La balul acesta se-adună ninsori
cu mantii albastre de noapte polară,
arcușuri de gheață se sparg pe viori –
e balul de țurțuri în haine de seară.
Pe măști se așterne un secol de ger
s-acopere guri sărutate de ceață,
amanții îngroapă în ei câte-un cer
cu zâmbete arse cusute pe față.
La capătul scării e iarna de-apoi
și muzica albă aleargă pe stradă
și iarna dansează cu umerii goi
și-n pântece poartă iubiri de zăpadă.
În sala cea mare plecările ning
cu lacăte puse pe clopotul verii,
pe lame de gheață săruturi se sting –
în sala cea mare e balul tăcerii.
