În alb și negru caii trec pe pod,
nu-i zi, nu-i noapte în căruțe mici,
sub scânduri, fânul se visează bici,
să-i ardă lumii nările de glod.
Bucăți de aer s-au făcut granit
și s-au topit în ochii fără vis,
în lung de drum, nimicul s-a deschis –
sub coviltire, timpul s-a oprit.
Au frâie caii, nu mai știu de zbor,
asfaltul le-a urcat până la șei.
E greu pământul, îngerii sunt grei,
și oamenii tot cad din cerul lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu