Cu noi (pentru Bya și Edi)

Marea noastră are gust de vară

semănată-n crucile de ploi

și de zbor din cochilii de seară.

Marea noastră are gust de noi.

Ne-a băut nisipul fără noapte

umbrele din pașii de-nceput

și-a lăsat în noi cireșe coapte

și pădure ruptă de trecut.

Munții noștri au miros de vineri

și de întâmplări cu licurici

care-au învățat să fie tineri

când aici sunt eu, și tu aici.

Ai fost întuneric, am fost rană,

iarbă nouă răsărim acum,

o bunică râde-ntr-o icoană

și în visul ei ne suntem DRUM.

În tine

Și te întorci în tine ca un soldat rănit

de-atâtea anotimpuri albastre de femeie,

ți s-a lipit de umeri tot somnul nedormit

în care miezul nopții a scormonit tranșee.

În mijlocul de suflet ți-a răsărit ceva

ca un adânc de munte cu sarea înghețată;

ai vrea să crezi că nimeni n-a mai iubit așa

și pentru nimeni vara n-a mai murit vreodată.

Ai pus cândva urechea pe sânul ei cel stâng

s-auzi cum trece timpul cu ore de femeie.

 Azi calendarul tace și orele te strâng,

și te întorci în tine ca-n ultima tranșee.

Pui de cer

Își cheamă iar copacii primăvara

cu degete uscate de-așteptare,

un mugur de cais, când vine seara,

tresare-n somn, visează că e floare.

În case mici cu gratii de mătase

cresc aripi pentru zborul nou de fluturi,

la colțul zării soarele miroase

a ghiocei treziți din așternuturi.

Un pui de cer se joacă în izvoare

și apa râde a copilărie,

în iarbă se ascund cu jale mare

cărări de iarnă părăsite-n vie.

E primăvară-n ochiul de fântână

și-n glasul mamei care face pâine,

zăpada se strecoară în țărână

sub fragii care se vor coace mâine.