Mulțumesc !

Niciodată zăpada

nu-ți cere să-i mulțumești

pentru că-ți luminează umerii

și drumul.

Niciodată ploaia
nu-ți cere să-i mulțumești
când face florile din calea ta
să râdă.

Niciodată soarele 

nu-ți cere să-i mulțumești

dacă răsare și apune

cu toți îndrăgostiții lumii.

Niciodată iarba

nu te ceartă

când o strivește pasul tău,

nici copacul 

nu se supără

când îi răpești umbra 

și nici ochii copilului

nu te urăsc

 când neștiința ta

le stinge strălucirea.

De ce, atunci, să vreau

să-mi mulțumească cineva ?

Și pentru ce să cert,
și să urăsc,

și să mă supăr ?

Pentru că nu sunt ploaie, nici zăpadă, 

nici soare, iarbă sau copac.

Sunt doar un om

și-n strălucirea încă de copil încap 

și cearta,

și mânia.

Dar ura n-are loc în ochii mei.

 Și pentru asta
le mulțumesc și ploii, și zăpezii,
 și soarelui, și ierbii,
copacului și ochilor copilului
din mine.