O plăcintă cu bucluc

Cosânzeana s-a gândit să facă

o plăcintă bună, ca să-i placă

și lui Făt-Frumos. Deci l-a-ntrebat:

-Ce-ai dori să pun în aluat?

Făt-Frumos, foarte plăcut surprins,

a spus: -Vreau să-l faci cu lapte prins.

-Lapte prins? Vrei să mă duc în piață

după lapte, dis-de-dimineață?

Hai, gândește-te la altceva.

Prințul s-a gândit. Și-a spus: -Aș vrea

să pui în plăcintă ciocolată,

și promit să o mănânc pe toată!

S-a mirat Ileana: -Ia-o-ncet,

vrei cumva să faci vreun diabet?

Tot mâncând câte-o ciocolățică,

vezi că ai făcut ceva burtică;

vrei să nu mai poată calul tău

să zboare cu tine? Haide, zău...

Aș vrea să mănânci mai sănătos,

cere-mi altceva, te rog frumos.

Cam pleoștit, prințul s-a concentrat

și-a cerut: -Atunci, în aluat

poți să pui stafide și alune.

-Nu pot crede-așa ceva! Pe bune??

Dacă faci cumva vreo alergie,

o să-mi reproșeze lumea mie

și povestitorii o să scrie

că Ileana este mai ceva

decât Baba-Cloanța, nu-i așa?

Dintr-un personaj bun și naiv,

să ajung eroul negativ?

Speriat acum de-a binelea,

a spus Făt-Frumos: -Știi ce? Aș vrea

astă seară să nu mai gătești,

că nu-mi place să te obosești.

Ridicându-și sub breton sprânceana,

a spus foarte rece Cosânzeana:

-A, deci nu îți place cum gătesc...

Vorbele acestea mă rănesc.

-N-am vrut să spun asta, nu, nici gând!

Însă pur și simplu nu-s flămând -

s-a grăbit să zică Făt-Frumos.

Dar Ileana a-nțeles pe dos:

-A, deci nu ți-e foame, nu-i așa?

Poate ai mâncat altundeva...

-Vai, dar cum să fac așa ceva?!

Am prins un Balaur în Pădure

când tocmai se pregătea să fure...

-Lasă, că nu mă interesează!

Supărarea mea chiar nu contează?

După ce că ai venit târziu

(ce-ai făcut, chiar nici nu vreau să știu),

nici măcar nu ești politicos.

Și nu-i prima dată, Făt-Frumos!

Prințul, obosit, cu ochii goi

ca după cel mai cumplit război,

a-ngăimat pierdut: -Să facem pace!

Ce plăcintă faci, oricum îmi place.

Dar era deja mult prea târziu...

Iar Ileana a pufnit: -Da, știu -

vii de prin Pădure și mă pui

să gătesc! Mai pune-ți pofta-n cui!

Ce să-i mai fi spus bietul de el?

S-a urcat pe cal și-ncetinel

s-a dus în Pădure să găsească

vreun Balaur, să se războiască.

Supereroi politicoși

Azi, la ora de Vorbit Frumos,

Zâna a cerut ca fiecare

să spună ceva politicos.

S-a gândit puiul de lup Mardare

cinci secunde și a spus așa:

-Eu cred că Zâna învățătoare

e frumoasă cum e mama mea.

Zâna a zâmbit, înduioșată,

și-a zis: -Vai ce lucru minunat!

Însă Bebe-Cloanța, amuzată,

a pufnit în șoaptă: -Un ciudat!

Să-mi fi spus Mardare ăsta mie

că-s frumoasă eu ca maică-sa,

l-aș fi blestemat pe veșnicie,

l-aș fi transformat într-o chiftea.

Calul zburător s-a ridicat

și a spus, privind la Făt-Frumos:

-Ești cel mai grozav fiu de-mpărat,

ești deștept și foarte curajos.

A zâmbit iar Zâna-nvățătoare,

și iar Bebe-Cloanța a pufnit:

-Uite la mârțoaga zburătoare

cât de tare e la lingușit!

Netezindu-și cu lăbuța blana,

Iepuraș de Paște, rușinos,

a-ngăimat: -Ileana Cosânzeana

are părul cel mai mătăsos.

Cosânzeana s-a îmbujorat

și-a spus: -Vai, cât ești de drăgălaș!

Făt-Frumos, destul de iritat,

s-a uitat cam crunt la Iepuraș.

Bebe-Cloanța, bineînțeles,

s-a distrat: -Auzi și la blănos!

Tocmai pe blonduță și-a ales

s-o admire... Uau, ce mincinos!

Dar Bălăurel, supernervos,

a strigat, scuipând un jet de foc:

-Cloanțo, tu ai păr foarte hidos.

Și ești rea! Și nu îmi placi deloc!

S-a grăbit Zâna învățătoare

să îl mustre: -Nu-i deloc frumos

să spuneți vorbe supărătoare,

noi vrem să vorbim politicos.

Spre mirarea tuturor din clasă,

Bebe-Cloanța nu s-a enervat:

-Eu nu pot să fiu politicoasă,

că sunt fata Cloanței, ați uitat?

Asta este Școala de Povești,

nu vreun pension de domnișoare

unde-nveți cum să te sclifosești

și să plângi la orice supărare.

Deci lăsați-mă pe mine-n pace

să fiu rea, că de-aia-s Cotoroanță.

Și când cresc, vă place, nu vă place,

o să fiu în basme Babă-Cloanță.

Iar la ora de Vorbit Frumos

nici n-o să mai vin, vorbesc serios!

Legenda Zgripțuroiului rebel

 O Zgripțuroaică se plângea odată

unui Balaur că e disperată,

c-a apucat-o puiul ei cel mare

pe niște căi greșite foarte tare:

-Cât a fost mic, era chiar cumincior,

putea-nhăța un pui de om din zbor.

La patru luni, era supradotat,

pleca el singur, noaptea, la vânat

și când zbura puiuțul meu haihui,

trei sate tremurau de frica lui.

Țin minte c-a mâncat el, într-un an,

o turmă-ntreagă cu tot cu cioban.

-Pfuai! - s-a mirat Balaurul. Ce tare!

Am auzit și eu de întâmplare,

mi-a spus-o chiar atunci nu mai știu cine,

dar am crezut că-i vorba despre tine.

-Ei, uite, vezi? El a făcut isprava.

Odată, a terorizat dumbrava -

era flămând, umbla după mâncare

și-a prins vreo douăzeci de căprioare

-Cred c-ai fost tare mândr-atunci de el.

-Am fost! Dar s-a făcut mai măricel

și, nu știu... nu mai are-atât curaj...

Eu zic că-i vorba despre anturaj,

că l-am văzut acu' vreo săptămână

stând la taclale-n codru cu o Zână.

Ce i-o fi spus buimaca, nu se știe,

dar m-am trezit că-mi povestește MIE

de bunătate, de milostivire!...

Eah! parcă și-a ieșit complet din fire.

Iar ieri m-am speriat urât de tot -

mi-a spus așa: „Măi, mamă, nu mai pot

să mă ating de oameni și-animale,

vreau să mănânc doar fibre vegetale.”

Ei, spune tu! M-apuc-așa o teamă

că am greșit pe undeva, ca mamă...

Balaurul, înfiorat de tot,

s-a scărpinat în cap: -Eu nici nu pot

să mă gândesc că vreun copil de-al meu

ar lua-o-n halul ăsta teleleu.

Să știi că Zâna aia e de vină,

că astea au în cap numai lumină,

și milă, și tot felul de prostii

și strică mintea bieților copii.

Da' știi ceva? Ia să-l trimiți la mine,

să ți-l învăț eu tot ce știu mai bine

și într-o lună, două, ai să vezi,

ți-l fac un răulean de n-o să crezi.

De-a doua zi chiar, puiul milostiv

a fost supus unui curs intensiv

și i s-a interzis cu strășnicie

orice manifestare de-omenie.

Nu știu cum a crescut și cum mai este,

dar circulă prin Codru o poveste

despre un Zgripțuroi tare ciudat

care cică trăiește într-un sat,

păzește turmele de vaci și tauri

și-i apără pe oameni de balauri...

Lupul cu trei iezi

Mergând spre școală într-o bună zi,

s-a întâlnit pe drum Lupul Mardare

cu cei trei iezi simpatici și zglobii

ce-nvață în clasa pregătitoare.

Mardare, vorbăreț și avântat,

uitându-se cu-atenție la ei

cum țopăiau voioși, s-a cam mirat:

-Cum de umblați pe-aici voi, singurei?

Iedul cel mare i-a răspuns: -Ei, na!

De ce să nu umblăm, e drumul tău?

Mardare s-a mirat mai tare: -Da??

Dar voi n-ați auzit de Lupul Rău?

Al doilea ied, destul de-obrăznicuț,

a râs: -Lupul cel Rău? Ce glumă bună!

Am auzit că-i un cățel slăbuț

care se dă viteaz urlând la Lună.

-Hopa!! - a urlat Lupul. Iedule,

eu cred că nu știi despre ce vorbești!

Ia-ntreab-o tu pe mama ta de ce

se tem toți iezișorii din povești.

Iedul cel mai micuț și mai cuminte

i-a întrebat pe cei doi aiuriți:

-Are dreptate; voi nu țineți minte

de cine v-a spus mama să fugiți?

Cei doi și-au amintit. Și, dintr-odată,

au împietrit pe loc precum o stâncă,

privind la Lup cu gura larg căscată:

-Văleu! Să vezi că ăsta ne mănâncă!

Văzându-i așa mici și speriați,

Mardare s-a simțit cuprins de milă:

-Hai, nu vă temeți, n-o să fiți mâncați.

Oricum, sunteți slăbuți ca o feștilă,

și-apoi, mai suntem și colegi de școală.

Ca să vedeți c-am inimă miloasă,

vreau să vă-nvăț acum o socoteală:

când pleacă mama voastră de acasă,

să stabiliți cu ea ca, la sosire,

să cânte-un cântecel pe care-l știți

doar voi. Așa o să vă dea de știre, 

ca să nu fiți de nimeni păcăliți.

Așa m-a învățat mama pe mine

să fac atunci când eram mititel

și deschideam ușa pentru oricine.

De-aia v-am zis, să nu faceți la fel.

Iezii cei mari au șters-o pe aleea

spre școală, strigând: -Ăsta e nebun!

Dar iedul cel mai mic a prins ideea:

-Merci frumos! Chiar azi mamei îi spun.

Mardare a privit în urma lor,

mândru c-a fost atât de generos,

și a pornit spre școală-ncetișor,

bolborosind un cântecel voios.

Ce-a fost mult mai târziu, cu toții știm

și n-are rost să ne mai amintim...

Scrisoare pentru Iepuraș

Vine Paștele, ce bine!

Ce mă bucură pe mine

este că-s școlar și știu

Iepurașului să-i scriu.

Pân-acum, le tot spuneam

părinților ce-mi doream

și scriau ei scrisorica,

eu nu-nțelegeam nimica.

Și cred că anul trecut

ei n-au scris chiar tot ce-am vrut -

am cerut calculator,

și-am primit un peștișor.

Dar de-acum s-a isprăvit,

nu mai pot fi păcălit!

Am să scriu exact așa:

„Iepurașule, aș vrea

să-mi aduci calculator,

că-mi ajunge-un peștișor,

și mai vreau o bicicletă

și o pușcă. Și lunetă.

Știu că ești micuț și poate

îți par grele astea toate,

dar eu cred că, cine știe,

ai tu vreun fel de magie.

Dacă nu, îl rog pe tata

să te-ajute el, și gata.

De pe-acum îți mulțumesc

și să știi că te iubesc!”

Ca să fie toate clare,

am să scriu puțin mai mare,

și-am să pun lângă scrisoare

niște frunze de salată

proaspătă, bine spălată,

ca să-i fac o bucurie

Iepurașului, să știe

să mai vină și la anul.

Gata, ăsta este planul.

Vara Moșului

Moș Crăciun a hotărât

să meargă și el la mare.

-Bine, du-te, n-ai decât -

i-a spus Doamna, zâmbitoare.

-Cum? Mă lași?! - s-a cam mirat

el de-așa o acceptare.

-Sigur, mergi neapărat,

ție-ți place mult la soare...

Nefiind prea lămurit

dac-a fost o ironie,

Moș Crăciun s-a pregătit

de marea călătorie.

Renii s-au topit de râs

când l-au auzit ce vrea:

-Gândurile astea îs,

Moșule, cam tra-la-la.

Da, ne și imaginăm

cum ajungem noi la mare,

pe nisip s-aterizăm

cu sania zburătoare.

Ce spectacol reușit -

Moș Crăciun în toiul verii, 

în costumul îmblănit!

S-ar cruci și pompierii...

Spiridușii-au râs și ei

de s-a zgâlțâit banchiza:

-Înțelegem noi că vrei

să-ți fluture barba briza.

Dar ia spune, Moș Crăciun,

ți-ai luat costum de baie?

Sau îți pui paltonul bun,

să te aperi de văpaie?

Auzindu-i Moșul cum

se distrează toți grozav,

a cam renunțat la drum

și s-a prefăcut bolnav,

ca să poată să le spună

că nu știe ce-a vorbit.

A mai râs Polul vreo lună,

și apoi s-a potolit.

Anul a trecut încet,

dar, în vara următoare,

Doamna l-a-ntrebat discret:

-Să-ți rezerv bilet la mare?

Ce visează un școlar

Pentru prima oară-n viață

am fost vesel c-a sunat

ceasul meu de dimineață.

Pfuai, urât am mai visat!

Parcă noi eram în clasă

și-a intrat o vrăjitoare

pe o mătură stufoasă,

și-a-nceput să țipe tare:

-Cine nu știe cât face

douășcinci plus patrușdoi,

îl mănânc! Ah, cât îmi place

să înghit copii ca voi!

Și ne-a dat câte-o hârtie

și un pix care scria

numai numărul „o mie”,

și noi toți am scris așa.

Vrăjitoarea, bucuroasă,

a zis: -Nu știți s-adunați!

Sunteți cea mai slabă clasă

și veți fi pe loc mâncați.

Eu, plângând, m-am ridicat

și-am zis: -Doamna vrăjitoare,

noi asta n-am învățat

în clasa pregătitoare.

Ea atunci s-a enervat

și-a țipat: -Ia fii atent -

pentru azi, toți ați luat

câte-un Insuficient!

A-nceput întreaga clasă

să o roage să ne ierte.

Cum să mergem noi acasă

cu-așa notă, să ne certe?!

Ea, din mătura stufoasă

a făcut un pix și-a scris,

chiar lângă intrarea-n clasă:
„Vă mănânc, cum am promis!”

Noi ne-am pus mâinile-n cap,

pe sub bănci ne-am pitulat,

sub cuier și prin dulap,

și-apoi... ceasul a sunat.

Pfuai, urât am mai visat!

Ceasul fără ore

Noapte sfântă, noapte cu lumină -

ceasul fără ore a vestit

Învierea celui fără vină,

care peste moarte a pășit.

Lumânări se-aprind, surori de cruce,

iar creștinii gândul și-l trimit

lângă piatra sfântă care duce

către viața fără de sfârșit.

Mâini se-ntind sfioase, ca să țină

candela aprinsă dintr-un vis.

Noapte sfântă, noapte cu lumină -

întunericul a fost închis.

O durere de măsea...

Iepuraș de Paște s-a trezit

că îl doare groaznic o măsea

și mai mulți colegi s-au oferit

să-l învețe ei câte ceva.

-Leagă-te c-o sfoară de măsea -

i-a spus vesel Calul Zburător -

și prinzi sfoara de copita mea,

iar când eu o să încep să zbor,

zboară și măseaua, garantat.

Când a auzit așa ceva,

Iepurașul s-a înfiorat:

-Fugi încolo, tu, cu sfoara ta!

S-a aprins Bălăurel pe loc:

-Ia deschide gura mare, mare,

să-ți dau pe măsea un pic de foc.

Dac-o ard, să vezi că nu mai doare.

La așa ofertă... arzătoare,

Iepurașul s-a îngălbenit

și-a strigat nervos: -Ce, ți se pare

că n-am minte și-am înnebunit??

Făt-Frumos, milos cum e mereu,

a strigat: -Ascultă, nu-i pricină;

ascut sabia și ți-o scot eu,

am s-o tai direct din rădăcină.

-Cum să tai măseaua ca bostanul? -

s-a amestecat puiul de Zmeu.

Am să-i cer lui tata buzduganul

și să vezi ce repede-o scot eu!

Iepurașul s-a-nverzit de tot

auzind ce au de gând să-i facă.

-N-asculta, ei doar atâta pot

și mai bine-ar fi să mai și tacă -

a zis Cosânzeana-ncetinel.

După ore, ai să vii la mine

și-am să-ți fac un ceai de mușețel,

și-ți promit că o să-ți treacă, bine?

Bietul Iepuraș s-a liniștit,

acceptând îndată stratagema.

Însă Bebe-Cloanța s-a gândit

să rezolve-n felul ei problema:

cu un zâmbet foarte... drăgălaș,

a făcut o Vrajă de Schimbare

și l-a transformat pe Iepuraș

într-o râmă roz, cu trei picioare.

-Ce? - s-a rățoit ea către clasă.

Știți că am probleme cu Schimbarea.

N-o fi râma asta prea frumoasă,

dar nu că-i haioasă Transformarea?

Și ideea-i alta: uite-așa

am salvat blănosul ăsta mic -

râmele nu au nicio măsea,

deci acum nu-l mai doare nimic.

„Școală fără școală”

În săptămâna „Școală fără școală”,

la clasa-ntâi e mare vânzoleală,

căci vor veni, după pauza mare,

școlarii din clasa pregătitoare.

Zâna învățătoare-a pregătit

un tort imens și nemaipomenit,

toate fetițele-au adus și ele

bomboane, prăjituri și caramele

și chiar și Bebe-Cloanța a venit

cu suc de măr și-un pui foarte prăjit,

iar băiețeii toți s-au ocupat

de curățenie și decorat.

În fine, după pauza de masă

s-a deschis ușa și-au intrat în clasă,

timizi, micuții din pregătitoare:

Scufița Roșie, cu un coș mare

plin cu plăcinte și prăjiturele;

în urma ei, zvârlind firmiturele,

Hansel și Gretel, cam dezorientați;

trei iezi, sărind întruna agitați;

Mica Sirenă, dusă-ntr-un borcan

de-un puști zurliu, pe nume Peter Pan;

iar la sfârșit, grozav de mititei,

șapte pitici voioși și rotofei.

Văzându-i, Cosânzeana a sărit:

-Dar Albă-ca Zăpada n-a venit?

Un piticuț cu voce plângăcioasă

a spus: -A-nchis-o maștera în casă

și cred că nu-i mai dă voie la școală.

Iar Cloanța a pufnit: -Mare scofală!

Flămând și pofticios, lupul Mardare

s-a avântat spre ușă, strigând tare:

-Scufițo, ce-ai în coșul ăsta mare?

Fata i-a spus: -Plăcinte. Vrei și tu?

Mardare-a țopăit: -Da' cum să nu?!

Și, dacă mi le dai pe toate mie,

mă jur să-ți fiu prieten pe vecie!

Apoi, văzându-i pe cei trei ieduți,

lupu-a strâmbat din nas: -Hm... cam slăbuți...

Iedul cel mai cuminte și-a dat seama

ce vrea, și-a zis: -Vezi că te spun lu' mama!

În timpul ăsta, micul Căpcăun

s-a repezit la tort ca un taifun

și s-a răstit la toți ceilalți din clasă:

-Să nu v-apropiați cumva de masă!

Hansel și Gretel s-au apropiat,

iar Căpcăunul i-a privit mirat:

-Voi poate nu m-ați auzit prea bine -

când pap, să nu veniți pe lângă mine!

Dacă vreți tort, duceți-vă-n zăvoi,

e o căsuț-acolo pentru voi...

Micuțul Peter Pan, cam șmecheraș,

s-a așezat chiar lângă Iepuraș

și l-a-ntrebat: -Nu vrei să vii cu mine

într-un tărâm pentru copii ca tine?

Dar Iepuraș de Paște, îngrozit,

i-a spus: -Tu crezi că eu n-am auzit

de țara aia-n care duci copii?

Ia fugi de-aici, că te pârăsc, să știi!

Copiii s-au distrat nestingheriți,

s-au îndopat cu dulciuri, au vorbit,

și ar fi fost cu toții mulțumiți,

dar Bebe-Cloanța s-a cam plictisit

și s-a gândit să ia borcanu-n care

plutea Sirena și să-l verse-n clasă.

Atunci, Sirenei i-au crescut picioare

și a-nceput să fugă, sperioasă,

și s-a refugiat, plângând întruna,

direct în banca lupului Mardare,

care, înfometat ca-ntotdeauna,

a vrut să o transforme în gustare.

Învățătoarea a sărit îndată

și-a pus-o iarăși în borcanul său,

iar pentru fapta lui necugetată,

a devenit Mardare „Lupul Rău”.

Cât despre Bebe-Cloanța, ce să zic...

eu, ca povestitor, am luat aminte

că niciodată, nimeni și nimic

n-ar transforma-o-ntr-un copil cuminte.

Reformă la Ministerul Basmelor

Zâna-nvățătoare într-o zi

a intrat în clasă tulburată,

și-a dres glasul și a spus: -Copii,

ieri, Zâna Ministru-a fost schimbată

și-acum, Ministerul Basmelor

e condus de Spiridușul Zboc,

care le-a transmis școlarilor

niște noutăți. Vă rog, luați loc

și să ascultați fără foială

ce s-a hotărât pentru-acest an:

1. Toți elevii pot veni la școală

fără cărți și chiar fără ghiozdan.

A pufnit în râs întreaga clasă

și-a zis Zmeul: -Ha, ce glumă bună!

Însă-nvățătoarea, serioasă,

a urmat: -2. Pe vreme de furtună

toți vor scrie câte-o poezie

despre tunete sau despre ploaie.

-Dar eu n-am talent, fir-ar să fie! -

a strigat un pui de Ghionoaie.

Zâna, tot mai palidă la față,

a continuat: -3. Când este soare,

toți elevii, dis-de-dimineață,

vor mânca gem de cireșe-amare.

Iepuraș de Paște, supărat,

a zis: -Mama mea nu face gem,

dimineața-mi dă morcov pasat.

Ce mă fac? Îmi vine să mă tem!

Zâna și-a șters fruntea și-a urmat:

-4. Toți elevii trebuie să știe

că, dac-un profesor i-a certat,

pot să-l tortureze prin magie.

S-a făcut tăcere mare-n clasă,

a tăcut și Zâna-nvățătoare.

Numai Bebe-Cloanța, bucuroasă,

a strigat din spate: -Supertare!!!

Adunându-și ultima suflare,

Zâna a-ncheiat: -5. Școala va fi

numai pentru joc și relaxare.

TEMELE NU SUNT PENTRU COPII.

Superfericită, Bebe-Cloanța

a sărit pe bancă: -Vă dați seama?

O să fie școala ca vacanța!!

Trebuie s-o sun urgent pe mama...

Dar Bălăurel, cam speriat,

a zis: -Tata sigur n-o să vrea

să vin eu aici pentru jucat,

și la școală n-o să mă mai dea.

Făt-Frumos s-a avântat: -Eu zic

că asta-i așa, o păcăleală.

Dacă n-ai de învățat nimic,

de ce să se mai numească „școală”??

Și discuțiile-au continuat

și au devenit tot mai fierbinți,

iar a doua zi s-au prezentat

la Ministru sute de părinți,

să-l facă să schimbe ordonanța.

Și, spre uluirea tuturor,

cea mai dură a fost... Baba-Cloanța,

rolul ei fiind hotărâtor.

L-a luat pe Spiridușul Zboc

de-o ureche și i-a spus așa:

-Fii atent, că nu glumesc deloc!

Eu vreau să învețe fiică-mea!

Toată ziua bântui prin povești,

mă spetesc, să meargă ea la școală,

iar tu, spiriduș năuc ce ești,

te ții numai de pălăvrăgeală.

I-a mai spus și alte lucruri, care

nu pot fi cu niciun chip citate...

Sigur e că-n ziua următoare

ordinele au fost anulate

și la școal-a fost școală din nou.

Bebe-Cloanța, foarte indignată,

chiar a plâns: -Ministru-a fost erou!

Și-a rămas pe veci neconsolată.

Ecologiștii

Într-o zi, s-a discutat în clasă

o problemă foarte serioasă:

-Dragi copii, să-mi spună, cine știe,

ce poate-nsemna ECOLOGIE.

S-au privit școlarii cam ciudat;

doar Bălăurel s-a bucurat:
-Știu eu, știu eu! La ecologie 

învățăm ce-nseamnă o câmpie,

ce sunt munții și oceanele,

cum se cheamă toate țările.

Toată clasa s-a mirat de el:
-Uau, da' ce le știi, Bălăurel!

Iar Bălăurel, modest deloc,

a scuipat pe nas un pic de foc.

Zâna-nvățătoare a zâmbit:

-E foarte frumos ce-ai povestit,

însă toate astea, cum se știe,

se învață la geografie.

Cu ecologia-i altceva -

mai pe scurt, ne-nvață-a proteja

mediul nostru înconjurător:

păsări, animale, munți, izvor,

aerul curat și apa pură

și tot ce se află în natură.

-Ce înseamnă „proteja”, adică? -

a-ntrebat o Zgripțuroaică mică.

-Asta-nseamnă „a le apăra”.

-Dar ce, le atacă cineva?? -

a sărit din bancă Făt-Frumos

cu mâna pe spadă, furios.

Vreau să știu cine-i dușmanul care

îndrăznește-a ataca izvoare!

Apoi, s-a gândit și s-a mirat:
-Cum poate-un izvor fi „atacat”?!

Zâna a zâmbit din nou: -Copii,

dac-arunci în apă murdării,

înseamnă c-ai „atacat” natura.

Făt-Frumos a deschis iarăși gura,

însă i-a luat-o înainte

Cosânzeana: -Cine n-are minte

și distruge apa din izvoare?

A privit-o Zâna-nvățătoare

și-a șoptit: -Ființa omenească

face asta, fără să gândească.

Au rămas toți cu gura căscată.

Bebe-Cloanța, foarte enervată,

și-a trântit caietele pe jos:

-Și mai spuneți voi că nu-i frumos

ce fac eu! Dar m-ați văzut voi, oare,

aruncând gunoaie prin izvoare??

Puiul mititel de căpcăun

a sărit voios: -Eu vă propun:

când vedeți vreun om pe la izvor,

mă chemați pe mine repejor

și promit c-o să-l mănânc pe loc!

Zâna s-a speriat: -Ăsta nu-i joc!

Nu care cumva să vă gândiți

s-atacați oameni și să-i răniți!

Datoria noastră mare este

să fim personaje de poveste

și să le-arătăm copiilor

cât de bună-i apa de izvor,

ce frumoase sunt pădurile,

păsările și-animalele.

Au căzut pe gânduri toți din clasă.

Numai Bebe-Cloanța, furioasă,

a bodogănit pân-a sunat:

-Niciodată EU n-am atacat

nici pădurea, nici izvoarele.

Și atunci mă-ntreb și eu: de ce

oamenii trăiesc făcând așa,

dar eu la purtare-am notă rea?!

Prima oră de vrăjitorie

La prima oră de vrăjitorie,

Zâna învățătoare-a vrut să știe

cine e priceput la Transformare.

S-a ridicat un iepure-n picioare

și-a zis peltic: -Eu pot sschimba, de mic,

un molcov foalte male în nimic.

Zâna a râs și-a spus: -Eu vreau așa:

să transformați ceva în altceva.

-Aaa... - s-au mirat școlarii, dându-și coate,

iar Bebe-Cloanța,-n banca ei din spate,

s-a repezit: -Eu! Eu sunt cea mai tare,

pot face orice fel de transformare!

Și, până s-o oprească cineva,

a scos bagheta, a-nvârtit din ea,

a mormăit ceva, a zis: „Un', doi!”

și-a ațintit bagheta spre Broscoi.

Sub ochii tuturor, plini de mirare,

Broscoiul s-a umflat grozav de tare

și-a luat rapid o formă de căldare.

Doar că, nu știu de ce, dar transformarea

n-a fost chiar... bună. Și-a rămas căldarea

cu doi ochi mari și o lăbuță moale

și a-nceput s-orăcăie cu jale.

S-a zguduit de râs întreaga clasă,

iar Zâna-nvățătoare, cam nervoasă,

a scos bagheta și-a făcut s-apară

din nou Broscoiul. Și-a zis: -Nu-i ușoară

această vrajă, deci să nu-ncercați

s-o faceți, până când n-o învățați.

Dar Bebe-Cloanța nu se mai putea

opri, fiindcă prea bine se distra -

a fluturat bagheta, bucuroasă,

direct spre Rita, broasca roz țestoasă,

și-n veselia tuturor din clasă

a transformat-o într-o pălărie.

Dar iar a dat-o-n bară la magie,

așa că pălăria a rămas

cu trei picioare și un vârf de nas.

De-a dreptul iritată,-nvățătoarea

a reparat și-acum rapid eroarea

și-a apărut din nou, nevătămată,

țestoasa, tremurând înspăimântată.

-V-am spus - s-a rățoit învățătoarea -

că nu-i deloc ușoară Transformarea!

Tu, Bebe-Cloanța, fiindc-ai încercat,

un Bine pentru astăzi ai luat.

Dar, pentru c-ai fost neascultătoare

și-ai fi putut să faci o poznă mare,

am să-ți scad două puncte la purtare.

Cloanța cea mică n-a mai apucat

să riposteze, fiindcă a sunat.

Dar, imediat ce Zâna a plecat,

a continuat să „exerseze”-n clasă.

Așa că-n acea zi s-au dus acasă

Bălăurel, schimbat într-un breloc

care se legăna și scuipa foc,

un spiriduș schimbat în colivie

cu gratii alb cu roșu și tichie

și Calul zburător schimbat în masă

cu aripi, coadă și o coamă deasă.

Isprava asta i-a adus, se pare,

încă trei puncte minus la purtare

lui Bebe-Cloanța, care-a declarat:

-Ei, na! Știu că măcar am încercat.

Ședință cu părinții

La clasa-ntâi e mare forfoteală,

căci a decis Zâna învățătoare

să vină toți școlarii azi la școală

cu mama sau cu tata fiecare.

Când toți s-au adunat, Zâna a zis:

-Întâi de toate, bine ați venit!

V-am invitat să discutăm deschis

niște probleme care s-au ivit.

Părinții s-au foit, neliniștiți,

uitându-se atent la-nvățătoare,

care-a continuat: -Aș vrea să știți

c-avem niște chestiuni disciplinare.

Am să încep cu cea mai uimitoare:
de vreo cinci ori, l-am prins pe Făt-Frumos

când o trăgea de păr pe Cosânzeana!

Împărăteasa a privit nervos

spre fiul ei, și-a ridicat sprânceana:

-Nu m-așteptam la asta, Făt-Frumos,

iertare vreau să-ți ceri numaidecât!

Băiatul a lăsat nasul în jos

și s-a îmbujorat până pe gât.

Zâna a continuat: -Acum trei zile

Bălăurel și-a rupt patru caiete

și a dat foc la un morman de file,

ca să le sperie puțin pe fete.

Doamna Balaur s-a uitat în sus

și a pufnit pe nas un nor de fum:

-Nici nu mai știu de câte ori ți-am spus

să nu te joci cu focul de pe-acum!

Când o s-audă asta taică-tu...

Bălăurel s-a speriat pe loc:
-Mămico, să nu-i spui, te rog să nu!

Îți jur că nu mai scuip vreodată foc!

În spate, Bebe-Cloanța a pufnit

în râs și a strigat: -Ba da! Să știe

și taică-tu cât ești de aiurit

și că mi-ai ars caietele și mie.

Cam iritată, Zâna-nvățătoare

a zis: -Aș vrea acum s-analizăm

o altă treabă, cea mai arzătoare

pe care trebuie s-o discutăm:

aproape-n fiecare zi primesc,

referitor la Bebe-Cloanța noastră,

plângeri care, spun drept, mă uluiesc.

Odată, s-a urcat pe o fereastră

și i-a stropit pe ceilalți cu cerneală;

s-a cocoțat pe ușă altă dată

și-a spus că asta-i cea mai proastă școală

și Cosânzeana-i cea mai proastă fată.

Ieri, pe Bălăurel l-a strâns de nas

și l-a făcut să scoată fum pe gură;

pe Zmeu l-a înțepat cu un compas

și i-a turnat în ghiozdănel cianură.

Pe Iepuraș de Paște l-a luat

de urechiușe și l-a târâit

prin toată clasa, până a sunat;

pe Calul zburător l-a-nvinețit

dându-i cu mătura peste picioare.

Iar azi, la ora de vrăjitorie,

a transformat Broscoiu-ntr-o căldare

și pe Țestoasă într-o pălărie.

Părinții celor astfel torturați

priveau spre Bebe-Cloanța mânioși.

Dar Baba-Cloanța a strigat: -Ia stați!

De când sunt n-am văzut așa fițoși.

Vă lăudați c-aveți supereroi,

da' toți se tem de fata asta mică??

Ia luați-vi-i acasă lângă voi,

să nu-i supere nimeni, va să zică.

Voi ați uitat de ce i-ați dat la școală?

În loc să lupți, tu stai și te bocești...

Cu-așa „eroi” de mare fandoseală,

ce-o să se mai întâmple prin povești?

Văzând că Bebe-Cloanța se strica

de râs, i-a spus: -Te-așteapt-o chelfăneală!

Mai stai și tu cuminte-n banca ta,

că n-am chef să mă cheme iar la școală.

Apoi, pe mătură a-ncălecat

și a zburat pe geam. În urma ei,

ceilalți părinți în minte și-au jurat

să-i creasc-un pic mai dur pe prichindei...