Este seară și e pace
în căsuță la bunica,
în cuptor un măr se coace
și sub pat toarce pisica.
Bunicuța se-odihnește,
bea un ceai de tei cu miere
și strănută, și tușește.
A răcit. Ce neplăcere...
Cineva în ușă bate;
sare de sub pat pisica.
-Cine-o fi așa, pe noapte? -
se miră, tușind, bunica.
Lipa-lip, merge spre ușă
și-o deschide, curioasă.
-Bine te-am găsit, mătușă,
bucuros că ești acasă!
Bătrânica-și potrivește
ochelarii. Și ce vede?
Drept în ochii ei privește
un lup sur. Vă vine-a crede??
-Cu ce treburi pe la mine
așa noaptea, măi băiete?
-Stai că-ți spun. Dar n-ar fi bine
să vorbim mai pe-ndelete?
Cu cei șapte ani de-acasă,
bunicuța îl invită
și-i face un loc la masă.
-N-am gătit, că-s cam răcită,
dar te pot servi îndată
cu un ceai de tei cu miere
și-un fursec cu ciocolată.
-Aș mânca chiar cu plăcere!
Toropit de ceai fierbinte
și de statul lângă sobă,
lupul a căscat, cuminte,
căpătând și chef de vorbă.
A aflat, astfel, bunica
despre cum s-a întâlnit
lupul sur cu nepoțica,
ce-au făcut și ce-au vorbit.
-Și-uite-așa, dragă mătușă,
am aflat eu unde stai.
Dar, când ți-am bătut la ușă,
n-am gândit c-aș vrea un ceai...
Acum nu mai am putere
și nici chef să te înghit.
Fă-mi, mai bine, o plăcere:
dă-mi un pat, că-s obosit.
Bătrânica-i pregătește
un pat cald lângă sobiță,
apoi șade bătrânește
s-o aștepte pe Scufiță.
Când aceasta se ivește
(târziu, căci s-a rătăcit),
bunicuța împletește,
lupul doarme liniștit.
Se cam miră nepoțica
de asemenea mister.
-Poți să crezi? - râde bunica -
i-am dat ceai cu somnifer!!
Chiar atunci bate la ușă
vânătorul, speriat:
-Am crezut, dragă mătușă,
că un lup te-a atacat.
L-am văzut venind încoace
și-am pornit pe urma lui.
Unde este și ce face?
Las' că-i pun eu blana-n cui!
-Nu te speria, nu-i cazul,
doarme ca un pruncușor;
doar atâta e necazul:
sforăie ca un tractor.
Tot gândind la întâmplare,
se distreaz-acum toți trei
că pe lupul rău și mare
l-a învins un... ceai de tei.
Vânătoru-l ia de coadă
și-n pădure îl târăște.
-Nu-l împușc, îl las să vadă:
lăcomia se plătește.
Amețit de somnifere
și prin pietre-așa târât,
tras de coadă cu putere,
lupul... a visat urât:
se făcea că-ntr-o căsuță
mirosind a mere coapte
a-nghițit o bunicuță,
într-un ceas târziu de noapte.
Bunicuța era mică
pentru foamea lui cea rea,
dar noroc cu-o nepoțică -
a mâncat-o și pe ea.
Bucuros a fost o clipă,
dar norocul s-a sfârșit
când a apărut, în pripă,
vânătorul. C-un cuțit!!!
Și-atunci... lupul s-a trezit.
S-a uitat în jur îndată,
buimăcit și-nfricoșat,
și-a șters fruntea transpirată:
-Aoleu, ce-am mai visat!
Tot cu gândul la Scufița
și la coșul cu mâncare,
și-a luat iute tălpășița,
s-a pierdut în codrul mare.
***
Ce-a făcut el mai departe
nimeni nu a mai aflat.
Dar a apărut o carte
despre visul lui ciudat.
S-a-ntâmplat că-n timpu-n care
în pădure el dormea,
chiar alături, pe cărare,
un povestitor trecea
și l-a auzit, se pare,
cum țipa prin somn, uimit.
Și-uite-așa, din întâmplare,
o poveste s-a ivit...
