splendidă, dar friguroasă.
1 decembrie, 7
p.m., Polul Nord
În sala mare iar i-a adunat
doamna Crăciun pe toți, să stea la sfat.
–Ca-n fiecare an,
e timpu-acum
să lămurim cu toții ce și cum –
ce am făcut și cum
s-a-ndeplinit
tot ceea ce din
timp am stabilit.
Încep din nou cu
mine : eu am vrut
să vă gătesc, așa cum am putut,
tot ce-i mai hrănitor și v-ați dorit.
Spuneți-mi sincer dac-am reușit.
Cu gândul la fursecurile toate,
la savarinele însiropate
și la cozonăceii
aromați
cu care zilnic au fost răsfățați,
toți spiridușii,
zâmbind fericiți,
s-au declarat
extrem de mulțumiți
de-atenția ce le-a
fost acordată.
Simțindu-se grozav
de încântată,
doamna Crăciun continuă vioi :
-Acum aș vrea s-aud și de la voi
cam cum v-ați
descurcat, în mare parte,
ca să vedem ce facem mai departe.
Și-au început micuții hărmălaia -
eu am făcut pe asta, eu pe aia :
-Echipa mea i-a
întrecut pe toți
în fabricarea de
ponei cu roți.
–Ba nu, echipa mea a fost mai tare,
c-a inventat
bomboanele cu sare.
–Pentru nimic în lume eu n-aș vrea
nici să pun gura pe așa ceva!
–Eu am făcut trei mii de acadele.
–Pe mine m-au durut două măsele.
–A, dar pe mine m-au înnebunit
genunchii.
–Eu sunt tare nedormit.
–Ei da, întregul Pol l-ai deșteptat
cu sforăitul tău. Ce, ai uitat?
-Eu am visat așa urât as’noapte...
–Aaa, ce-aș mânca niște gogoși cu
lapte...
–Păi știm cu toți că numai la
mâncare
ți-e toată ziua gândul, frățioare.
Din una-n alta, s-au pus pe vorbit
și au uitat complet de ce-au venit.
I-a ascultat doamna Crăciun vreun ceas,
apoi s-a ridicat de bun rămas,
știind că toată treaba merge strună
și pregătirea de Crăciun e bună.
În urma ei, toată spiridușia
rămase să-și consume energia
vorbind și agitându-se de zor,
până când somnul greu, copleșitor,
i-a alungat pe toți în patul lor.
1 decembrie, 10
p.m., Hawaii
Cum a promis, în fiecare zi
Moșul s-a dus să-i vadă pe copii,
ducându-le, de fiecare dată,
ba jucării, ba tort de înghețată,
iar fericirea din privirea lor
era cadoul cel mai uimitor
pe care și l-ar fi putut dori
el, cel obișnuit a dărui.
Fetița cea peltică și vioaie,
când îl vedea că intră în odaie
îl lua de mână și nu-l mai lăsa
să meargă pe niciunde fără ea.
Iubit atât de tare de copii,
Moșu-ncepu cu dor a-și aminti
de-Ajunurile pline de magie
când aducea atâta bucurie
în toate casele din lumea-ntreagă.
Ah, seara de Crăciun cât i-e de dragă!...
6 decembrie, 6,30
a.m., Polul Nord
Din nou în sala mare adunați,
toți spiridușii sunt cam agitați,
căci doamna e din nou îngrijorată.
–Aș vrea să discutăm de astă dată
cu cea mai mare seriozitate,
c-avem de luat măsuri cam disperate.
Pot spune c-am intrat în linie
dreaptă
și-i musai să vedem ce ne așteaptă :
cu pregătirile stăm foarte bine,
dar ce să vezi, că Moșul nu prea
vine.
N-a dat vreo veste, n-a scris vreo
scrisoare
și-ncep să mă cam tem destul de tare
că-ntr-adevăr ne-așteaptă un Crăciun
cum altul n-a mai fost nicicând, vă spun.
M-am tot gândit, în zilele acestea,
să răspândim în lumea-ntreagă vestea
că Moș Crăciun, numai de data asta,
nu va veni, fiindcă-i bolnav, și basta.
Dar văd acum, chiar și pe fața voastră,
că-i mult prea mult sub demnitatea
noastră
să le răpim copiilor Căciunul,
și-s absolut convinsă că nici unul
dintre toți cei ce stăm la Polul Nord
n-ar fi cu-așa ceva nicicând de-acord.
Uitându-se la ea cu-ngrijorare,
micuții-au dat din cap a aprobare.
Făcându-și mult curaj, doamna Căciun
trântește dintr-odată : -Eu propun
ca-n anu-acesta nelalocul lui
să plec chiar eu în locul Moșului!
De-așa neașteptat și strașnic șoc,
toți spiridușii-au înlemnit pe loc,
gândindu-se pe unde să se-ascundă.
Făr-a le da răgaz să mai răspundă,
doamna continuă în ritm grăbit :
-Soluție mai bună n-am găsit.
Am să strâmtez puțin costumul roșu,
că-s eu plinuță, dar nu chiar ca Moșu’.
Și-n sanie să-mi
puneți, pe banchetă,
o pătură molcuță și cochetă,
c-arată jalnic,
parcă-i de pe drum,
a răblăgit-o tare Moș Crăciun.
A, și pe sacul
pentru jucării
am să brodez steluțe-n tonuri vii,
să fie cât mai
trendy cu putință.
Când auziră de
așa cerință,
toți spiridușii
se înfiorară,
gândind serios că-i timpul să dispară.
Văzând fioru-n
ochii lor de treabă,
doamna adăugă în
mare grabă :
-E timpul să
schimbăm ceva, vă spun,
pentru debutul meu ca Moș Crăciun;
eu sunt o doamnă
mai emancipată
și cred că și așteaptă lumea toată
ca Moș Crăciun să-și schimbe puțin look-ul.
Ei, ziceți, ce
părere-aveți de trucul
pe care l-am propus ca rezolvare
pentru chestiunea noastră arzătoare?
Uitându-se la
dânsa disperați
și nesimțindu-se
emancipați,
blajinii
spiriduși nu îndrăzneau
să-i spună-n față ce părere-aveau.
Într-un final,
unul mai curajos
se-ncumetă :
-Planu-i foarte frumos
și suntem tare, tare încântați…
Dar ne gândim c-o să vă surmenați
zburând atât de mult. Iar renii magici
sunt ei de treabă, da-s și cam zănatici
și s-ar putea să
nu prea le convină
să îi conducă o mână străină.
Cât despre noul
look, ideea-i…ăăă…
Moșu-i bătrân și nu prea cred c-o să
se bucure grozav de-așa schimbare;
steluțele pe sacul din spinare
și pătura pufoasă n-o să-i placă.
N-ați vrea să-l așteptăm să se întoarcă?
Uitându-se la el cam ofensată,
doamna Crăciun răspunse, înțepată :
-Chiar m-am gândit c-asemenea idee
cu un Crăciun condus de o femeie
nu poate fi unor bărbați pe plac.
Îmi pare rău c-am spus. De-acuma tac!
Speriați de tot s-o vadă bosumflată,
nu mai știau la capăt cum s-o scoată
micuții spiriduși, și-au început
să-i spună că nicicum ei nu au vrut
s-o supere, și că ideea sa
e cea mai bună, dar că s-ar putea
să se întoarcă Moșul chiar la vreme
și s-o scutească de așa probleme.
Văzându-i cât de inimoși erau,
ea se-mbună și spuse : -Eu mai stau
vreo șapte sau opt zile să-l aștept,
apoi luăm situația în piept.
Căzur-atunci cu toții de acord
și fu iar liniște la Polul Nord.
6 decembrie, 7
a.m., Hawaii
La Moșu-n bungalow, în zori de zi
un personaj cam straniu se ivi –
cu barbă și păr alb, strălucitor.
Și semăna cu Moșul izbitor!
Din somnul lui adânc abia trezit,
Moșu-l privi de-a dreptul uluit,
apoi, înviorat și fericit,
îl sărută cu zâmbete vioaie :
-Să fii bine venit, Moș Nicolae!
Vreo două-trei minute s-au privit
și-apoi s-au apucat de povestit
pe unde-au fost și ce au mai făcut
în anii de când nu s-au mai văzut.
În fine, musafirul, abătut,
cu vocea blândă, dar îngrijorată,
a atacat problema dintr-odată:
-Haide să-ți spun de ce te-am căutat –
acum câteva zile m-a sunat,
grozav de supărată, doamna ta.
Ia zi : de ce-ai făcut așa ceva?
Eu te-nțeleg că-ți este tare greu;
de multe ori, așa mă simt și eu
și-ți spun doar ție, fiindcă îmi
ești frate,
că-mi vine uneori să le las toate,
să plec și eu pe undeva, la soare.
Dar când începe iarna, frățioare,
uit și de palmieri, uit și de plajă
și mă cuprinde-așa, un fel de vrajă
când știu că milioane de copii
m-așteaptă-nfiorați întreaga zi
și-și pregătesc ghetuțele din nou,
ca să le las în ele un cadou.
Și pentru-această zi a mea de nume,
renunț la toate plajele din lume.
Plimbându-se cu pași mari prin odaie,
Moșul răspunse : -Frate Nicolae,
știi foarte bine că și eu trăiesc
pentru copii, ca să le dăruiesc
tot ce le place și tot ce-și doresc.
Nu-i locul meu la soare, sunt de-acord,
și-am vrut să mă întorc la Polul
Nord.
Dar uite, frate, am găsit aici,
într-un azil de-orfani, niște pitici
la care niciodată n-am ajuns,
căci lor întreaga viață li s-a spus
că nu există-n lume Moș Crăciun.
Ei spune tu, eu ce să fac acum?
Aș vrea să stau cu ei până-n Ajun,
să se convingă, bieții mititei,
că vine Moșul darnic și la ei.
Moș Nicolae, și el necăjit,
șopti : -E tare trist ce-ai povestit
și fiecare dintre noi o știe
că-s mulți copii fără copilărie.
Cu-acești micuți ai vrea aici să fii;
da-n lume-s milioane de copii
ce te așteapt-un an întreg să vii.
Cu ei ce faci? La asta te-ai gândit?
Te las acum, că sunt tare grăbit -
m-așteaptă-n lume și băieți, și
fete,
să le pun câte-o jucărie-n ghete.
Și dispăru pe loc Moș Nicolae,
iar Moș Crăciun rămase în odaie
și înțelese-acum, gândind la toate,
că Nicolae cam avea dreptate...
6 decembrie, 9
p.m., în lume
În toată lumea-n ziua asta mare,
copiii s-au topit de nerăbdare
tot așteptând, cu ochii pe ghetuțe,
să vadă : jucării, sau nuieluțe?
Au stat pe jar, cu inima în dinți,
gândindu-se că n-au fost chiar cuminți
și s-ar putea ca-n gheata de la ușă
s-apară mult temuta nuielușă.
Dar nu știu ce minune s-a-ntâmplat,
că Moșul Nicolae a lăsat
în orice papucel din lumea toată,
doar jucării și muuultă ciocolată...
10 decembrie, 11
a.m., în lume
Doar două săptămâni până sosește
Crăciunul. Chiar și timpul se grăbește
să-nvârtă repede din minutare,
ca să aducă marea sărbătoare.
În toate casele și în vitrine,
tot felul de voioase figurine
de Moși Crăciuni, și reni, și
spiriduși
dansează și zâmbesc cu ochi ghiduși.
Ghirlande vesele și colorate
se-aprind pe străzi în fiecare noapte;
unde te uiți, e numai încântare.
Tot mapamondul stă în așteptare.
14 decembrie, 7,30
a.m., Polul Nord
În zori de zi, spiridușimea toată
s-a strâns din nou, grozav
de-nfrigurată,
uitându-se la doamna cam cu frică
și așteptând s-audă ce-o să zică.
-Dragi spiriduși, e timpul potrivit
să facem totul cum am stabilit.
L-am așteptat destul pe Moș Crăciun
și-mi pare rău, dar trebuie să spun
că, pentru-această groaznică
problemă,
nu am găsit vreo altă stratagemă
decât să dirijez chiar eu Crăciunul.
Deci am să-ncep să pregătesc costumul,
să-l mai strâmtez și să îi pun la poale
blăniță mai cochetă, roz și moale,
și-o să aplic două buzunărașe
și-un guler delicat, cu volănașe.
Iar sacul am să-l schimb, să știți, de tot,
că-i mare pentru mine și nu pot
să-l târâi eu din sanie în casă.
Am să-mi comand o geantă mai
frumoasă,
în care să-mi încapă jucării
pentru vreo șaișpe-șapteșpe copii
și-un spiriduș cu mine va veni,
să mi-o tot umple, când va fi nevoie.
A, și-o să-mi iau și-o cremă cu aloe,
să am mereu mâna catifelată,
să nu mă fac de râs în lumea toată.
Și nu uitați de pătura molcuță
pe care-o vreau pe bancă-n săniuță.
Acestea fiind spuse, să-i dăm drumul,
că peste zece zile e Ajunul!
De-așa un strașnic plan înnebuniți,
s-au risipit micuții, fericiți
că n-a venit ideea de la ei,
și s-au pus iar pe treabă, cu temei.
Era frumos cu doamna lor, dar parcă
ce bine-ar fi ca Moșul să se-ntoarcă...
16 decembrie, 4
p.m., Hawaii
În cele zece zile ce-au trecut
de când cu Nicolae s-a văzut,
Moșul s-a dus în fiecare zi
la micii lui orfani, cu jucării
și, stând cu ei de vorbă până-n
seară,
le-a cunoscut povestea lor amară.
Câțiva au fost de mici abandonați,
fiindcă erau acasă prea mulți frați;
unei fetițe i-a murit mămica
pe când era în fașă, mititica,
și tatăl ei s-o crească n-a putut;
pe alți vreo cinci părinții nu i-au vrut,
căci se născuseră cam bolnăviori.
Și mai erau și patru frățiori
pe care tatăl îi bătea de mici
și statul i-a adus pe toți aici.
Moșul știa, cum vă închipuiți,
că sute de copii nefericiți
există peste tot în lumea mare;
dar de aceștia se legase tare.
Și se căia amarnic Moș Crăciun
că nu îi cunoscuse pân-acum,
căci copilașii care nu credeau
în el, nicicând să-l vadă nu puteau.
Așa-i în lume, n-ar mai fi să fie -
acel care nu crede în magie
trece pe lângă ea fără să știe.
Acum, să îi convingă încerca
să creadă toți în existența sa,
fiindcă-l durea, în sufletul lui bun,
că aibă un alt an fără Crăciun.
Așa că le-a adus cărți colorate,
cu poza lui pe paginile toate.
Apoi le-a povestit, fără ocol,
că într-o țară magică, la Pol,
e casa lui cu reni și spiriduși,
cu urși polari și iepuri jucăuși
și că de-acolo-n seara de Ajun
pleacă în lumea toată Moș Crăciun.
Și le-a mai spus acelor dragi copii
că sacul lui e plin cu jucării,
iar renii lui sunt magici, zburători
și sania o poartă printre nori.
Dar ei îl ascultau ne-ncrezători;
și-ngrijitoarea lor cea pătrățoasă
s-a rățoit la el : -Știi ce? Ia
lasă!
I-ai zăpăcit cu totul pe copii.
Îți interzic pe-aicea să mai vii
și să le umpli capul cu prostii!
Și i-a închis de-a dreptul ușa-n nas,
lăsându-l uluit și fără glas.
20 decembrie, 4
p.m., Polul Nord
În marele-atelier se fac acum
cele din urmă pregătiri de drum :
sania mare-a fost verificată,
talpa cea ruptă a fost reparată,
renii-au fost puși deja la îngrășat
și-au fost stropiți cu praful de
zburat.
Toți spiridușii erau pregătiți
și se simțeau grozav de mulțumiți.
Un singur lucru îi teroriza :
doamna Crăciun la orice ren voia
să-i pună-n coarne câte-un volănaș,
ca să arate cât mai drăgălaș!
Iar renii, când de asta au aflat,
pe loc în greva foamei au intrat
și niciun spiriduș nu îndrăznea
să-i spună doamnei că ideea-i rea.
Mai mult, noul costum de Moș Crăciun
cum arăta, nici nu pot să vă spun :
doamna, așa cum a promis, la poale
i-a pus blăniță roz, pufoasă, moale,
iar pe buzunărașele-aplicate
a desenat steluțe colorate
și-a pus volane-n jurul gâtului.
Închipuindu-și fața Moșului
de-ar fi văzut costumul cum arată,
se-nfiora spiridușimea toată.
Dar doamna era încântată tare
și aștepta cu mare nerăbdare
să i se-ndeplinească, în sfârșit,
un vis al ei de-o viață tăinuit :
să se întâmple, măcar într-un an,
să fie-o dată și ea în prim-plan!
22 decembrie, 3
p.m., Hawaii
De-aproape-o săptămână Moșu-ncearcă
s-ajungă iarăși la copii, dar parcă
destinul vrea să nu se-ntâmple-așa.
A încercat chiar tot ce se putea :
a mers acolo-n fiecare zi,
a dat și telefoane vreo trei mii.
Pe-nsoțitoare a-ncercat s-o-mpace
interesându-se ce floare-i place,
apoi i-a dus un uriaș buchet
de trandafiri, romantic și cochet.
Dar creatura, neînduplecată,
l-a luat de mână și l-a scos pe
poartă.
Desigur, vă-ntrebați : -Dar cum așa?
Cum să nu poată Moș Crăciun intra
în orice locuință? Doar el are
praf de zburat și farmece-n dotare,
care-l ajută-n treaba lui de Moș
să se strecoare chiar și printr-un
coș.
E-adevărat, dar vezi, că Moș Crăciun
poate să facă asta în Ajun;
în restul anului, n-are puteri
să intre nevăzut pe nicăieri.
Acum, închis în bungalow-ul lui,
e doar durere-n ochii Moșului,
gândindu-se că azi, la Polul Nord,
doamna e gata de-un atac de cord,
știind că el nu e și timpul trece.
Dar cum să plece Moșul, cum să plece?
E prea mult pentru sufletul lui bun
să-i lase pe orfani fără Crăciun.
22 decembrie, în
lumea toată
Toată planeta este frământată,
căci vine sărbătoarea așteptată,
care vestește tuturor în lume
că s-a născut un prunc, Iisus pe nume.
Și-n seara asta sfântă de Ajun,
copiii se-ntâlnesc cu Moș Crăciun!
22 decembrie, 4
p.m., Polul Nord
Înțelegând că nu e necesar
să-mpodobească renii în zadar,
doamna Crăciun, cu vocea ei înaltă,
a zis că-i bine să o lase baltă.
Renii au renunțat la greva lor,
spre fericirea spiridușilor
și toată lumea iar s-a liniștit.
Numai costumul a rămas pocit.
22 decembrie, 5
p.m., Hawaii
Gândindu-se la lucruri fel de fel,
pe Moșul l-a prins somnul puțintel
și se visa la Polul Nord din nou.
Dar chiar atunci, în micul bungalow
se auzi un glăscior peltic :
-Deschide, Moșule, că vleau să-ți zic
ceva de-o impoltanță foalte male,
ce te intelesează pe matale!
Trezit din somn de-a dreptul speriat,
Moșul deschise și văzu, mirat,
în ușă, ghemotocul de fetiță
privindu-l c-un surâs de
ștrengăriță.
Poftind-o înăuntru, bucuros,
Moșul îi spuse : -Ia te rog frumos
să-mi spui tu mie de unde-ai aflat
unde stau eu.
-Ei na, am întlebat
de toți pe unde locuiește Moșu’
cale se-mblacă totdeauna-n loșu.
-Și cine te-a adus?
-Eu singulică.
Doal nu mai sunt de mult fetiță mică!
Dal am fugit și nu plea pot să stau,
deci haide să-ți spun lepede ce
vleau :
eu și ceilalți ne-am tot gândit, așa,
cât de flumos ne-ai povestit mata
de țala aia de la Polul Nold.
Și am căzut cu toții de acold –
am hotălât să vin aici, să-ți spun
că noi CLEDEM CĂ
TU EȘTI MOȘ
CLĂCIUN!
Cuprins de o nebună fericire,
Moșul a-mbrățișat-o cu iubire,
simțind că-i cel mai mare norocos
și că n-a fost nicicând mai bucuros.
Apoi, a dus-o pe fetiț-acas’
și s-au îmbrățișat de bun rămas,
dar i-a promis că-n seara de Ajun
îl vor vedea și ei pe Moș Crăciun.
23 decembrie, 4
p.m., Polul Nord
După un prânz bogat ca de-obicei,
doamna Crăciun e-n elementul ei –
e peste tot și gura nu-i mai tace.
Costumul l-a probat și tare-i place,
sania e curată, călduroasă,
iar geanta nouă, vai, e-așa
frumoasă,
cadourile-s pregătite toate.
Ah, viață mai grozavă nu se poate!
Cu ochii strâns închiși, se tot gândește
că, uite, viața cum le potrivește :
plecarea Moșului în graba mare
a speriat-o de-a crezut că moare;
dar cât de bine-acum se mai simțea
știind că, în sfârșit, va fi și ea
cu dragoste primită peste tot.
Uau! Câtă fericire! Nu mai pot!
Și-n timp ce se visa de faimă plină,
o voce cunoscută și blajină
se auzi deodată lângă ea :
-Bine te-am regăsit, frumoasa mea!
Doi ochi albaștri și nevinovați
se oglindeau în ochii ei mirați.
Sculându-se din pat cam furtunos,
doamna Crăciun îi explică...
frumos...
vreo două sau trei ceasuri soțului
cam cât de bun-a fost ideea lui
să-i lase baltă și să plece, vai!
să taie la câini frunze în Hawaii.
Atunci când acuzarea s-a-ncheiat,
iar doamna s-a oprit și-a răsuflat,
Moșul de-acest moment a profitat
și i-a istorisit ce s-a-ntâmplat.
Impresionată de povestea tristă,
doamna a plâns o vreme în batistă,
apoi a hotărât, cu voce tare,
să se adune toți în sala mare.
23 decembrie, 7
p.m., Polul Nord
Toți spiridușii au căzut pe jos
când l-au văzut pe Moșul că
s-a-ntors
și, de așa o mare fericire,
au început să plângă în neștire,
până când Moșul, îngăduitor,
a zis : -Lăsați, luați-o mai ușor!
Pot să-mi dau seama cât de greu v-a fost,
dar zău că nu mai are niciun rost
să pomenim de ce s-a petrecut.
Mai bine stabilim ce-i de făcut.
Am fost la reni; sunt tare mulțumit
c-atât de bine voi i-ați îngrijit.
Și sania e bine reparată
și strălucește, e frumoasă toată;
dar pe banchetă am văzut ceva :
o pătură pufoasă! Ce-i cu ea?
Văzând că spiridușii-au înlemnit,
Moșul continuă : -Și-am mai zărit
în loc de sac, o geantă de femeie.
Cui i-a trăsnit asemenea idee?
Toți se uitau acum cuprinși de frică
la doamna, care se făcuse mică.
-Eu nu știu ce v-o fi trecut prin minte,
dar vreau să fie totul ca-nainte;
nu vreau să creadă lumea despre mine
că m-am țicnit și-s dus cu capul.
Bine?
Acum, știind prea bine ce ne-așteaptă,
cred că mișcarea cea mai înțeleaptă
ar fi să mergem toți să ne-odihnim,
căci mâine-i ziua-n care strălucim.
S-au bucurat cu toții foarte tare
că Moșul vrea să plece la culcare,
ca ei să stea, să-ncerce să repare
costumul lui de doamna transformat.
Însă, chiar când credeau că au scăpat,
Moșul s-a-ntors din ușă și-a zâmbit :
-Ce mândru sunt de voi și mulțumit!
Acum mă duc la somn, că-s obosit
și mâine tre’ să fiu vioi tot drumul.
Dar mai întâi, aș vrea să-mi văd costumul.
Vreo câteva minute-n sala mare
nu s-a mai auzit vreo răsuflare
și câțiva spiriduși au leșinat.
În fine, doamna s-a încumetat
să vină să-i arate soțului
ce îi făcuse ea costumului.
Nici nu mai e nevoie să vă spun
cam ce-a putut să zică Moș Crăciun
când a văzut cum au fost torturate
hainele lui de gală preferate.
Într-un final, Moșul s-a mai calmat
și a plecat să doarmă, bosumflat,
doar după ce a fost asigurat
că mâine dimineață va avea
totul exact așa cum își dorea.
24 decembrie, 6
a.m., Polul Nord
După o noapte-n care s-a visat
bând cocktail pe nisipu-nfierbântat,
Moșul s-a deșteptat în mare grabă
și s-a și pus, cu forțe noi, pe
treabă :
pe reni la sanie i-a înhămat,
sacul cu jucării l-a încărcat,
a înghițit cu poftă opt clătite
și două cești cu ceai bine-ndulcite,
și-a sărutat de bun rămas soția
și a plecat să-și facă datoria.
O, Doamne, cât de mare-i bucuria
să poți aduce-atâta fericire
și toți să te aștepte cu iubire!
24 decembrie, peste
tot în lume
Și iată, a sosit ziua cea mare
când, dup-un an întreg de așteptare,
în lumea toată brazi se-mpodobesc
și-n ochii oamenilor strălucesc
dorințe de frumos și de mai bine
pentru Crăciunul care, uite-l, vine.
Căci știm cu toții, fără să mai spun,
că-n seara minunată de Ajun
toți oamenii se simt cu suflet bun,
lăsându-se cuprinși de încântarea
pe care le-o aduce sărbătoarea.
De peste tot se-aud, din zori de zi,
colinde, cântece și poezii
despre un Moș cu plete de zăpadă
ce trece azi prin orice loc, să vadă
dacă, în anul care a trecut,
copiii-au fost cuminți, cum le-a cerut.
Iar în Hawaii, într-un orfelinat,
niște copii cuminți au învățat
că, dacă în magie au crezut,
Moșu-a venit la ei. Și au văzut
în ochii lui atâta bunătate,
cât să le șteargă lacrimile toate.
Și ghemotocul Moșului de fată
s-a agățat de mâna lui îndată
și tot privindu-l, tare serioasă,
i-a spus : -Știi, Moșule, sunt
culioasă
cum poți plin lumea-ntleagă tu
zbula.
Ia spune dlept : te-ajută cineva?
SFÂRȘIT
P.S. : A! Am uitat de tot să pomenesc
că-n acel an cu totul nefiresc,
Moșul a refuzat a respecta
o lege ce de mult îl supăra,
silindu-l să se-arate, cum se știe,
doar celor ce cred în a lui magie.
Așa că-n anul ăsta, dragi copii,
au fost în sac mai multe jucării
și toți copiii-n seara de Ajun
l-au întâlnit pe bunul Moș Crăciun.
SFÂRȘIT DE TOT
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
