Fată de viscol în suflet de munte
vine cu iarna, zăpezile-i bea,
lupii o cheamă, îi scurmă în frunte
până se face lupoaică și ea.
Degete albe cu gust de pădure
scutură cerul și-l trag pe pământ,
caii ninsorii aleargă să fure
iepe fecioare din hamuri de vânt.
Norii se-aruncă nebuni în izvoare,
apele pleacă-n adâncuri și tac,
timpul îngheață pe drumul spre zare
și se preface-n inel de copac.
Clopotul lumii mai bate o dată,
vântul adoarme în pacea de-acum,
trece un munte prin suflet de fată,
fată de viscol, uitare de drum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu