Să citești un pic mai bine!

Moș Crăciun, îți mulțumesc

că ai fost iar pe la mine!

Aș fi vrut să mă trezesc

 și să stau puțin cu tine.

Ți-a plăcut că ți-am lăsat

lapte și prăjiturele?

Am văzut că ai mâncat

numai două dintre ele.

Vreau să știi că mi-au plăcut

darurile tale toate,

deși tare aș fi vrut

bicicletă, nu o carte.

Mi-ai adus și-un dicționar,

ca să-nvăț română bine,

și un ghid de buzunar

pentru limbile străine...

Îți spun drept, dacă n-aș ști

că mi le-ai adus chiar tu,

pe părinți i-aș bănui

că m-au pedepsit. Tu nu?

Dar să nu crezi tu cumva

că sunt supărat pe tine!

Doar că tare te-aș ruga

să citești un pic mai bine

scrisorica de la mine.

Și la anul, Moșule,

să-mi aduci o jucărie,

fiindcă dicționarele

îmi ajung pentru vecie...

Vin sfinți

Se face seară, stelele se-aprind,

coboară cerul în grădini, supus,

deschideți ușa, vin să vă colind

și să vă spun că s-a născut Iisus!

Din alte ierni, în iarna de acum,

copiii-și duc pe umeri bucuria

și-n urma albă de pași mici pe drum

se-aude cântecul despre Mesia.

În jurul sobei stau bătrâni cuminți

și povestesc de-o Maică preacurată,

iar ochii lor aduc în casă sfinți

și taina magilor de altădată.

Deschideți ușa, cu lumină vin

în seara asta sfântă și albastră,

v-am semănat în prag un gând senin,

să-l puneți sub brăduțul din fereastră.

Și lumină

Într-o iarnă nesfârșit de nouă

cresc clepsidre goale în zăpadă

și trec păsări albe câte două

pe un cer născut ca să le creadă.

Îngeri muți se leagănă-n grădină -

le-au căzut cuvintele pe geamuri

când, sub coame-nfipte în lumină,

cai nebuni se leapădă de hamuri.

Brazi bătrâni dau focului tributul

 brazii noi se-mpodobesc sub grindă.

Într-o iesle plânge nou-născutul

și lumină s-a făcut în tindă.

Vin să colind

Cu iarna-n palmă vin să vă colind,

să scriu pe prag că ninge și e bine

când seara-i sfântă și Crăciunul vine

și soba arde, mere rumenind.

Aduc cu mine cerul dintr-o Stea

care-a vestit că Dumnezeu e-aproape

și că împărăția Lui încape

în taina pruncului ce se năștea.

La geamuri ninse mai coboară sfinți,

îi văd copiii și-i ascund sub pleoape,

din lună cad bucăți de alb în ape

și Raiul râde-n ochii de părinți.

Vin să colind cu gândul luminos

și să vă las, în pasul din grădină,

o veste despre Cel lipsit de vină.

În seara asta ninge a Hristos.

Ești iar copil

Ce-ai vrea să știi când iarna e cuminte

și stau copii cu nas lipit de geamuri

s-aștepte sania cu reni în hamuri?

Ai vrea să crezi și să-ți aduci aminte.

Da, uite, ninge și-i așa frumoasă

căsuța albă dintr-un sat de munte

pe care-o construiești mereu sub frunte

când ceasu-i rar și iarna-i tot mai deasă.

Trec îngeri pe la tine și îți lasă

bucăți de cer, pe care într-o noapte

să ți le-ascundă mama-n mere coapte

și-n ochii somnoroși să ți le coasă.

E tot mai albă pe un munte casa

și-adoarme focul povestind de tine...

Când știi că ninge și Crăciunul vine

ești iar copil, și mama pune masa. 

E vorba despre alb

E vorba-n seara asta despre iarnă

și despre trupuri goale de copaci

pe care îngeri știu să se aștearnă

și când îi chemi, și când începi să taci.

E vorba despre alb în astă seară

și despre ceasuri cu mirări târzii

în care râd copii de-odinioară,

din iernile când tații erau vii.

Cresc în grădină oameni de zăpadă

și luna se ascunde-n ochii lor

iar cerul se apleacă să îi vadă.

E vorba despre iarnă. Despre dor.

Colind fără colindă

Azi am să colind fără cuvinte,

numai cu un fir de cer furat

dintr-o vreme de adus aminte -

azi am să colind ca niciodat'.

Mi-e săracă vorba și nu-ncape

începutul veacului în ea,

nici lumina desenată-n ape

când pe cer a apărut o Stea.

N-am cuvânt de aur ca să zică

de Femeia care-a dăruit

Fiu de Dumnezeu în ieslea mică,

nici de magii care l-au primit.

Raiul ce ni l-a deschis odată

Cel venit păcatul să ni-l ia

nu-l cuprinde gura mea uscată,

versul să-l rostească n-ar putea.

Se și teme gândul să aprindă

foc de veghe-ntâiului născut.

Azi am să colind fără colindă

pentru ieslea mică de-nceput.

Se-aude Crăciunul

E iarnă în lume, se-aude Crăciunul,

copii de zăpadă se-adună la geamuri

și cai de zăpadă sunt liberi de hamuri

acum, când în iesle se naște Ajunul.

În casă miroase a sfânt și a miere,

ceaslovul arată că vine Mesia

și-aduce în lutul din noi veșnicia -

la foc adunați, am uitat de durere.

Obrajii sunt roșii ca merele coapte

și cântă copiii cu cerul în mână,

și cântă păstorul, căci astăzi în stână

un miel de omăt ne va scoate din noapte.

În pacea grădinii, copacii n-au nume -

sunt preoți. Miroase-a tămâie și luna,

și pruncul se naște, se naște întruna.

Se-aude Crăciunul, e iarnă în lume.

Ferestre

Când ninge rar și iarna o ascult, 

ferestrele deschise tac prea mult,

iar liniștea acoperă grădina -

e iarna mea și-i pipăi rădăcina.

Am descuiat sertare-n care-aștept

și-am pus cu grijă cheia-n ochiul drept,

să nu mai văd decât prima ninsoare

din punctul fără semn de întrebare.

S-a adunat zăpada într-un ceas

și seara a făcut încă un pas

prin viscolul cu drumuri de făină

din pâinea pregătită pentru cină.

Strănută omul de omăt sub geam,

crescut din vis cuminte de sub ram.

Când ninge rar și iarna o ascult,

ferestrele deschise tac prea mult.

Așa începe iarna

Așa începe iarna - într-o seară

în care timpul a ieșit din ceasuri

și ațipesc sub umăr bun-rămasuri

închise-n praful verii dintr-o gară.

Începe iarna la-nceput de noapte,

când luna-și iartă umbrele în mine

și-n ceaiul cald cu miere de albine,

și roșu râd pe plită mere coapte.

E alb la geamuri și e alb în toate,

se-agață stele-n pomii din ogradă,

la ușă bate omul de zăpadă

și-n fruntea mea ninsoarea toată bate.

Așa începe iarna - într-o seară

în care timpul a rămas afară.

Caii albi

Aș vrea în podul palmei mele

să ningă iar, să ningă mult, 

să iasă gândul din atele, 

să pot vedea, să pot s-ascult.

Să-mi sape iarna-n dosul mâinii

o amintire din alt veac,

când m-adormea mirosul pâinii

și timpul nu era sărac.

Un ceai cu gust de altădată

să fiarbă-ntr-un ibric mai vechi, 

ecoul unui râs de tată

să mi se-aprindă în urechi.

Să ningă mult la mine-n geamuri,

să-ngroape tot ce nu mai vreau,

să scape caii albi din hamuri,

iar eu să stau, să tac, să stau.

Iarnă trezită

Se naște iar o iarnă-n cerul gurii, 

cuminte stă și tace și așteaptă

miros de lemn și de gutuie coaptă

care-și arată la fereastră nurii.

Sub frunte umblă zvonuri de zăpadă

și crengile visează promoroacă,

măicuțe hibernale bat în toacă

și iz de mir se-mprăștie-n ogradă.

Se lasă noaptea, luna-n toate crește,

copacii își văd umbra răstignită

peste cărări cu inima pornită

spre iarna care-n mine se trezește.