Ninge mult, cum parcă n-a mai nins
în adâncul lumii niciodată,
nici în seara-n care s-a aprins
într-un nou-născut lumina toată.
În livezi, copacii dorm cuminți
presimțindu-și muguri sub ninsoare
și-n icoane albe cu părinți
cresc zăpezile a vindecare.
Nasuri mici pândesc, lipite-n geam,
dintre nori pe Moș Crăciun să-l vadă
iar sub tei cu promoroacă-n ram
crucile sunt oameni de zăpadă.
Ninge mult, cum parcă n-a mai nins
peste case și peste morminte
și sub plite focul s-a aprins.
Iarna râde-n laptele fierbinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu