Planuri de supereroi

Odată, Zâna-nvățătoare

i-a întrebat pe școlărei

ce planuri are fiecare

și ce-ar vrea să devină ei.

-Eu - a spus micul Făt-Frumos -

vreau să conduc o-mpărăție,

să lupt cu zmeul fioros,

să am palat și o soție.

-Așa să fie! - a spus Zâna

privind la un puiuț de zmeu

ce ridicase și el mâna.

-Dac-o să fie cum vreau eu -

a zis zmeuțul, îngâmfat -

am să-i arăt lui Făt-Frumos

că poate el s-aibă palat,

dar tot eu sunt mai curajos.

N-o să mă-nvingă el, să știe,

poate să-și pună pofta-n cui.

Și o să am și o soție

mult mai frumoasă ca a lui!

Văzând că Făt-Frumos era

înfuriat și alb la față,

Zâna a întrebat: -Ce-ar vrea

altcineva să facă-n viață?

Privindu-se în oglinjoară,

Ileana a șoptit: -Eu vreau

să fiu cea mai frumoasă-n țară

și-ntr-un palat de-argint să stau.

Pufnind în banca ei din spate,

pe Baby-Cloanța a luat-o

un râs nervos: -Ia uite, frate,

și pe-asta ce-a mai apucat-o!

Eu, dacă vreți să știți, n-aș vrea

să fiu deloc, deloc drăguță

și m-am gândit că mi-ar plăcea

să fiu eu Zâna Măseluță,

să am un clește mititel

și să mă duc pe la copii

și să le scot dinții cu el.

Pfuai, cât de tare ar mai fi!!

Speriată, Zâna-nvățătoare

i-a explicat Cloanței: -Se știe

că Zâna Măseluță are

cu totul altă datorie

și nu-i permis, nici pomeneală,

să iei tu locul altcuiva.

Aș vrea să treacă pe la școală

cât de curând mămica ta!

Cine-ar mai vrea să ne vorbească?

Un iepuraș alb și pufos

a spus că el, când o să crească,

vrea să devină fioros.

Un vârcolac cu gene rare

a zis că el visează-ntruna

să construiasc-o bombă mare

și să arunce-n aer Luna

și-un spiriduș cam plângăcios,

cu nasul roșu și grăsun,

a spus c-ar fi tare frumos

să fie și el Moș Crăciun.

Iar la sfârșit, s-a ridicat

tot Baby-Cloanța, agitată:
-Da, ce să spun, m-ați dărâmat...

O să se umple lumea toată

numai de minunați ca voi;

în clasa asta fandosită,

și iepurii se cred eroi.

Eu stau aicea liniștită,

nu vreau să fiu nici preafrumoasă,

nici minunată, nici drăguță,

dar când mai cresc, vedeți voi, lasă,

mă fac eu Zâna Măseluță...

Cum bârfesc zmeii

Într-o frumoasă dimineață,

în Codru, la o cafenea,

cu câte o cafea în față,

doi zmei vorbesc despre ceva,

cu barba sprijinită-n coate:

-Auzi? Tu care zici c-o fi

eroul cel mai dur din toate

poveștile pentru copii?

-Mm... habar n-am, nu m-am gândit...

Eu zic așa, că... Moș Crăciun!

-Hai, lasă-mă! Chiar m-ai uimit -

moșneagul ăla gras și bun??

-Da, măi. Tu te-ai gândit vreodată

c-așa cum e, și gras, și moș,

poate zbura prin lumea toată

și se strecoară printr-un coș?

-Mda... ai și tu dreptatea ta,

e tare Moșu'. Dar mai tare

e Baba-Cloanța, că e rea

și are mătură-n parcare.

Tu știi cât mi-am dorit și eu

o mătură, să zbor cu ea?

-Da' la ce-ți trebuie? Ești zmeu,

doar poți și singurel zbura.

-Sigur că pot, da-mbătrânesc,

nici nu mai am viteză mare,

iar câteodată amețesc

și-aripile mă dor cam tare.

-Serios? Să știi c-am auzit

mulți zmei plângându-se așa;

eu cred că ai vreun deficit

de fier sau vitamina A.

-Nu știu exact ce-o fi cu mine,

dar cel mai rău e că s-a prins

și Făt-Frumos că nu mi-e bine,

și mă atacă dinadins.

-Minunea aia fandosită??

S-a cam certat, am auzit,

cu Cosânzeana sclifosită

și cică s-au și despărțit.

-Pe bune? Da' de unde știi?

-Mi-a povestit un căpcăun -

ăla cu șapteșpe copii.

Da' m-a rugat să nu mai spun.

-Aaa, ăla minte de îngheață...

Mi-a povestit mie odată

că a văzut o cotoroanță

în rochie și coafată.

-Să știi că știe el ce-a zis,

fiindcă mi-a spus lupul Mardare

că Baba-Cloanța și-a deschis

Salon de înfrumusețare.

-Pfuai! S-au prostit cucoanele...

În loc să sperie copii,

acum o fac pe zânele?

S-au dus poveștile, să știi...

Oftând cu mult-amărăciune,

au tras concluzia cei doi

că au rămas, orice s-ar spune,

doar zmeii cei mai duri eroi.

Lupta cea mai grea

E Cosânzeana tare tristă,

azi nici nu s-a mai pieptănat,

își suflă nasul în batistă

și bate-odaia-n lung și-n lat.

Strânge în mână-o hârtiuță

pe care scrie cu creion:

„De vrei să fii cea mai drăguță,

vino la Cloanța la Salon!”

Mototolind în pumn hârtia,

Ileana bate din picior:

-Uite ce face băbătia!

Mă enervează, simt că mor...

O să se umple-acum Pădurea

de vrăjitoare frumușele,

și eu o să arăt aiurea

în comparație cu ele.

Temându-se că e în joc

chiar titlul ei de preafrumoasă,

Ileana s-a oprit în loc,

a tras un scăunel la masă,

a scris rapid un bilețel

și l-a trimis lui Făt-Frumos,

gândindu-se că numai el

putea să-i fie de folos.

Prințul sosește-n graba mare,

adus de calul zburător:

-De ce atâta nerăbdare?

Ți-era de mine-așa de dor?

-Mi-era și dor - răspunde fata -

dar am acum o supărare:

și-a deschis Cloanța, minunata,

salon de înfrumusețare!

A priceput prințul prea bine

de ce e fata furioasă

și-a râs: -Doar știi că pentru mine

tot tu rămâi cea mai frumoasă.

Ileana a privit țâfnoasă

direct în ochii prințului:

-Deci să-nțeleg că sunt frumoasă

doar pentru TINE? Asta spui?

-Nuuu! Ești frumoasă pentru-oricine -

s-a repezit prințul să zică -

și-n comparație cu tine,

o alta e doar... frumușică.

-Aha!! Deci tu, când treci așa

prin codru, mă compari pe MINE

cu alte frumușele, da?

Cu asta te ocupi tu? Biiine...

-Nu te compar cu altele -

s-a bâlbâit el speriat -

vreau doar să spun că n-ai de ce

să-ți faci tu griji, că e păcat...

-Deci vrei să spui că sunt fițoasă

și pe nedrept m-am supărat?

Mai bine rămâneai acasă,

îmi pare rău că te-am chemat!

Nemaiștiind ce să mai spună

și-un pic cam tare speriat,

i-a urat prințul „Noapte bună!”,

a luat căluțul și-a plecat.

De-atunci, a preferat mereu

o luptă cu oricare zmeu,

decât s-o mai înfrunte-o dată

pe Cosânzeana supărată...

Când se bagă Bebe-Cloanța

La Școala de Povești s-a transferat,

în clasa-ntâi, un pui de zmeu ciudat,

c-un ochi căprui și unul bleu deschis,

și-a spus de la-nceput: -Vin din Parris.

Era și arătos, și rârâit -

fetițele din clasă s-au topit

și-au vrut să stea în bancă lângă el.

Dar zmeușorul s-a dus frumușel

la Cosânzeana și-a-ntrebat așa:

-Pot, mademoiselle, să stau în banca ta?

Emoționată, ea a acceptat,

iar nou-venitul s-a recomandat:

-Dacă-mi perrmiți, eu mă numesc Michel.

Dar n-a văzut cum se uita la el,
de lângă geam, grozav de furios,
un puști blonduț, pe nume Făt-Frumos.

O oră-ntreagă Zâna-nvățătoare
l-a ridicat în slăvi pe zmeu cam tare,
spunând că știe patru limbi străine
și are la orice doar Foarte Bine,
că e sensibil și politicos,
atent, matur și foarte-ambițios
și seamănă grozav cu Făt-Frumos...

Când ora, în sfârșit, s-a terminat,
blonduțul Făt-Frumos s-a ridicat,
și-a pus mâinile-n șold și-a declarat,
uitându-se urât la Cosânzeană:
-Eu nu cred că franțuzul... cum îl cheamă,
pe care toată lumea-l bagă-n seamă,
e-așa grozav, să fie comparat
cu MINE, care-s fiu de împărat!
O fi știind el patru limbi străine,
dar eu mă joc cu sabia mai bine,
și la crescut chiar nimeni nu mă-ntrece,
că eu cresc într-un an cât voi în zece.

Din spate, Baby-Cloanța, furioasă
că zmeul n-a văzut-o că-i frumoasă,
a început să strige: -Bine zici!
Asta nu-i școală pentru venetici;
alungă-l, Făt-Frumos, așa zic eu,
și o să-ți fiu prietenă mereu!

Ce zarvă a-nceput la clasa-ntâi...
Fetițele-au strigat la zmeu: -Rămâi!,
Cloanța i-a dat caietele pe jos,
Ileana l-a certat pe Făt-Frumos
și-n brambureala care s-a stârnit,
un pui mic de balaur, cam răcit,
a strănutat cu sete într-o doară
și i-a ieșit un pic de foc pe-o nară,
în păr la Cosânzeana s-a oprit
și a-nceput să ardă liniștit.
Și Făt-Frumos, și zmeul au sărit,
pe fată au salvat-o imediat
și toată clasa i-a aplaudat.
Fata le-a mulțumit, emoționată,
și le-a propus ca, pentru viața toată,
să fie ei, toți trei, nedespărțiți.

Ce-a fost mult mai târziu, cu toții știți...

De ce prietenia s-a stricat?
Eu, curioasă, m-am documentat
la Școala de Povești și am găsit
un vechi dosar uitat și prăfuit,
din care-am scos mai multe mărturii,
semnate de vreo treizeci de copii
care-au jurat că ar fi ascultat
cum Baby-Cloanța s-ar fi lăudat
că ea o să-i despartă pe cei trei.

Eu asta am aflat. Tu crezi ce vrei.

Concursul de talente

La Școala de Povești e zarvă mare,

elevii toți sunt foarte agitați,

căci le-a cerut Zâna învățătoare

s-arate la ce sunt ei talentați.

Au început cu Făt-Frumos, firește,

care-a adus un film ce-a demonstrat

că, într-un singur an, el poate crește

cât toți ceilalți în zece, garantat.

(Cam fără chef, toți l-au aplaudat.)

Un zmeu micuț, verzui și dolofan

s-a dus în curtea școlii, avântat,

și-a aruncat prin geam un buzdugan

ce singur în cuier s-a atârnat.

(„Ce tare!!” - toți colegii au strigat.)

Apoi, un mic balaur a-ncercat

să scuipe foc, dar nu prea i-a ieșit;

învățătoarea l-a îmbrățișat,

iar el s-a pus de-a dreptul pe bocit.

(Și Făt-Frumos, și zmeul au zâmbit...)

Un căpcăun mâncău și zăpăcit

a vrut și el s-arate la ce-i bun

și a-ncercat să-nghit-un cal vrăjit.

Toți ceilalți au sărit pe căpcăun,

cu greu l-au scos pe calul îngrozit,

iar calu-a nechezat și a fugit.

Când a ieșit în față preafrumoasa

Ileană, toți băieții au oftat

și-a hotărât, vrăjită, toată clasa

că darul ei e de neegalat.

Doar Baby-Cloanța s-a isterizat

și a strigat: -Ei da, ce mai vrăjeală!

Mare scofală să fii arătoasă...

Apoi a luat o sticlă cu cerneală

și i-a stropit cu ea pe toți din clasă.

(Zâna învățătoare, enervată,

i-a spus că va fi exmatriculată.)

Au mai urmat, pe rând, un spiriduș

ce-a arătat cum poate să dispară,

un iepure obez, tare ghiduș,

care-a mâncat trei cărți și o brățară,

o zână mică și strălucitoare,

care-a lansat steluțe din baghetă

și o țestoasă roz și foarte mare,

care s-a strecurat într-o pipetă.

Iar la sfârșit, Zâna învățătoare

i-a lăudat pe toți și le-a prezis:

-Va fi erou de basme fiecare

și veți avea un viitor de vis.

Tu, Baby-Cloanța, nu știu ce să zic...

Trebuie să te schimbi măcar un pic.

Înapoi la grădiniță

Fiindcă e călduț și soare,

ne-a dus doamna-nvățătoare

chiar la grădinița-n care

am fost eu, când eram mic.

Și mă bucur să vă zic:

doamnele educatoare

mi-au spus: -Vai, te-ai făcut mare,

ești școlar adevărat!

Și toți m-au invidiat.

N-am mai fost de-un an aici

și-acum toate îmi par mici, 

ca-ntr-o casă de pitici.

Am văzut pătuțul meu,

în care dormeam mereu;

dar măsuța bleu a mea

s-a stricat, nu mai era.

A, ia uite ce-am găsit:

ursul meu cu bot turtit

și cu ochi ca niște bani!

Am dormit cu el doi ani.

Oare care băiețel

doarme-acum în pat cu el?

O doamnă educatoare

m-a luat în sala mare,

să-mi arate pe-un perete

un desen cu doauă fete,

pe care eu l-am făcut

de 8 Martie trecut.

Dup-aceea ne-am jucat

cu copiii, și-am plecat.

Mi-a plăcut c-am fost aici,

printre copilașii mici -

a fost bine, și-am văzut

cât de mult am mai crescut.

Pentru tine

Mă cheamă Andrei. Salut!

Sunt acum destul de mare

și am fost anul trecut

în clasa pregătitoare.

Eu, la școală-n prima zi

m-am temut, nu spun că nu,

și-am să-ți povestesc, să știi,

ca să nu te temi și tu.

O să-ți placă, ai să vezi,

să înveți nu-i foarte greu

și poți mult să te distrezi,

exact cum am făcut eu.

Și-am să-ți spun secretul meu:

dacă vrei să fie-așa,

trebuie să-ntrebi mereu

când nu înțelegi ceva.

Deci, pentru că-mi place mie

să spun tot ce am făcut,

hai să-ți povestesc și ție

cum a fost anul trecut.

Baba-Cloanța și calul turnător

Într-un trecut nu prea îndepărtat,

în timp ce-mi beam cafeaua în balcon,

m-am pomenit primind un telefon

de la un personaj neașteptat:

-Alo! Sunt Baba-Cloanța. Te-am sunat

să îl reclam pe Făt-Frumos. S-aude?

(De-așa emoție, m-am așezat

pe un ghiveci cu pătlăgele crude.)

-Alo, m-auzi? Că nu prea am semnal.

Să-ți spun rapid ce m-a nemulțumit:

prințul și-a luat de vreo doi ani un cal

care pârăște cum n-am pomenit.

Uite, m-am apucat acum un an

să-mi fac salon de înfrumusețat,

ca să câștig și eu cinstit un ban,

că din povești mai mult m-am ruinat.

E drept, mi se cam pare c-am uitat
să-mi iau adeverințele chiar toate,
și pârâciosul ăla m-a turnat
că funcționez în ilegalitate.
Așa că într-o zi m-am pomenit
cu Făt-Frumos la mine în salon.
Eu îl întreb: „Ce vrei, de ce-ai venit?”
Și el, de colo: „Ai grijă la ton!
În codrul meu, să nu te porți urât!
Vreau să închizi pe loc afacerea.”
Mă mir și-acum că nu l-am strâns de gât -
în codrul LUI, auzi!! Așa ceva...
Mă rog, i-am spus și eu niște cuvinte,
iar fandositul s-a cam supărat
și, din greșeală, îmi aduc aminte,
peste picioare-o vază i-am scăpat.
Dar important e că s-a dus fițosul
la Zâna Bună și m-a reclamat
că eu în codru am „distrus frumosul”
și am „o fire de nesuportat”!
Ca să închei, că pierd de tot semnalul:
apucă-te să scrii cum poți mai bine
că amândoi - și Făt-Frumos, și calul -
și-au luat-o-n cap de tot, fără rușine,
că-i laudă scriitorimea toată
că-s mari eroi, și-s buni, și bla, bla, bla...
Și uite cum sunt eu persecutată!
Închid, că nu mai am minute. Pa!

Ce-i drept, povestea nu m-a prea mirat,
doar m-a surprins de cine-am fost sunată,
așa că am uitat-o imediat,
fiindcă eram și foarte ocupată.
Dar azi am vrut să scriu ceva ușor
și,-aflându-mă în criză de idei,
mi-am amintit de calul turnător
și Baba-Cloanța cu salonul ei...

Congresul Căpcăunilor

În Pădurea-ntunecată

este mare vânzoleală

de când a fost convocată

o-ntâlnire epocală:

căpcăuni din lumea toată

vin la o discuție

despre-o treabă delicată

de alimentație.

Când distinsa adunare

locul și l-a ocupat,

Căpcăunul Mare-Tare

se ridică, agitat,

face o prezență-n grabă

și-apoi spune: -Dragi amici,

hai să ne-apucăm de treabă!

Noi ne-am adunat aici

pentru că-n ultima vreme

am fost aprig reclamați

că stârnim prea mari probleme,

că-s prea mulți oameni mâncați.

Astfel, a luat ființă

o Comisie de-Anchetă

ce-a decis, în consecință,

să ne pună la dietă!

(Sincer, nu vă pot descrie

în cuvinte potrivite

urletele de mânie

care-au fost atunci stârnite...)

Însă Căpcăunul Mare,

așteptându-se la asta,

a urlat chiar și mai tare:
-Fraților, ajunge, basta!!!

Haideți să ne mai calmăm,

să dezbatem rațional,

să-ncercăm să abordăm

și aspectul medical:
trebuie să acceptăm

că suntem lacomi, știți bine,

prea mulți oameni consumăm,

deci prea multe proteine.

Recunosc că sunt gustoși,

da-i prea mare cantitatea

și am devenit burtoși,

ne paște obezitatea;

și mai sunt și alte rele -

diabet, hipertensiune...

Ca să ne ferim de ele,

Comisia ne propune

o alternativă nouă,

care sper c-o să vă placă:

paste integrale, ouă,

fructe și lapte de vacă.

(Iarăși nu vă pot cita

ce-au urlat auditorii,

căci v-aș traumatiza

și v-ar zgudui fiorii.)

Când s-a potolit mulțimea,

Căpcăunul Mare-Tare

a oftat: -Căpcăunimea

e acum la grea-ncercare -

ori ne punem pe dietă,

să mâncăm ce nu gândești,

ori Comisia de-Anchetă

ne cam zboară din povești.

......................................................

Ce-a mai fost nu prea contează,

dar finalul ăsta e:
căpcăunii populează

și acum poveștile.

Și mă simt cam obligată

doar ceva să vă mai spun:

dacă întâlniți vreodată

undeva vreun căpcăun,

eu aș zice să-ncercați

să v-ascundeți repejor -

n-ar fi bine să-l testați

dacă mai e carnivor.

DE CE?

A rămas nedezlegată

dispariția ciudată

a Comisiei de-Anchetă

care-a hotărât odată

căpcăunilor dietă...

Ceva despre Cenușăreasa

În Pădurea de Cleștar

zânele sunt în ședință

și se-ntreabă iar și iar

cum e, oare, cu putință

ca, după atâtea mii 

de morale înțelepte

din povești pentru copii, 

oamenii să nu se-ndrepte.

-Albă-ca-Zăpada, biata,

cât a pătimit degeaba,

iar invidia, șireata,

n-a pierit, își face treaba.

-Sau Pinocchio - poți spune

că n-a suferit din plin?

Și-acum ziceți voi, pe bune:

azi se minte mai puțin?

Văzând zânele că toate

lecțiile din povești

n-au dat roadele-așteptate,

s-au înfuriat: -Muncești

să le-arăți ce pot să facă

răutatea și minciuna

și-i faci pe eroi să treacă

numai prin năpaste-ntruna,

iar oamenii uită-ndat'

unde duc greșelile.

Gata, noi ne-am săturat -

închidem poveștile!

Când era zarva mai mare,

o zână s-a ridicat:

-Am primit azi o scrisoare

care m-a cam tulburat.

Ni se spune să luăm seamă

că-ntr-o casă, undeva,

o fetiță fără mamă

are-o viață tare grea:

mama vitreg-o urăște

și-are două fete rele -

fetița le slugărește.

Ce ne facem noi cu ele?

Dacă, duse de mânie, 

închidem poveștile,

bietei fete n-o să-i știe

nimeni supărările.

S-a făcut tăcere mare.

Apoi, Zâna Zânelor

a oftat: - Suntem datoare

să spunem povestea lor.

O sacrificăm pe fată,

în mizerie să crească,

dar cu inimă curată -

să nu știe să urască.

Apoi va primi răsplată

un prinț care s-o iubească.

Doar așa vor înțelege

oamenii povestea sa, 

văzând ce se va alege

de surori și mama rea,

care vor fi obligate

să-i suporte fericirea.

Iar prin relele-ndurate,

fata-și va juca menirea -

va fi înc-o eroină

care-și va lega de nume

suferința fără vină,

ca exemplu pentru lume.

Ne rămâne de găsit

un povestitor cu har,

să-i transmitem ce-am gândit

în Pădurea de Cleștar.