ANA - 18

 

E vremea ta, copilule, să zbori,

să scoți în lesă timpul la plimbare,

să-ți fie stele și să-ți fie soare,

să vezi lumina dincolo de nori.

 

Înfige-ți aripile-n cer curat,

fii pescăruș – în tine crește viața –

clătește-te de noapte dimineața

și iartă frigul care te-a iernat.

 

Stau visuri somnoroase-n cartea ta,

trezește-le și-agață-le de zmeie,

nu-ți pune-n suflet ușă fără cheie.

Strecoară lumea-n palma ta și bea!

Toamnă oarbă

 

În livadă, cerul s-a închis,

ochii au băut un fel de noapte

și în casa visului din vis

stă pe foc ibricul fără lapte.

 

Nucii dau din crengi și spun ceva –

 nici gutuii nu-nțeleg, nici prunii –

a căzut în frunze vreme rea

și mănâncă marginile lunii.

 

Ploaie multă lângă rădăcini,

nu-i în lume sete s-o mai soarbă,

ceața paște miezul din lumini

peste miezul toamnei. Toamnă oarbă.

Talpa ta trecând pe drum

 

   

Cât am mai vrut, cât aș mai vrea

să mă prefac în talpa ta,

să merg prin iarbă ca și cum

aș fi călcâiul tău pe drum,

și degetele cositori

să taie moartea de pe flori,

s-o pun pe foc și s-o fac scrum

eu, talpa ta trecând pe drum.

 

Când încă învățam să cad,

am nins odată până-n iad,

am nins cu mine înghiocat

în haine multe de păcat.

Pe gura iadului am stat

și gura mea s-a înnoptat,

de-aripa focului m-am prins

și aripile mi s-au stins.

 

Cât am mai vrut, cât aș mai vrea

să fiu în noapte talpa ta

și în călcâiul tău să ning,

să nu mă dor, să nu mă sting,

și degetele cositori

să taie moartea de pe flori,

s-o pun pe foc și s-o fac scrum

eu, talpa ta trecând pe drum.

Să-ți scrie

Adoarme lumina pe guri de fântâni

când ceasu-i albastru în inima lunii,

trec umbrele Evei cu șerpii sub sâni

și-n liniștea apei e umbra furtunii.

 

Pe plaja pustie mai vine vreun val

cu alge și scoici și secundele stoarse

de timpul devreme căzut de pe cal

în ziua aceea cu orele-ntoarse.

 

Toți îngerii verii și-au pus aripi noi

pe rănile arse de-atâta plecare,

să-ți scrie sub piele, să-ți scrie că-n voi

mai merg două rânduri de pași către mare.

Cu noi (pentru Bya și Edi)

Marea noastră are gust de vară

semănată-n crucile de ploi

și de zbor din cochilii de seară.

Marea noastră are gust de noi.

Ne-a băut nisipul fără noapte

umbrele din pașii de-nceput

și-a lăsat în noi cireșe coapte

și pădure ruptă de trecut.

Munții noștri au miros de vineri

și de întâmplări cu licurici

care-au învățat să fie tineri

când aici sunt eu, și tu aici.

Ai fost întuneric, am fost rană,

iarbă nouă răsărim acum,

o bunică râde-ntr-o icoană

și în visul ei ne suntem DRUM.

În tine

Și te întorci în tine ca un soldat rănit

de-atâtea anotimpuri albastre de femeie,

ți s-a lipit de umeri tot somnul nedormit

în care miezul nopții a scormonit tranșee.

În mijlocul de suflet ți-a răsărit ceva

ca un adânc de munte cu sarea înghețată;

ai vrea să crezi că nimeni n-a mai iubit așa

și pentru nimeni vara n-a mai murit vreodată.

Ai pus cândva urechea pe sânul ei cel stâng

s-auzi cum trece timpul cu ore de femeie.

 Azi calendarul tace și orele te strâng,

și te întorci în tine ca-n ultima tranșee.

Pui de cer

Își cheamă iar copacii primăvara

cu degete uscate de-așteptare,

un mugur de cais, când vine seara,

tresare-n somn, visează că e floare.

În case mici cu gratii de mătase

cresc aripi pentru zborul nou de fluturi,

la colțul zării soarele miroase

a ghiocei treziți din așternuturi.

Un pui de cer se joacă în izvoare

și apa râde a copilărie,

în iarbă se ascund cu jale mare

cărări de iarnă părăsite-n vie.

E primăvară-n ochiul de fântână

și-n glasul mamei care face pâine,

zăpada se strecoară în țărână

sub fragii care se vor coace mâine.

Iubiri de zăpadă

La balul acesta se-adună ninsori

cu mantii albastre de noapte polară,

arcușuri de gheață se sparg pe viori –

e balul de țurțuri în haine de seară.

Pe măști se așterne un secol de ger

s-acopere guri sărutate de ceață,

amanții îngroapă în ei câte-un cer

cu zâmbete arse cusute pe față.

La capătul scării e iarna de-apoi

și muzica albă aleargă pe stradă

și iarna dansează cu umerii goi

și-n pântece poartă iubiri de zăpadă.

În sala cea mare plecările ning

cu lacăte puse pe clopotul verii,

pe lame de gheață săruturi se sting –

în sala cea mare e balul tăcerii.

Fată de viscol

Fată de viscol în suflet de munte

vine cu iarna, zăpezile-i bea,

lupii o cheamă, îi scurmă în frunte

până se face lupoaică și ea.

Degete albe cu gust de pădure

scutură cerul și-l trag pe pământ,

caii ninsorii aleargă să fure

iepe fecioare din hamuri de vânt.

Norii se-aruncă nebuni în izvoare,

apele pleacă-n adâncuri și tac,

timpul îngheață pe drumul spre zare

și se preface-n inel de copac.

Clopotul lumii mai bate o dată,

vântul adoarme în pacea de-acum,

trece un munte prin suflet de fată,

fată de viscol, uitare de drum.

Și ce toamnă ești, iubito

Și ce toamnă ești, iubito,

când te vor atâtea ploi

și-ți trec râuri printre gene

să ne bea pe amândoi.

Ce lunatici cresc în tine

pui însingurați de lup

când ți-e sufletul aripă

de albină fără stup.

M-ai legat la ochi cu ceață,

mi-ai pus lanțuri îngerești

să nu văd în tine ploaia,

să nu văd ce toamnă ești.

Și prin apele-nserate

care ți se plimbă-n trup,

nu auzi nici tu, iubito,

cum mă urlă pui de lup…

Liniște

Ninge peste lume ca de sărbătoare,

ca de liturghie ninge până-n noi,

se ascunde raiul în așa ninsoare,

parcă ne-ar da cerul morții înapoi.

Sfinții stau pe dealuri, prinși în rădăcină,

și în loc de aripi, ramuri le-au crescut,

în icoane albe s-a făcut lumină,

de zăpezi fântâna iernii s-a umplut.

Se trezește noaptea, liniștea-i albastră,

clopotul adoarme lângă clopotar,

omul de zăpadă crește sub fereastră

și se stinge focul între ochi de jar.

Mai pune-ți un suflet

Trec păsări de iarnă spre marginea serii,

cruci negre cu aripi înfipte în cer,

nu vor să se-așeze, pământu-i stingher,

nu știe să-și vindece umbrele verii.

Livada scrâșnește din dinții de gheață,

visează că sfinții copacilor cad,

în case Crăciunul mai doarme sub brad,

copiii au urme de îngeri pe față.

Se-aude ninsoarea târzie cum vine,

cum bate la ușă, deschide-i acum,

mai pune-ți o haină, mai pune-ți un drum,

mai pune-ți un suflet și ia-mă cu tine.