Am ascuns în ochi de apă
umbra ceasului de seară
să n-o văd, să nu mai doară.
Vine gândul și se-adapă
și, râzând, o dă afară.
Iar e umbră, iar e seară.
Am sădit pădure deasă
peste câmp cu mătrăgună
să nu văd nici câmp, nici lună.
Vine mintea arțăgoasă,
pe pădure se răzbună.
Iar plouă pe câmp și tună.
Mi-am pus pasul pe cărare -
am crezut că pasul scapă
și se-mpiedică de soare
sau de stele, sau de-o floare.
Dar s-a rătăcit în mare...
S-a-nserat în ochi de apă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu