Ceva despre Cenușăreasa

În Pădurea de Cleștar

zânele sunt în ședință

și se-ntreabă iar și iar

cum e, oare, cu putință

ca, după atâtea mii 

de morale înțelepte

din povești pentru copii, 

oamenii să nu se-ndrepte.

-Albă-ca-Zăpada, biata,

cât a pătimit degeaba,

iar invidia, șireata,

n-a pierit, își face treaba.

-Sau Pinocchio - poți spune

că n-a suferit din plin?

Și-acum ziceți voi, pe bune:

azi se minte mai puțin?

Văzând zânele că toate

lecțiile din povești

n-au dat roadele-așteptate,

s-au înfuriat: -Muncești

să le-arăți ce pot să facă

răutatea și minciuna

și-i faci pe eroi să treacă

numai prin năpaste-ntruna,

iar oamenii uită-ndat'

unde duc greșelile.

Gata, noi ne-am săturat -

închidem poveștile!

Când era zarva mai mare,

o zână s-a ridicat:

-Am primit azi o scrisoare

care m-a cam tulburat.

Ni se spune să luăm seamă

că-ntr-o casă, undeva,

o fetiță fără mamă

are-o viață tare grea:

mama vitreg-o urăște

și-are două fete rele -

fetița le slugărește.

Ce ne facem noi cu ele?

Dacă, duse de mânie, 

închidem poveștile,

bietei fete n-o să-i știe

nimeni supărările.

S-a făcut tăcere mare.

Apoi, Zâna Zânelor

a oftat: - Suntem datoare

să spunem povestea lor.

O sacrificăm pe fată,

în mizerie să crească,

dar cu inimă curată -

să nu știe să urască.

Apoi va primi răsplată

un prinț care s-o iubească.

Doar așa vor înțelege

oamenii povestea sa, 

văzând ce se va alege

de surori și mama rea,

care vor fi obligate

să-i suporte fericirea.

Iar prin relele-ndurate,

fata-și va juca menirea -

va fi înc-o eroină

care-și va lega de nume

suferința fără vină,

ca exemplu pentru lume.

Ne rămâne de găsit

un povestitor cu har,

să-i transmitem ce-am gândit

în Pădurea de Cleștar.